„Înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu!” (I Cor. 3, 19)

Bune și nebune

Dumnezeu încă mai frecventează şcoalaFlorina Steliana Vasilescu 15.03.2018

„Prin neputinţele altora ni se arată nevoile.”

Subiectul statutului orei de religie, organizarea acesteia - respectiv modul de înscriere la oră - a fost dezbătut vreme de câteva luni bune. Deocamdată religia nu se scoate din trunchiul comun, adică din rândul materiilor cu statut obligatoriu – aspect de care CCR nu se atinge, rămâne doar partea tehnică, organizatorică. S-a cerut părinţilor completarea cererilor care să confirme acordul lor pentru participarea copiilor la ore, majoritatea supunându-se astfel minorităţii!

citește articolul


Prinși între două lumiGabriela Băducu 12.01.2018

Tihnă și balamuc, bucurie și groază, întuneric și lumină…

Câteva secunde și încă un an se scurge, trecând de partea imuabilului trecut. Fie că s-au adunat în piețe, unde numărătoare inversă a început, fie că aplaudă orchestra care a încheiat ultimul vals de dinaintea spectacolului de artificii, oamenii sunt nerăbdători să dea uitării tot ce-au pătimit în anul ce stă să se încheie, cu speranța că momentele fericite se vor repeta, ba chiar se vor înmulți în viitor.

citește articolul


Umorul mai eliberează poporul?Vlad Mușat 30.11.2017

“Umorul e o forţă; nimic nu uneşte mai bine ca râsul.” (Lev Tolstoi)

M-am gândit să scriu câte ceva despre umorul din ziua de azi şi m-am întristat. Nu ştiu când şi unde s-a pierdut această calitate a românului, de a trece peste situaţii mai puţin plăcute. Umorul nu mai este ce a fost. Teatrul mai păstrează vie flacăra, dar în industria cinematografică şi a televiziunii, acest mecanism defensiv s-a stricat. Băşcălia, hăhăitul au înlocuit ironia, aluzia fină.

citește articolul


Oameni şi câiniEduard Ioan Rădună 04.10.2017

O mângâiere pentru căţel este normală, cu condiţia să nu fie mângâierea preferată.

Unii dintre fiii Bisericii nutresc pentru câini o pasiune exagerată și uimitoare. Ajungi să te întrebi dacă mai simte creștinește cel deprins să sărute botul animalului cu toată tandrețea iubirii. Alții nu se sfiesc să atribuie câinilor calități văzute doar de ei, iar alții sporovăiesc prinși într-un dialog care, totuși, este monolog. Am auzit și de cazuri, e drept, nu la ortodocși, când unii le lasă averea moștenire, drept mulțumire pentru o fidelitate de negăsit la oameni.

citește articolul


Veşmântul de bună-cuviinţăFlorina Steliana Vasilescu 06.09.2017

Într-o oarecare măsură şi haina apropie omul de Dumnezeu.

Ascult povestea unei tinere, proaspăt întoarsă de la studii, posesoarea unui CV impresionant şi selectată la o companie respectabilă: angajaţii la această instituţie, spune fata, sunt obligaţi la o ţinută decentă. Nimic rău, îmi zic în sinea mea....Şi aflu că “decentă” înseamnă: sacou, cămaşă albă, fustă neagră care să acopere genunchiul, fără bijuterii, fără nasturi metalici sau catarame, pantofi negri, simpli cu toc mediu. Fără parfumuri şi farduri stridente. Încântată de a fi salariată la o firmă cu prestanţă, fata găseşte că e firesc să respecte – fără comentarii, astfel de cerinţe. Ba chiar cu oarecare mândrie.

citește articolul