Unde s-a ascuns copilul? 06.07.2017

“Lăsaţi copiii să vină la Mine!” (Marcu 10, 14)

“Copilăria este  cadoul ce ni-l face viaţa pentru tot ce vom avea de îndurat.”    (Horaţiu Mălăele)

Care dintre ei ne reprezintă? Omul matur plin de griji, care aleargă încruntat cu căruciorul prin supermarket, sau copilul care mai ieri ţopăia prin iarbă, cu picioarele goale?

Varianta fericită

Fiind cu toţii fiii Domnului, în noi, cei trecuţi de vârsta copilăriei, trebuie să se producă schimbarea, trebuie să ne privim în oglindă şi să vedem varianta mult mai fericită a noastră. Îmi aduc aminte cu drag de vremea în care prietenia era sinceră, de anii în care mă jucam fotbal 12-13 ore pe zi, apoi Pititea, Alergatea, Ţările, Castel,etc. Moartea era o utopie, priveam viaţa ca pe un dar de la Dumnezeu.  Făceam năzbâtii ca orice copil, dar ştiam că mama trece cu vederea micile pozne. Ce bucuroşi eram când construiam cazemate din lemne şi ne promiteam unul altuia că nu ne va fi ruşine să ne jucăm când vom avea 30 de ani.

Nu vă temeţi de monştri!

Încerc zi de zi să nu alung copilul din mine, îl las să se joace prin suflet, poate aşa vor vedea cei din jur că a fi matur nu înseamnă a te transforma într-un personaj trist, ursuz, egoist.

Horaţiu Mălăele, un mare actor şi om a rostit următorul adevăr: “Copilăria este  cadoul ce ni-l face viaţa pentru tot ce vom avea de îndurat.”

Odată cu majoratul încetul cu încetul ne luăm viaţa în propriile mâini şi constatăm că unii apropiaţi au uitat că au fost cândva copii, au uitat ce înseamnă o prietenie  adevărată, un zâmbet, o îmbrăţişare. Să nu cădem în capcană devenind astfel de personaje, minţindu-ne că pentru a supravieţui în societate trebuie să fim în ton cu modul în care e construită.

Nu vă fie frică de schimbare, nu vă fie frică de lupta cu monştri! Până acum câţiva ani, înarmaţi cu o sabie invizibilă, nu vă stătea nimeni în cale. În fond, nu era vorba de sabia respectivă, ci de curajul de a merge mai departe, indiferent de obstacole.

Copiii pot salva lumea

În momentul în care apare un copil în viaţa de cuplu, totul se schimbă. Pruncul aduce lumină în casă, părinţii sunt atenţi la fiecare gest, la fiecare sunet.  Copiii poartă în spate aripi de înger, ei pot salva lumea cu gesturi mici, nu trebuie decât încurajaţi, iubiţi şi ascultaţi. De multe ori cei mici nu înţeleg de ce lumea e construită astfel, de ce oamenii mari iau decizii atât de proaste. Bineînţeles că nu sunt luaţi în seamă. Nişte ţânci dau lecţii unor cărunţi?!  E absurd! Avem de învăţat de la copii, putem chiar evolua spiritual dacă îi ascultăm cu atenţie.

Căutaţi copilul!

Vă propun ca pentru câteva minute să vă permiteţi o călătorie interioară către cea mai frumoasă amintire din copilărie. Căutaţi copilul din voi! El credea că se poate trăi într-o lume mai bună. La început  vă va fi greu să-l găsiţi, probabil plânge închis în dulap, e trist că nu s-a mai jucat de ani de zile, că nu i s-a dat atenţie. Eliberaţi-l şi vă veţi simţi eliberaţi!

I-au  adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.

Când a văzut Iisus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia Lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. (Marcu 10, 13-16)

“Copilăria este  cadoul ce ni-l face viaţa pentru tot ce vom avea de îndurat.”    (Horaţiu Mălăele)

Eu vs. eu

Copilul în mine stă închis,

Ca un canar în colivie,

S-a resemnat, e un proscris,

Unde e cheia, adultul ştie…

Copilul vrea afară, la joacă,

Rezist, nu-i pot reda libertatea,

Pititea a-ncetat să-i mai placă,

La fel, prin colivie, Alergatea…

Bătrân, mă lupt cu timpul,

Parc-am uitat şi să iubesc,

E momentul, eliberez copilul,

În ultima clipă, mă regăsesc…