Berlinala 2018 este în toi!Dr.phil. Cătălina Ene Onea 20.02.2018

Berlinala 2018 este în toi!

A 68-a  ediție a Festivalului de Film de la Berlin s-a deschis joi, 15 februarie 2018, sub semnul spiritului controversat al anului în care ne aflăm: #Me too, #Free Deniz sau comentarii ironice la adresa situației politice din Germania la ora actuală au fost doar câteva din ingredientele ceremoniei de deschidere din Berlinale Palast am Postdamer Platz. În prim-plan stau însă ca de fiecare dată filmele selectate în festival (aproape 400) și starurile care vin la Berlin din toate colțurile lumii pentru a își prezenta cele mai noi proiecte. Pe covorul roșu au pășit deja Wes Anderson, Bryan Cranston, Bill Murray, Helen Mirren, Robert Pattison, Rupert Everett, Isabelle Huppert și mulți alți actori cunoscuți și îndrăgiți în lumea întreagă, urmând să vină Willem Dafoe (primește anul acesta Ursul de Aur Onorific pentru întreaga carieră), Steven Sodebergh, Idris Elba ș.a., poate chiar și Ed Sheeran, cel mai de succes cantautor din lume la ora actuală, despre care s-a făcut filmul documentar Songwriter, ce va fi prezentat în data de 23 februarie a.c.

400 de filme, 2000 mii de proiecții, zeci de mii de spectatori

Peste 2000 de proiecții au loc în cadrul festivalului de anul acesta, Berlinala menținând-și astfel renumele de „cel mai mare festival de public din lume”. Iar publicul berlinez (și un numai, sunt oameni care vin special din alte orașe germane sau chiar din alte țări, pentru a trăi pe pielea lor spiritul Berlinalei) știe să aprecieze acest lucru și să îi răsplătească la rându-i pe organizatori și artiști cu o prezență covârșitoare la mai toate evenimentele, care includ pe lângă proiecțiile de film și prezentări de carte, mese rotunde sau expoziții. Rar se întâmplă să vezi la Berlin cozi așa lungi și dese ca la ghișeele de la Potsdamer Arkaden, punctul central de vânzare de bilete și de informații în cadrul Festivalului, sau în fața diverselor locații în care sunt proiectate filmele, unde se formează cozi  încă din timpul nopții; cu mic cu mare se așteaptă chiar și ore în sir, pentru a avea șansă la un bilet la filmele prezentate aici de multe ori în premieră mondială. În general, nici un bilet nu rămâne nevândut, ceea ce face ca în ziua evenimentelor o a doua coadă să se formeze, respectiv a celor care speră să mai găsească totuși un bilet în ultimul moment, și se poziționează strategic cu pancarte scrise citeț: „caut /am nevoie de bilet(e)“. Atmosfera rămâne însă întotdeauna civilizată și plăcută, iar mii de suflete laolaltă se bucură de experiența unui film văzut adesea chiar în prezența echipei de regizori, actori, producători, de cele mai multe ori dornici de discuții cu publicul și de o rundă de autografe și fotografii.

Filmele și presa

S-au prezentat până acum la diferite secțiuni ale Festivalului filme variate, diverse și ca tematică și ca realizare, și s-au desfășurat deja numeroase conferințe de presă, la care cei peste 1000 de jurnaliști acreditați din lumea întreagă au șansa să afle cât mai multe despre culisele filmelor și proiectelor prezentate. Un lucru este clar: presa de la Berlinală este cu adevărat interesată de a „descoase” realizatorii filmelor, nu se teme nici de întrebări incomode și rareori acceptă jumătăți de răspuns. Am stat și eu personal de vorbă cu Rupert Everett, Emily Watson sau Isabelle Huppert, intrând astfel cu adevărat în pielea unui jurnalist de Berlinală – o experiență unică, ce te onorează și te obligă deopotrivă.

Alături de actriţa Emily Watson (The Happy Prince, 2018)

În competiția oficială sunt prezentate 24 de filme din întreaga lume. Până acum, la unele s-a aplaudat, la unele s-a fluierat, la altele s-a dormit…, cert este că Festivalul Internațional de Film de la Berlin nu te poate lăsa indiferent; un caracter de autenticitate iese de fiecare dată la iveală, într-o formă sau alta.

Participare românească la Berlinală

În competiție va intra și filmul românesc Nu mă atinge-mă/  Touch Me Not, debutul în lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie, care are premiera mondială joi, 22 februarie. În secțiunile Forum și Panorama rulează filmele Lemonade (regia Ioana Uricaru) și Fotbal infinit al lui Corneliu Porumboiu, iar în juriul care decide premiul pentru cel mai bun film de debut ne reprezintă regizorul Călin Peter Netzer.

Prof. Dr. Ioana Crăciun-Fischer de la Catedra de Germanistică a Universității din București semnează un amplu capitol în cartea „Weimarer Kino – neu gesehen”, o lucrare-document despre numeroasele fațete ale cinematografiei germane în perioada Republicii de la Weimar (1918-1933), și este prezentă în Festival pentru lansarea cărții și o masă rotundă pe această temă în cadrul secțiunii Retrospektive.

Am întâlnit-o la Berlinala 2018 și pe doamna Irina Margareta Nistor, poate cel mai cunoscut critic de film din România la ora actuală, care aleargă la propriu de la o proiecție la alta. Am schimbat impresii și am comentat până acum diversele filme văzute la festival; i-am smuls totodată și promisiunea unui interviu, pe care vi-l vom prezenta într-un material viitor.

În camera de presă la Berlinale, 2018

Aici linkul de la conferinţa de presă de la "The Happy Prince" cu Rupert Everett, Emily Watson şi Colin Firth, în care apare corespondentul nostru, Cătălina Ene Onea; pe care o  puteţi vedea la minutul 26.

https://www.berlinale.de/en/im_fokus/videostreaming/06_streaming_2018.html#navi=40&item=47214

Şi la minutul 32 : https://www.berlinale.de/en/im_fokus/videostreaming/06_streaming_long_versions_2018_50305.html

De același autor