„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

Cercetare şi cunoaştereSabina Ene 04.09.2018

În domeniul cunoaşterii ştiinţifice actuale, cercetătorii au acceptat greu adevărurile stranii ale fizicii cuantice în explicarea lumii noastre. Laureatul Premiului Nobel pentru fizică, Niels Bohr, care a contribuit la explicarea structurii atomice, accentuând stranietatea, afirma că „dacă mecanica cuantică nu te-a şocat profund, înseamnă că nu ai înţeles-o încă. Tot ce numim real este alcătuit din lucruri care nu pot fi considerate reale”.

Universul înseamnă energie

Această afirmaţie a lui Niels Bohr despre mecanica cuantică ne face să ne gândim la spusele Sfântul Isaac Sirul : "Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”, înţelegând că realitatea se lasă descoperită în acelaşi timp şi de religie şi de ştiinţa modernă, care se înrudesc prin dorinţa de a aduce la lumină adevărul despre natura lumii.

În urma cercetării, oamenii de ştiinţă au admis că universul e alcătuit în întregime din energie, orientându-se după convingerile lui Nikola Tesla: „Dacă vrei să cunoşti secretele universului, gândeşte în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie”.

Corzile vibrante ale creației

Teoria supercorzilor, în care particulele sunt corzi vibrante care există într-o lume cu o singură dimensiune, este prezentată de academicianul Basarab Nicolescu în volumul intitulat De la Isarlîk la Valea Uimirii, Drumul fără sfârşit, Întrebări esenţiale despre Univers ca “o teorie cu adevărat superunificată” în încercarea de unificare a legilor fizicii. Această unificare are ”o semnificaţie esențială pentru înțelegerea naturii şi a naturii cunoașterii”. În continuare, în volumul amintit, academicianul Basarab Nicolescu arată că Teoria supercorzilor modifică  în mod radical concepția noastră despre realitatea fizică:

”În Teoria supercorzilor toate particulele din natură apar ca moduri vibratorii ale uneia şi aceleeași corzi.  Când o coardă se deplasează în spaţiu – timp, ea generează o suprafaţă bidimensională, care înregistrează întreaga istorie a particulei respective. (…)  Când se face suma în Teoria supercorzilor, pe toate istoriile posibile, adică pe toate suprafețele bidimensionale asociate unei particule, diferitele suprafețe apar ca fluctuații cuantice ale unei singure suprafete –lume. Suma tuturor istoriilor implică o interacțiune între supercoardă și spațiu-timp”. Şi academicianul Basarab Nicolescu accentuează că în acest loc se află posibilitatea conceptuală  de  a include în teorie și relativitatea generală.

Subtilitățile lui Dumnezeu

Esenţială este natura spațiu-timpului. Datorită relațiilor de incertitudine ale lui Heisenberg „fluctuațiile cuantice, extrem de puternice, fac ca spaţiul să nu mai fie neted ca în relativitatea generală a lui Einstein. Pentru a descrie turbulența fluctuațiilor cuantice, John Wheeler  a inventat expresia spumă cuantică”.Pentru supercorzi nu se poate şti unde și când interacționează, fiindcă ele sunt obiecte întinse în spațiu. Dimensiunile spațiale sunt de două feluri: mari, întinse, vizibile (cum sunt cele trei dimensiuni ale spaţiului nostru) și mici, înfășurate asupra lor înseși, invizibile. Legile naturii  devin mai simple și unificate atunci când sunt considerate într-un spațiu cu mai multe dimensiuni.

Einstein, referindu-se la exigenţele ştiinţei, afirma că acestea oferă mărturii privind „subtilitatea lui Dumnezeu”. Cunoașterea științifică şi cea religioasă se bazează pe credință motivată, care este începutul oricărei vieți creative. Iar cunoaşterea este unul din darurile Sfântului Duh.

”Dacă mecanica cuantică nu te-a şocat profund, înseamnă că nu ai  înţeles-o încă. Tot ce numim real este alcătuit din lucruri care nu pot fi considerate reale”. Această afirmaţie a lui Niels Bohr despre mecanica cuantică ne face să ne gândim la spusele Sfântul Isaac Sirul : "Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”.

Niels Bohr (1885-1962): ”Tot ce numim real este alcătuit din lucruri care nu pot fi considerate reale”.

De același autor