„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

DescopeririSabina Ene 14.12.2018

”Știinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu”. (Francis Bacon)

Călătoria omului în univers, în sensul cunoașterii atât a micro­cosmosului cât și a macrocosmosu­lui, este o călătorie de căutare a unei „taine” a frumuseții lumii, atât prin ştiinţă cât şi prin religie. Atât ştiinţa cât şi religia pot fi considerate, în do­meniul cunoaşterii, ca fiind cei doi plămâni necesari funcţionării fiinţei umane. S-a descoperit că realitatea fundamentală nu este cognoscibilă; ea este voalată.

Misterul care ne învăluie

Taina (misterul) ce există în inima universului se pune în evidenţă prin ceea ce susțin deopotrivă teologii răsăriteni și cei occidentali. Sunt însă creatori şi din alte domenii ale cunoaşterii care au fost preo­cupaţi de misterul universului. Bunăoară, marele poet şi filosof Lucian Blaga a căutat mereu să sporească „a lumii taină”, afir­mându-şi crezul poetic în poemul intitulat „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori mor­minte/.

Şi poetul argentinian Roberto Ju­arroz a încercat, prin versurile sale cu impact emoţionant din ciclul intitulat „Po­ezia verticală”, să introducă cititorii în cu­noaşterea „tainei”: Azi n-am făcut nimic,/ Dar multe lucruri s-au făcut în mine./...Nu e nimic de făcut / Ca să salvezi câteodată echilibrul lumii,/ Obținând totuși ceva de pus pe platoul gol al balanței.(Poezia ver­ticală XIII)

La porțile trancendentului

Teologia răsăriteană a declarat întotdeauna că “nimic în Creaţie nu e rezultatul hazardului, ci rezultatul lucrării şi inter­venţiei creatoare a lui Dumnezeu în cos­mos, prin raţionalitatea internă a Creaţiei.” (Pr. Dumitru Gh.Popescu) Şi teologii occi­dentali au arătat că încearcă să depăşească ”deismul culturii occidentale, care separa pe om de Dumnezeu şi se afla la baza po­zitivismului ştiinţific, prin accentul pe care îl pun pe panenteism, adică pe prezenţa lui Dumnezeu în Creaţie, nu cu fiinţa, fiindcă în acest caz s-ar cădea în panteism, ci cu lucra­rea şi energia divină.” (J. Moltmann)

Ştiinţa astăzi, prin descoperirile sale, mai ales în domeniul fizicii cuantice, ”a reuşit să pătrundă mai adânc în taina universului şi începe să părăsească teoria hazardului şi a necesităţii pentru a începe să bată la porţile Raţiunii transcendente”, aşa cum afirma academicianul J. Guitton în volumul intitulat Dumnezeu și știința.

Cu capul în zid

Continuând cu descrierea Teoriei Big-bang-ului, modelul standard de for­mare a universului, acceptat de toți fizici­enii, Jean Guitton notează: ”Universul s-a născut dintr-o ”explozie gigantică”, care a provocat expansiunea materiei, fenomen observabil încă și în zilele noastre. De exemplu, galaxiile, acești nori alcătuiți din sute de miliarde de stele se îndepărtează unii de alții sub presiunea acestei explozii. Astrofizicienii iau ca punct de plecare pri­mele miliardimi de secundă care au urmat Creației. Așadar la 10-43s (timpul lui Planck, limita extremă a cunoaşterii noastre) după explozia originară, întreg universul cu tot ce va conține mai tarziu, galaxiile, pă­mântul, toate acestea sunt conținute într-o singura sferă inimaginabilă (10-33cm), adică de miliarde de miliarde de miliarde de ori mai mică decât un nucleu de atom. În acest univers materia sau ceea ce se poate numi cu acest termen, era consti­tuită dintr-o supă de particule primare, strămoșii îndepărtați ai cuarcilor, parti­cule care interacționează continuu.” Așa cum prezintă academicianul J. Guitton, fizicienii nu cunosc ce s-a întâmplat îna­inte de 10-43 secunde. ”Ei se izbesc aici de faimosul Zid al lui Planck, numit așa pentru că celebrul fizician german a fost primul care a semnalat că știința era inca­pabilă să explice comportamentul atomi­lor în condițiile în care forța de gravitație devine extremă. În universul minuscul de la început, gravitația nu are încă nici o planetă, nici o stea sau galaxie, asupra că­reia să-și exercite puterea; totuși această forță era deja acolo, interferându-se cu par­ticulele elementare care depind de forțele electromagnetice și nucleare. Gravitația ridică o barieră de netrecut pentru orice investigație; dincolo de Zidul lui Planck misterul este totul.

Mirarea omului de știință

”La originea Creaţiei nu există evenimente întâmplătoare, nu există hazard, ci, așa cum scria academi­cianul J. Guitton în volumul amintit, există o condiţie superioară tuturor celor pe care le putem imagina: ”Or­dinea supremă care reglează constan­tele fizice, condiţiile iniţiale, comporta­mentul atomilor şi stelelor. Puternică, liberă, existentă în infinit, tainică, implicită, invizibilă, sensibilă, ea, or­dinea, se află acolo, eternă şi necesară în spatele fenomenelor, foarte sus, dea­supra universului, dar prezentă în fieca-re particulă.” Iar ceea ce pentru fizici­eni e simetria perfectă, scria J.Guitton, are „pentru mine un alt nume: enig­matic, infinit tainic, atotputernic, origi­nar, creator şi perfect, adică… Fiinţa fără Asemănare.”

Fizica cuantică și deopotrivă religia arată că lumea nu e produsul întâmplării, arată că în lume există un sens creator al vieţii. Profesorul bri­tanic John Polkinghorne spunea, ca un corolar al descoperirilor ştiinţifice de până acum, că sentimentul de mirare ce intensifică cercetarea, care este fun­damental fizicienilor, este totodată şi o experienţă religioasă, chiar dacă oame­nii recunosc sau nu acest lucru. În acest sens se înţelege şi afirmaţia lui Francis Bacon că ştiinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu.

”Există o condiţie superioară tuturor celor pe care le putem imagina: ordinea supremă care reglează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi stelelor” (Jean Guitton)

De același autor