„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

EchilibruFizician dr. Sabina Ene 25.09.2017

Frumuseţea este ”cea mai împăcată și vie parte a Adevărului” (Ana Blandiana)

Adevărata virtute, smerenia, este conştiinţa că Dumnezeu este iubire, avea convingerea Părintele Stăniloae. Academicianul Vasile Stănescu înțelegea viața, spunând că ea depinde de măsura în care reușim să ne cunoaștem din interior, de unde izvorăsc înțelepciunea, iubirea și împăcarea cu Dumnezeu.

Cea mai intensă emoţie

Mircea Eliade, care considera că a trăi e în sine un act religios, recomanda rugăciunea ca un extraordinar potențator al efectului benefic în viața omului, descriind-o ca „înălţarea sufletului către Dumnezeu, setea de mântuire – adică de împăcare a omului cu el însuşi şi cu Firea…În rugăciune se rezumă drama condiţiei umane, marea ei neputinţă şi arzătoarea ei speranţă. Ea este cel mai  pur şi, în acelaşi timp, mai uman act al vieţii religioase.”  Cea mai mare emoție pe care o putem încerca este emoția mistică, care  este germenele oricărei științe adevărate, spunea fizicianul Louis de Broglie.

Știința începe cu frica de Dumnezeu (Solomon, Pilde), iar Părintele Cleopa explica astfel:  Înțelepciunea  începe cu frica de Dumnezeu şi culminează cu dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi cea mai înaltă faptă bună. Frica de Dumnezeu te păzeşte de uitare, de neştiinţă, de trândăvie, de tot alaiul întunericului.

Nu există hazard!

Ştiinţa astăzi, prin descoperirile sale, mai ales în domeniul fizicii cuantice, a reuşit să descifreze o parte din taina universului şi începe să părăsească teoria hazardului şi a necesităţii “pentru a începe să bată la porţile Raţiunii transcendente”, aşa cum afirma academicianul J. Guitton  în volumul intitulat Dumnezeu și știința:  “Astfel, plecând de la o regulă derivată din soluţiile numerice ale ecuaţiilor algebrice, s-au programat maşini care să producă hazardul. Legile probabilităţii arată că aceste ordinatoare ar trebui să calculeze timp de miliarde de miliarde de miliarde de ani, adică o perioadă aproape infinită, până când ar putea să apară o combinaţie de numere comparabile  cu cele care au permis ivirea universului şi vieţii în urmă doar cu 16 miliarde de ani. Altfel spus, probabilitatea matematică pentru ca universul să fi fost zămislit de către hazard este practic nulă.”

Praful în soare

Universul este considerat ca o lovitură bine pusă la punct: Totul pare să fi fost pregătit, organizat, pentru a permite apariţia „unei materii organizate, apoi a vieţii...şi , în sfârşit, a conştiinţei (Fred Hoyl,Teoria Big-bang-ului)

Urmărind mișcările firelor de praf într-o rază de soare, care pătrunde pe fereastra camerei, fizicianul englez David Bohm, afirma că ”mișcările  nu sunt întâmplătoare decât în aparenţă; sub dezordinea vizibilă a fenomenelor există o ordine profundă, de un grad infinit mai ridicat, care ar permite  explicarea a ceea ce noi interpretăm ca fiind rolul hazardului. Trebuie să reevaluăm rolul a ceea ce se cheamă hazard.”

Apariția coincidenţelor semnificative (C. G. Jung) implică în mod necesar existența unui principiu  explicativ care trebuie să se adauge conceptelor de spaţiu, de timp şi de cauzalitate. Această formulare conduce la concluzia  exprimată de acad. J.Guitton, în cartea Dumnezeu și știința: La originea Creației nu există evenimente întâmplătoare, nu există hazard, ci o ordine cu mult superioară… Natura modelează direct în haos formele  complicate și superior organizate ale viului.”

Dumnezeu creează continuu

Dumnezeu creează prin crearea creativităţii. Legile naturii includ în mod necesar perturbări pe parcurs: ”Crizele stârnite de perturbări sunt în mod obligatoriu căi spre a produce variabilitate şi a permite astfel noi configuraţii ordonate la nivel superior.”(N H Gregersen - Dumnezeu într-o lume evoluţionistă)

Şi laureatul premiului Nobel, Illya Prigogine, în cartea Între eternitate şi timp, ne oferă o sinteză asupra felului în care acţiunea fluctuaţiilor interne sau  a forţelor exterioare unui sistem dinamic poate să aibă ca rezultat nu numai distrugerea ehilibrului sistemului, cât şi crearea unei structuri superioare, cu un nivel mai ridicat de complexitate.  El numeşte  aceste noi structuri, proprii unei complexităţi crescute, structuri disipative.

Partea cea frumoasă a Adevărului

Depinde de fiecare dintre noi dacă, de-a lungul vieții, avem nevoie de un timp mai mare sau mai mic, ca să înţelegem că existenţa noastră este un dar al iubirii lui Dumnezeu, o minune a Creaţiei, în totalitatea ei, în unitatea şi totodată diversitatea lumii. Sufletul omului  încearcă “să se acorde dumnezeiește” cu o parte din frumusețea Creației, într-o complementaritate aidoma ca între undă și corpuscul, ca între trup și suflet. Frumuseţea este o parte din adevăr, ”cea mai împăcată și vie parte a lui.”(Ana Blandiana).

Frumusețea a fost gândită dinainte de Creator și apoi dăruită tuturor.

Mișcările firelor de praf într-o rază de soare nu sunt întâmplătoare decât în aparenţă.

De același autor