„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

Linii de forţăSabina Ene 03.05.2018

”În căutarea lor comună, ştiinţa şi religia sunt prietene, nu vrăjmaşe.” (John Polkinghorne)

Dorinţa omului de a se apropia de taina supremă, de a înţelege rostul lucrurilor şi sensul vieţii, se poate împlini dacă gândirea, cunoaşterea şi credinţa se întâlnesc armonios, subtil şi împreună reuşesc, după afirmaţia Sfântului Maxim Mărturisitorul, să urce „mintea omului care a lucrat virtuţile la înălţimea lui Dumnezeu prin asemănare”.

Ochii lui Van Gogh

„Resemnarea este pentru cei ce ştiu să se resemneze şi credinţa pentru cei ce ştiu să creadă; eu sunt născut nu pentru primul lucru” considera Van Gogh, unul dintre cei mai mari pictori ai lumii, cel care picta frumuseţea naturii şi a sentimentelor, redând bucuria vieţii, cu toate că a avut parte de multă nefericire în viaţa sa scurtă. Van Gogh vedea cu ochii credinţei artistice dincolo

de vizibilul omenesc. Într-o viziune suigeneris, el a reuşit să redea liniile de forţă ale câmpului fizic şi energia în amplitudinea trăirii, lucrând cu lumina diurnă şi nocturnă, sub toate aspectele (Van Gogh scria că atunci când avea îndoieli şi crize ale conştiinţei,când simţea „o groaznică nevoie de religie”, îşi fixa o lumânare în pălărie şi ieşea noaptea ca să picteze stelele, recăpătându-şi astfel credinţa şi linştea sufletească). Spre exemplu, câteva din capodoperele lui, tablourile intitulate Noapte înstelată, Drum cu chiparoşi şi cer înstelat sau Lan de grâu cu corbi, repetă „într-un vârtej aproape văzut structura materiei de la început” (Nichita Stănescu). El a înţeles, aplicându-le, că stilizarea şi abstractizarea sunt procedee artistice care trec dincolo de pictură, direct în microfizică, la constituenţii substanţei.

Bosoni și fermioni

În natură, materia există sub două forme: substanţa şi câmpul. Interpretarea

microscopică a formelor macroscopice de substanţă şi câmp este dată de împărţirea particulelor cuantice în raport cu simetria la permutări. Particulele

care sunt descrise de funcţii de undă simetrice poartă numele de bosoni (de la

numele fizicianului indian Bose) şi cele descrise de funcţii de undă antisimetrice poartă numele de fermioni (de la numele fizicianului italian Fermi). Particule elementare se clasifică în funcţie de numărul de spin în bosoni

şi fermioni, adică în particule cu numărul de spin întreg şi respectiv semiîntreg. Se numeşte spin momentul cinetic intrinsec al unei particule. În mecanica clasică, acesta este asociat cu rotaţia corpului în jurul propriului său centru de masă. În mecanica cuantică, particulele au anumite caracteristici neclasice, iar

pentru ele impulsul unghiular intrinsec nu poate fi asociat cu o rotaţie, ci se referă doar la prezenţa impulsului unghiular. Exemple de bosoni:pionii, cu număr de spin egal cu 0, prin care se realizează interacţiunile nucleare; fotonii, cu număr de spin egal cu 1, prin care se realizează interacţiunile electromagnetice; gravitonii, cu număr de spin egal cu 2, prin care se realizează interacţiunile gravifice. Fermionii sunt constituenţi ai substanţei: electronii, protonii sau neutronii, miuonii sau hiperonii. Supunerea fermionilor la interdicţia Pauli (într-un sistem de fermioni identici nu se pot găsi nici măcar doi fermioni în aceeaşi stare) are drept consecinţă deosebirea calitativă a substanţei de câmp.

De asemenea, tot o consecinţă a faptului că fermionii ascultă de interdicţia Pauli, iar bosonii nu (sistemele de bosoni au un character gregar, pe un acelaşi nivel de energie putându-se găsi oricâţi bosoni) o constituie existenţa a două statistici cuantice distincte: statistica Fermi – Dirac, satisfăcută de fermioni şi statistica Bose-Einstein, satisfăcută de bosoni.

Adevărul leagă prietenii

În mecanica cuantică, în care noţiunea de traiectorie a corpului nu mai există, ca în mecanica clasică, indiscernabilitatea particulelor cuantice, adică identitatea absolută a lor (pentru că parametrii care determină specia de particule sunt numere cuantice, care nu pot avea decât valori exacte), implică infinita diversitate a lumii. Existenţa întregului univers ilustrează unitatea dintre identitate şi diversitate, iar, aşa cum afirma Nichifor Crainic, în volumul

Zile albe, zile negre, omul este „un microcosmos care se află, prin credinţă, într-o relaţie specială între Dumnezeu şi univers.”

Einstein spunea că nu a găsit în ştiinţa sa ceva care să se opună religiei, iar academicianul John Polkinghorne, în volumul intitulat Quarci, haos şi creștinism, accentua complementaritatea ştiinţei şi religiei în cercetarea adevărului: „Şi tot aşa cum o teorie ştiinţifică bună îmbogăţeşte imaginaţia cuiva şi-i satisface deopotrivă dorinţa intelectuală de a înţelege, consider şi credinţa creştină ortodoxă ca fiind atât surprinzătoare cât şi deosebit de stimulativă, fiind convins că, în căutarea lor comună pe calea cunoaşterii, ştiinţa şi religia sunt prietene şi nu vrăjmaşe.”

„Resemnarea este pentru cei ce ştiu să se resemneze şi credinţa pentru cei ce ştiu să creadă; eu sunt născut nu pentru primul lucru” considera Van Gogh,unul dintre cei mai mari pictori ai lumii. Atunci când avea îndoieli şi crize ale conştiinţei,când simţea „o groaznică nevoie de religie”, îşi fixa o lumânare în pălărie şi ieşea noaptea ca să picteze stelele, recăpătându-şi astfel credinţa şi linştea sufletească.

Vincent van Gogh: "Resemnarea este pentru cei ce ştiu să se resemneze şi credinţa pentru cei ce ştiu să creadă; eu sunt născut nu pentru primul lucru." (Imagine: Autoportret de artist, 1888)

(articol publicat în revista Conştiinţa, numărul 116-117, mai-iunie 2015)

 

 

De același autor