„Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină!” (I Ioan, 1, 4)

Floarea de primăvară și mirosul de hoitPr. dr. Claudiu Băzăvan 04.04.2018

”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12)

Nu fără tâlc duminica pre­mergătoare Învierii se cheamă ... „a florilor” și nu fără sens în vinerea patimilor sărutăm icoana punerii în mor­mânt și trecem pe sub aceasta, lăsând pe trupul Celui răstignit câteva fire de zambile, narcise sau garoafe. La lecția despre În­viere, floarea îl surclasează net pe cel mai iscusit dintre predi­catori, câtă vreme firava plantă tocmai a aplicat aievea învierea asupra sa, în vreme ce vorbitorul se străduiește de regulă să aplice Învierea asupra celorlalți, motiv pentru care, uneori, cuvintele lui - despre Înviere, nu despre altce­va - sună a doagă și emană miros de hoit.

Floarea de primăvară a zăbovit timp îndelungat sub pă­mânt, în întuneric și frig. A venit gerul, a căzut zăpada, apoi vre­mea s-a încălzit pentru câteva zile, după care, în mod neașteptat, au revenit gerul și zăpada. Nu îi va fi fost deloc ușor firavei plante să supraviețuiască și apoi să iasă la suprafață. Distanța de 10 sau 15 cm de la rădăcină până la corolă a însemnat pentru plăpânda floa­re un drum lung și anevoios, nu lipsit de pericole. Dar ea a crezut în destinul său de mesageră a Învierii și a așteptat cu­minte și răbdătoare momentul prielnic să se ridice din pământ. Iar când primă­vara a binevoit în sfârșit să se instaleze, floarea a țâșnit din pământ în căutarea soarelui, s-a ridicat spre lumină și, când a găsit-o, și-a deschis corola, umplând grădina, parcul, lumea de cu­loare, parfum și frumusețe.

Omul care nu aude sau se face că nu aude che­marea de a tinde spre Lumi­nă rămâne în beznă, uscă­ciune și moarte. El nu crește deoarece nu vrea sau poate nici măcar nu știe că poartă în sine vocația luminii; nu se deschide, nu se bucură și nu bucură pe nimeni. Omul care nu tinde spre lumină eșuează lamentabil. Sfântul Ioan, semnatarul Evangheliei care se rostește la Liturghia Învi­erii, îi atribuie Mântuitorului sfâșietoarele cuvinte: „Aceas­ta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească!” (Ioan 3, 19, 20). Altfel spus, Iisus a constatat cu mare mâhnire că nu toată lumea ia în seamă florile.

Aducem flori la biseri­că și ni le oferim unii altora pentru că ne dorim cu ardoa­re să fim asemenea lor: frumusețe, puri­tate, sărbătoare, înviere aplicată. Veniți de luați lumină! Florile ne-au luat-o iarăși înainte.

De același autor