„Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină!” (I Ioan, 1, 4)

Editorial

Campionul de adineauri, osânditul de acumPr. dr. Claudiu Băzăvan 06.10.2022

Icoana ”Scara dumnezeiescului urcuș”, apărută inițial în mănăstirile din pustia Egiptului și răspândită apoi în toată lumea ortodoxă, cuprinde secvența tulburătoare a prăbușirii unui ascet cățărat pe a doua cea mai de sus treaptă. Atât de puțin i-a lipsit să ajungă la capătul urcușului! Nu pregetase nicicând, nu se îndoise vreo clipă, își dedicase urcușului timpul și energia, depusese un efort la limita imposibilului, înregistrase adevărate performanțe, motiv pentru care era privit cu admirație de unii, cu invidie de alții. O singură treaptă mai avea de urcat și deodată…un brânci plasat cu dibăcie de împielițat îl dezechilibrează pe bietul nevoitor care se prăbușește în genune, acompaniat de urale demonice și suspine îngerești. Ce ratare monumentală, ce eșec răsunător, ce deznodământ înfricoșător! Campionul de adineauri, nenorocitul de acum!

Câteva observații prilejuite de căderea răsunătoare a unui confrate.

citește articolul


Demoni și Îngeri în spațiul locativPr. dr. Claudiu Băzăvan 18.07.2022

Umblând pe străzile orașului, nebunul întru Hristos Arseni obișnuia să arunce pietre în casele oamenilor evlavioși. Pietrele loveau bârnele cu un zgomot surd de lemn, locatarii speriați și nedumeriți ieșeau din case, iar nebunul întru Hristos li se înclina făcându-și semnul crucii. Dar la casele oamenilor desfrânați ori care nu se purtau cum se cuvine, nebunul întru Hristos se ducea aproape de tot, se lăsa în genunchi, săruta pereții acestor case și șoptea ceva nedeslușit. Mulți se mirau și se indignau de purtarea nebunului. Atunci Forma, coleg de nebunie întru Hristos, le spune oamenilor: Nu vă mirați, căci fratele nostru are deplină dreptate! Pietrele le aruncă doar în casele oamenilor cuvioși pentru că din casele acestora îngerii au alungat diavolii, iar diavolii se tem să intre înăuntru și se agață de colțurile caselor. Dar la oamenii nevrednici diavolii stau în casă, fiindcă îngerii, dați spre păstrarea sufletului omenesc, nu pot trăi acolo. Îngerii stau lângă casă și plâng sufletele căzute. Iar fratele nostrum se adresează îngerilor și îi roagă să nu lase neluată în seamă ruga lui, pentru ca sufletele să nu piară definitiv. Și voi credeți că el vorbește cu pereții... (adaptată după Evgheni Vodolazkin, „Laur”, Humanitas, 2017, pp. 136-137).

Nebunii întru Hristos pomeniți mai sus descoperă o realitate înfricoșătoare: fiecare casă cu îngerii sau demonii ei. Aceștia îi slujesc pe locatari cu devotament și profesionalism. Unii îndeamnă la rugăciune, smerenie, înfrânare, ceilalți la indiferență, trufie și necurăție. În vreme ce unii insuflă gânduri bune, cuvinte inspirate și fapte ziditoare, induc siguranță, pace și bucurie, alții, dimpotrivă, asmut gânduri rele, cuvinte necugetate și fapte nesăbuite, instaurând confuzie, dihonie, lehamite. Prin opțiunile, înclinațiile și gusturile lor, proprietarii îi resping pe unii, îi atrag pe alții, se familiarizează cu unii, se înstrăinează de ceilalți. Conviețuind îndelung, gazdele preiau tot mai mult din trăsăturile și deprinderile întreținuților până când devin asemenea lor, de unde și expresiile „tare de înger”, „omul lui Dumnezeu” sau, din contră, „slab de înger”, „al dracului”. O privire caldă sau respingătoare, un chip luminous sau înnegurat, un cuvânt însuflețit sau formal, binevoitor sau isprețuitor, o atitudine prietenoasă sau dușmănoasă dau mărturie despre starea locatarilor și despre întreținuții lor.

citește articolul


Sângele vărsat strigă la cerPr. dr. Claudiu Băzăvan 18.04.2022

Vineri seară, într-o stație de metrou din capitala Ucrainei, o tânără de 23 de ani a dat naștere unei fetițe în prezența unor polițiști și a câtorva călători alarmați de țipetele femeii. Mia, copila născută în subteran, a devenit povestea întrupată a cinismului acestor vremuri, așa cum odinioară un alt Prunc Se năștea ”underground”, mai bine primit în adăpostul animalelor decât într-o casă locuită de oameni. Solidari cu Pruncul sfânt s-au dovedit și alți prunci născuți de-a lungul ultimelor ceasuri în subsolul maternității din Kiev, în gări și în vămi.

„Milostive, Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului ca ele să Te cunoască pe Tine, că fără Duhul Tău cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască și să înțeleagă iubirea Ta!”

citește articolul


Trei îngeriPr. dr. Claudiu Băzăvan 16.02.2022

Amenințarea războiului ne dă frisoane, molima continuă să măture destine, facturile ne lovesc în moalele capului, forțe absurde par să fi luat în stăpânire lumea și să rânjească pe seama tristeților noastre. Când firescul vieții este suspendat și demonii dihoniei,  confuziei și tristeții întunecă minți și devorează inimi, pentru a supraviețui avem nevoie de aliați redutabili. Nu mă gândesc, se înțelege, la trupele NATO sau la alți parteneri politici și militari ai statului. Dacă istoria se repetă, și întotdeauna se repetă, bătându-și joc de indolența fiecărei generații, contăm exact atât cât arată cântarul marilor interese, nici un gram în plus. Prietenia, altruismul, dragostea, rugăciunile nu își găsesc loc la masa avizilor negociatori. Din când în când ne-ar ajuta amintirea șervețelului mâzgălit în octombrie 1944 pe care cei doi parteneri de război (și de pahar), Churchill și Stalin, și-au împărțit estul Europei, hotărând, fără lacrimi și regrete, soarta a zeci de milioane de oameni.

Am în vedere adevărații prieteni, aceia care niciodată nu dezamăgesc, pe care te poți bizui în orice clipă și în orice împrejurare, credincioși aliați din prima și până în ultima zi, deși îi nedreptățim crunt prin indiferența noastră. Crescuți într-o cultură de tip entertainment, trași în banda acestui timp, captivi ai propriei suficiențe, nu îi simțim, nu îi vedem, nu îi auzim, uităm pur și simplu că se află prin preajmă nerăbdători să audă o chemare, nespus de bucuroși să sară în ajutor cu un gând bun, o mângâiere, o aripă ocrotitoare. ”Limpezi precum cristalul și fără greșeală, netulburați de  îndoială sau teamă, nici bărbat nici femeie, ei sunt frumusețe, iubire, viață și acțiuni.” (Maica Alexandra-Principesa Ileana a României, ”Sfinții Îngeri”, Anastasia, 1992, p. 33)

citește articolul


Veniți la Mine toți cei vaccinați și nevaccinați!Pr. dr. Claudiu Băzăvan 15.12.2021

În confuzia generală care ne-a luat în stăpânire se vorbește puțin spre deloc despre sensul marii încercări la care suntem supuși de aproape doi ani. Inclusiv mediile (pseudo)creștine au fost acaparate de disputa interminabilă și fără speranță dintre provacciniști și antivacciniști, ca și cum simpla apartenență la o tabără sau alta vindecă suferințele, absolvă păcatele, domolește conștiințele și, în general vorbind, rezolvă toate problemele lumii.

Orbecăind pe lângă Adevăr

citește articolul