Necontenita refacere (II)Prof. univ. dr. Nicolae M. Constantinescu 30.01.2019
Teoria renașterii din cenușă
Oricum, faptul că există mai multe milioane de gospodării ţărăneşti în România unde se trăieşte greu, dar că mulţi ţărani au fost peste hotare la munci agricole unde au văzut un alt fel de viaţă, în care munca este răsplătită incomparabil mai bine decât la noi, mă face să consider că teoria renaşterii din cenuşă va continua să fie operaţională la români. În fond, acest genom colectiv al celui mai fidel cetăţean al României, al ţăranului român, explică rezistenţa şi persistenţa poporului român pe aceste meleaguri, fapt accentuat de Liviu Rebreanu în celebrul său discurs de recepţie la Academia Română din 29 mai 1940, discurs intitulat: ”Lauda ţăranului român”.
Ţăranul român este capabil de refacerea din cenuşă fiindcă are în el fixată amprenta ereditară a culturii noastre de veacuri. Această matrice stilistică, după cum o denumea Lucian Blaga în alt discurs de recepţie la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat “Elogiul satului românesc”, conferă autenticitate satului românesc şi îi dă aparenţa de cosmocentrism. Se poate spune că într-o bună parte a satelor din zona de câmpie şi în aproape toate satele de munte există un suflet colectiv moştenit de la bătrâni şi transmis urmaşilor, în timp ce la oraş - în cel mai bun caz - nu putem vorbi decât de un interes colectiv.
Dacă acceptăm chiar metaforic vorbind, această genomică antropologică la români lansată de George Emil Palade, înseamnă că ar trebui să acceptăm şi existenţa unui fenotip colectiv. Într-adevăr, la noi multe dintre sate/comune/ zone/ţinuturi ţin la autonomia lor în port, în obiceiuri, în cântece, în meşteşuguri, în serbări, proces aflat în plină dezvoltare - şi transmis urmaşilor - şi asta fiindcă omul de la ţară nu se simte provincial, ci în centrul lumii, fie că este vorba de Ţara Oaşului, de Ţara Zarandului, de Ţara Bârsei, de Ţara Haţegului, de Ţara Năsăudului, de Ţara Oltului, de Ţara Loviştei, de Ţara Târnavelor, de Ţara Dornelor, de Ţara Făgăraşului sau de Ţinutul Moţilor, de Ţinutul Muscelului, de Mărginimea Sibiului, de zona Rucărului, ca să dau câteva exemple.
Membranele celulare și pasărea Phoenix
Lucian Blaga preciza în urmă cu peste 7 decenii, că pentru ţăranul român pământul nu este un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment de veneraţie. Şi aceasta fiindcă destinul pământului, care ne-a crescut, comandă şi destinul dezvoltării neamului nostru. Iată de ce ţăranul a fost prototipul la care s-a referit George Emil Palade când a vorbit de un destin încriptat în neamul românesc, care-i permite renaşterea când e aproape căzut la pământ şi apoi continuitatea pe aceste meleaguri.
Revenind deci cu o încercare de răspuns care să ne explice geneza acestei idei forţă, am căutat în opera savantului elemente cu care să pot face cât de cât o legătură. După cum este bine cunoscut, George Emil Palade a fost descoperitorul unei lumi noi, a lumii inframicroscopice din interiorul celulei. Unul din capitolele care l-au făcut celebru priveşte studiul membranelor intracelulare, structuri selective, care învelesc toate organitele din interiorul citoplasmei şi permit trecerea doar a unor substanţe din mediul citoplasmic în interiorul acestor organite. Prin activitatea lor, aceste citomembrane asigură individualitatea şi buna funcţionare a organitelor pe care le acoperă. Aceste membrane suferă un proces continuu de degradare prin funcţionare, urmat de o refacere promptă. Ele sunt ca un zid cu o structură dinamică, în plină mişcare, în care pietrele şi bolovanii - adică moleculele de lipide şi protein - sunt mereu înlocuite cu altele noi. Dar observaţia cu adevărat genială a profesorului a fost ideea continuităţii în timp a acestor membrane intracelulare, întrucât ele nu apar niciodată de novo, ci derivă din zestrea de citomembrane pe care o transmit strămoşii prin cei doi gameţi - masculin şi femenin - în momentul fecundaţiei. Celulele fiice preiau deci tipul de organizare al structurilor acestor citomembrane de la ovul şi de la spermatozoid, care nu-şi schimbă patern-ul structural, nici plasamentul în spaţiul celular, numai că se reînnoiesc mereu. Acest sistem de citomembrane asigură continuitatea de funcţie a celulei la urmaşi.
Necontenita refacere a membranelor celulare, prin care se păstrează individualitatea fiecărei celule, a fost asemuită de George Emil Palade cu o pasăre Phoenix. Iată deci de unde cred că s-a făcut transferul, pe care George Emil Pala-de l-a aplicat ulterior şi naţiei noastre, considerând că la români procesul refacerii în continuitate este un dat genetic.
Teoria renașterii din cenușă
Tiparele acestea de continuitate au fost cu atât mai efective, cu cât s-au impus mai inconştient şi mai neîntrerupt. Iar markerul cel mai elocvent al acestui proces a fost şi este copilul de ţăran, care ar trebui să beneficieze de un interes şi de oportunităţi infinit mai mari decât cele care îi sunt oferite astăzi. Şi fac această afirmaţie, întrucât la sat copilul are sensibilităţi metafizice, după cum spunea Blaga, are ochii atârnaţi de cer, într-un spaţiu populat cu locuri mitologice, cu o lume care se sfârşeşte pentru el la orizont. Om mare este cel care nu şi-a pierdut inima lui de copil, spunea Meng -Tseu, iar Blaga constată la rândul său că în cimitirele unde există pomi fructiferi, copiii muşcă din poame ca să vadă ce gust au morţii! Iată de ce viaţa la sat conferă ţăranului, chiar şi în zilele noastre, conştiinţa unui destin emanat din veşnicie.
S-ar putea opina că satul prezentat de Blaga şi ţăranul lăudat de Rebreanu nu mai există astăzi, că peste tot ţăranul s-a degradat, că satul s-a depopulat, că tot ceea ce am afirmat până acum aparţine în totalitate unui trecut, care nu se va mai reîntoarce. Fals, absolut fals, indiferent de câte exemple mi se vor aduce, mai ales din satele extracarpatice!
Ţăranul are şi astăzi aceeaşi dragoste de pământ şi de ceea ce îi oferă el. Atunci când i se redă pământul şi mijloacele de a-l lucra, el suferă schimbarea calului lui Harap Alb, după ce a cerut şi i s-a dat jăratic să mănânce. Independenţa pe care i-o conferă proprietatea îl transfigurează şi pe ţăran. Aş putea spune că astăzi ţăranului de la noi din ţară îi lipseşte încrederea în ordinea firească a lucrurilor, care pentru el înseamnă: respectul proprietăţii, neîncălcarea legilor mai ales de către cei chemaţi să le aplice, introducerea lui ca producător de bunuri în circuitul economic al ţării pentru a putea capitaliza, ameliorarea infrastructurii şi a serviciilor publice la sat în aceeaşi măsură în care ele operează la oraş. Şi am făcut aceste consideraţii fiindcă perpetuarea acestei lipse de încredere a ţăranului a dus la această gravă eroare apărută în genomul colectiv: ţăran care-şi vinde pământul întrucât nu are cum să-l muncească.
În final aş dori să remarc faptul că George Emil Palade a observat societatea şi poporul român cu aceeaşi minuţiozitate şi scrupulozitate cu care a privit în interiorul celulei. Viziunea lui asupra popo-rului din care facem parte cu toţii deschide câmpuri fertile pentru cercetarea antropologică, întrucât ea vine de la un premiant Nobel.
* Am dedicat această comunicare împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade -premiant Nobel- care a văzut lumina zilelor la Iaşi în ziua de 19 noiembrie 1912.
Bibliografie.
1.Constantinescu NM. În vizită la profesorul George Emil Palade. Articol apărut în săptămânalul „Meridianul Românesc”, 30 ianuarie 1999, Los Angeles.
2.Rebreanu L. Lauda ţăranului român. Discurs rostit la 29 mai 1940 în şedinţă publică solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională , Bucureşti, 1940.
3.Blaga L. Elogiul satului românesc. Discurs rostit la 5 iunie 1937 în şedinţă solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1937
4.Iftimovici R. George Emil Palade: Spovedania unui învingător. Editura Aca-demiei Române, Bucureşti, 2007.
Nicolae M. Constantinescu este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România