Crucea, reper către cer Florina Steliana Vasilescu 04.10.2016
Căutând cu băgare de seamă la vremurile pe care le trăim, cunoscătorii proorociilor recunosc semnele prevestite.
Cei care au doar “ din fire” închegate ideile despre Bine si Rău constată cu dureroasă uimire o totală răsturnare a valorilor și haosul nebuniilor scăpate de sub control. Iar restul, marea masă, cei care nu-și pun întrebări, din neștiință sau din comoditate, savurează idea de libertate – libertatea de-a face fiecare ce vrea! – la cote de ignoranță și inconștiență demne de tot plânsul.
Avem o scăpare!
De la războaiele dintre puteri și până la războiul dintre noi, de la luxul unora până la înfometarea altora, de la mamele ce-și leapădă copiii – cu și fără vreme – până la copiii ce-și omoară părinții, toate par că au drept țintă să ne obișnuim cu permanența păcatului “ca țiganul cu scânteia”. Să facă parte din cotidian, să ne hrănim, dacă se poate, cu el, să-i dăm o notă de firesc, acesta-i mersul lumii!
Însă noi, creștinii, suntem datori să ne silim firea spre un alt orizont, să stăruim în rugăciune știind bine că avem o scăpare: …”Armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozește și se cutremură, necutezând a căuta spre puterea ei…”
“Armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat-o nouă!”
Luptă cu tine însuţi!
De la Hristos încoace Crucea e semnul biruinței prin pătimirea din dragoste. Ce-ar însemna asta prin prisma unei teologii aplicate? Să te doară suferința fiecăruia în parte și a lumii întregi și să te rogi cu sârg pentru toți ca pentru frații tăi de sânge. Și să-i iubești, așa cum sunt, cu toate ale lor. Să-i iubești din dragoste de Hristos – singurul, unicul, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pentru noi toți. Apoi să te birui pe tine, înfrângându-ți pornirile și călcând peste mândria de sine. Pare cel mai dificil lucru pentru că e greu să te lupți cu ceea ce nu cunoști - adâncurile firii tale! Iar explorarea presupune suferință – suferi când ești neascultat sau ignorat, vorbit de rău sau trecut cu vederea. Sau doar uitat. Iar gândul îndreptățirii și-al justificării argumentează motivații, îndepărtând și ultima vagă urmă de smerenie. Aceasta-i fantastica luptă care se dă în inima ta!
Crucea mai înseamnă și ieșirea din mrejele comodității de orice fel, căci spune Sfântul Issac Sirul: ”Comoditatea îndepărtează de la om darurile lui Dumnezeu. Uitarea, trândăvia și tristețea împiedică gândirea să caute adevărata cunoaștere și duce la dezrădăcinarea din inimile noastre a dragostei de semeni.” Or, noi poruncă avem să ne iubim unii pe alții!
Ridică-ţi privirea!
Sufletul își caută locul la întâlnirea dintre verticala dumnezeirii și orizontala dragostei de semeni, iar răstignirea e măsura puterii lui de-a iubi , de-a putea uita de sine din grijă și dor de altul. Să-ți pese de fratele tău, să te doară durerea lui, să te rogi când el nu poate sau nu știe, luând asupra-ți neputințele lui. Să fii el! Crucea înseamnă să nu judeci – pentru că nu știi niciodată ce se ascunde în spatele aparențelor. Să te faci că nu vezi când greșește și să-l încurajezi când face primul pas – tremurător- spre bine . Și-apoi să te bucuri alături de el când se luminează a dragoste împărtășită!
Iar dacă-ți ridici ochii căutători spre Ziditorul cel sălășluit în ceruri, să-ți ardă sufletul de dorirea de a-L întâlni și acolo, în lumea Lui pe care ne-a promis-o nouă, nepricepuților. Nepricepuți să mulțumim cum se cuvine, să ne rugăm cum se cade, să cerem ce trebuie. Amețiți de bucuriile lumii deșarte, preocupați mai tare de înălțarea minții, uităm prea lesne că singurul lucru pe care Hristos așteaptă să i-L cerem e să ajungem să-I semănăm. Atât! Pentru că numai așa, lepădați de patimi, ne poate face părtași la moștenirea Tatălui. De-am ști cum însetează El pentru mântuirea noastră!..
Iartă şi bucură-te!
Izvor de nebănuite bucurii sufletești mai poate fi Crucea: bucuria de a-ți iubi vrăjmașii şi de a-i ierta, de a dobândi lacrimi de umilință, cu zdrobire de inimă pentru nebăgarea de seamă cu care am rănit prieteni și necunoscuți. Să ajungi la acea stare de cunoaștere a slăbiciunilor tale și de recunoaștere a virtuților celorlalți - și aceasta poate fi o Cruce! Sfinții părinți spun că acela ce își vede neputința e mai mare decât cel ce vede îngeri. Să fii în bucurie, cu veselie pe chip și cu dulceață pe buze, să alegi ca o albină doar ce e curat din ce te înconjoară, să fii zbor de cocor către ţări albastre - pentru că vremea mai e puțină și ne risipim pe negândite.
Imigrant pe pământ
Avem modelul, avem învățătura și parcă tot ne e greu să ne-asumăm moartea păcatului: jertfa, trezvia, dăruirea. Când Sfântul Nicolae Velimirovici ni-L înfățișa pe Hristos ca pe un imigrant în istorie, recunoștea de fapt neputința Pământului de a naște un asemenea om : ” A imigrat pe pământ, împuns de săgețile tuturor păcatelor omenești de la Adam, ca să împlinească trei îndatoriri:
1. Să arate oamenilor că toate săgețile păcatelor lor L-au lovit pe Dumnezeu și că Dumnezeu, cu negrăita Sa dragoste, le-a luat asupra-și dintru bun început;
2. Să ierte păcatele, adică să-și smulgă săgețile din inimă, să le sfărâme și să le nimicească;
3. Să nimicească și moartea, prin nimicirea păcatului…
Pentru astfel de îndatoriri a fost nevoie de un imigrant, și anume de imigrantul la picioarele Căruia întregul cosmos se pleacă, moale ca și lutul sub picioarele olarului”( Gânduri despre bine și rău).
Doamne, dă-ne să ne lăsăm frământați de dragostea Crucii Tale și modelează Tu lutul sufletelor noastre întru marea ta înțelepciune, sădind în noi ura de rău și dragostea de bine! Amin!
Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu! (I Cor. 1, 18)