Avva Ioan a zis: „Vreau ca omul să se împărtășească măcar puțin din toate virtuțile. De aceea, în fiecare zi, când te scoli dimineața, pune un nou început la toate virtuțile și poruncile lui Dumnezeu, cu mare răbdare, cu teamă și cu multă încredere în iubirea lui Dumnezeu, cu toată râvna sufletului și a trupului, cu multă smerenie, răbdător cu frământările inimii și cu paza sufletului, cu multe rugăciuni și rugăminți, cu suspin, cu limbă curată și cu ochi feriți de lucruri urâte, disprețuindu-te, fără mânie, pașnic și nerăsplătind răul cu rău, fără să te uiți la greșelile altora ori să te măsori pe tine însuți, tu, cel mai prejos de orice creatură; renunțând la materie și la tot ce ține de carne, pe cruce, cu luptă, cu sărăcia duhului, cu voință și asceză duhovnicească, cu post, cu pocăință și cu plâns, cu încleștare, cu discernământ, cu puritatea sufletului, cu bună socoteală, lucrând în liniște, cu privegheri de noapte, cu foame și sete, cu frig și goliciune, cu trudă, închizându-te în mormânt, ca și cum ai fi murit deja, gândindu-te că moartea ți se apropie în fiecare oră”.
Mai mulți bătrâni s-au dus, odată, la avva Pimen. Unii dintre apropiații avvei avea un copil cu fața întoarsă în spate, prin lucrarea diavolului. Tatăl, văzând mulțimea aceea de bătrâni, și-a luat copilul afară din mănăstire, s-a așezat și a început să plângă. Tocmai atunci s-a întâmplat să iasă un bătrân și, văzându-l, l-a întrebat: „De ce plângi, omule?”. El a zis: „Sunt rudă cu avva Pimen și, iată, copilul meu a fost lovit de această năpastă, dar când am vrut să-l ducem în fața bătrânului ne-a cuprins frica, pentru că el nu vrea să ne vadă. Dacă află că sunt aici, trimite pe cineva și mă gonește. Eu, știind de sosirea voastră, am îndrăznit să vin. Avva, fie-ți milă de mine, ia copilul acesta înăuntru și rugați-vă pentru el”. Bătrânul, a luat copilul, a intrat cu el în mănăstire și s-a purtat cu înțelepciune: nu l-a dus îndată la avva Pimen, ci a început cu cel mai mic dintre frați, zicând: „Faceți semnul crucii peste copil”. La sfârșit, după ce toți, pe rând, i-au făcut semnul crucii, l-a adus și la avva Pimen, dar el n-a vrut să se apropie. Toți l-au rugat, zicându-i: „Fă și tu ca noi, părinte”. Suspinând, s-a ridicat și s-a rugat: „Dumnezeule, vindecă făptura Ta, ca să nu fie stăpânită de dușman”. După ce i-a făcut semnul crucii, copilul s-a vindecat îndată și i l-au dat sănătos tatălui său.
citește articolul
Avva Pimen l-a întrebat pe avva Nistheroos de unde a dobândit o asemenea virtute, încât orice tulburare s-ar fi întâmplat în chinovie el nu deschidea gura, nu se amesteca, nu judeca pe nimeni. El a răspuns: „Iartă-mă, avva. Când am intrat, la început, în chinovie, am zis cugetului meu: «Tu și un măgar sunteți una. Așa cum măgarul lovit nu scoate niciun cuvânt, nu ocărăște și nu judecă și nu răspunde nimic, tot așa și tu». Cum zice psalmul: „ Ca un dobitoc m-am făcut în fața Ta și tot timpul voi fi cu Tine”.(pag. 251, Patericul Egiptean, Humanitas)
În ziua de Paşti a anului 1453, ziua în care toţi creştinii sărbătoreau învingerea morţii şi eliberarea din iad, unul dintre părinţii mănăstirii Peşterii, cuviosul şi virtuosul ieromonah Dionisie Stepa, a intrat în peştera cuviosului Antonie ca să tămâieze cinstitele moaşte ale sfinţilor părinţilor adormiţi. Îl urmau şi câţiva fraţi cu lumânări aprinse. Când ajunse în locul unde fusese vechea trapeză a monahilor de la peşteri, fericitul Dionisie tămâie sfintele moaşte şi spuse cu voce tare: „Sfinţi părinţi şi fraţi! Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm într-însa! Hristos a înviat!” În aceeaşi clipă - o minune! – toate moaştele şi-au ridicat încet capetele şi au răspuns cu o voce puternică, cerească: „Adevărat a înviat!”
citește articolul
Povesteau, despre avvva Macarie Egipteanul, că, odată, a urcat de la Sketis pe muntele Nitriei. Când s-a apropiat i-a zis ucenicului său: „Mergi puțin înainte”. Mergând el înainte s-a întâlnit cu un preot al grecilor, căruia îi strigă: „Demone, demone, unde alergi?”. Preotul s-a întors și i-a dat o mamă de bătaie soră cu moartea, apoi a luat toiagul și a fugit. Puțin mai încolo, avva Macarie îl întâlnește alergând și-i zice: „Să fii mântuit, să fii mântuit, om obosit!”. Acela s-a mirat foarte tare, a venit la dânsul și l-a întrebat: „Ce-ai văzut bun în mine, ca să-mi vorbești?”. Bătrânul îi zice: „Te-am văzut obosit și nu știi că te obosești degeaba”. Celălalt îi zice: „M-a străpuns până la lacrimi salutul tău, îndată mi-am dat seama că vii din partea lui Dumnezeu. Adineauri m-am întâlnit cu alt călugăr, care m-a batjocorit și l-am bătut de l-am lăsat aproape mort”. Bătrânul a priceput că era ucenicul său. Preotul păgân i-a îmbrățișat picioarele și i-a zis: „Nu te las să pleci, dacă nu mă faci călugăr”. Și s-au dus împreună unde se afla ucenicul, l-au luat în spate și l-au dus până la biserica de pe munte. Frații au rămas uimiți văzând cu ei un preot păgân. L-au călugărit și datorită lui mulți păgâni au devenit creștini. De atunci avva Macarie obișnuia să zică: „Un cuvânt rău îi face răi chiar și pe cei buni, iar un cuvânt bun îi face buni chiar și pe cei răi”.
*În ”Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu”, Polirom, 2003, pp. 226-227.
