Medi(†)ații

Drumul spre ordinea interioară. Obstacole şi repereNicușor Nacu 25.06.2018

Nu este necesar să mergem până la capătul lumii pentru a observa că omul este singura creatură care s-a rătăcit…

Tine de natura omului să se poată plia cosmosului, partenerul său temporal, la fel cum ţine tot de natura lui să intuiască drumul către ordinea sa interioară. Există un fel de similitudine între cei doi, pe care omul refuză să o urmeze chiar şi atunci când o intuieşte. De aici şi tragica lipsă de armonie între el şi lume.

citește articolul


Rigorile înaintării spre DumnezeuNicușor Nacu 13.06.2018

”Nu există căi intermediare, ci doar drumul strâmt și îngust”

Semnificația clipelor nu poate fi înțeleasă decât după ce timpul le va fi decantat conținutul în spațiul interiorității. Omul care caută în Dumnezeu înțelege că nu este neapărat necesar să caute explicații la tot ceea ce se întâmplă în  lume, ci să-și observe, înainte de toate, locul de-a lungul înaintării sale personale.

citește articolul


Timpul personal al alegeriiNicușor Nacu 14.05.2018

Conținutul alegerilor personale din acest timp va locui veșnicia personală.

Căutătorul în Dumnezeu își pune firesc întrebări legate de raportul pe care-l întreține cu timpul său, acest timp locuit de prezența lui Dumnezeu. Conținutul alegerilor sale din acest timp va locui propria lui veșnicie.

citește articolul


Iertarea prin uitareNicușor Nacu 28.03.2018

”Fără uitare nu există iertare reală și, în consecință, nici vindecare”.

Uitarea răului făcut în actul iertării este un proces dificil, pentru mulți chiar imposibil. De aceea una din marile dificultăți cu care se confruntă teologia morală ține de construirea argumentelor care evidențiază raportul intim pe care-l întreține iertarea cu uitarea răului făcut. Pentru că idealul biblic al neaducerii aminte este fără echivoc, trebuie precizat că oricine se iluzionează să creadă că iertarea este posibilă fără uitare, rămâne supus unei erori de ordin teologic cu consecințe morale deloc neglijabile. De altfel, vor exista întotdeauna justificări subiective înăuntrul tendinței de a interpreta iertarea.

citește articolul


Adevărul trebuie spus!Nicușor Nacu 13.03.2018

Autentica libertate de expresie reconstruieşte adevărul

Pentru a spune adevărul, Părinții Bisericii privilegiau forme de exprimare dintre cele mai diverse, deschizând pentru lumea creștină calea unui inepuizabil spațiu de reflecție. Una dintre aceste forme poartă numele de parrhesia (παρρησία), ceea ce coincide, într-un fel, cu franchețea. Prin parrhesia vorbitorul sugerează că adevărul trebuie spus așa cum este, pentru bunul mers al lucrurilor. Cuvântul s-ar putea traduce prin „libertate de cuvânt” sau „vorbire pe șleau”, cu o nuanță obligatorie: este vorba despre vorbirea sinceră, deschisă și constructivă, de mărturisirea care presupune asumarea curajului de a spune adevărul.

citește articolul