”Lipsa unui indicator spiritual îi sugerează omului un singur drum, cel al materiei.”
În viziunea modernității, atât mesajul biblic cât și reflecția patristică, interpretă fidelă a textului sacru, nu mai au decât o valoare simbolică. Blocată în elaborarea unui discurs care se definește pe sine cu atributul de „științific”, modernitatea își rezervă rolul de a decide care sunt criteriile care validează condițiile de credibilitate ale credinței, gândirii și acțiunii.
citește articolul
Călătoria conștientă a minții evidențiază imaginea unei umanități prinsă în capcana reflecțiilor lipsite de rigoarea, deopotrivă spirituală și epistemică, pe care o fondează doar atenția față de semnele din conștiință.
Împotriva logicii naturale
citește articolul
Orice căutător în Dumnezeu învață că oricât ar înainta în cunoaștere nu poate fonda progresul/îmbogățirea interioară a ființei sale, dinspre sensurile pe care le asimilează, decât cu condiția de a o face cu mintea concentrată în Dumnezeu.
Nevoia de sens
citește articolul
■ Mintea ultimului timp refuză să sesizeze căderea în inadecvat. O nouă formă de agregare a inadecvării își face drum, treptat, în rostirea care decide că putința de „a crede”, ca naturală dinamică interioară ființei, poate fi interpretată ca dependență.
■ Noua „deliberare” se adaugă și prelungește instrumentarul ideologic care-și propune, de prea multă vreme, dezagregarea mecanismului simbolic al religiosului din interiorul persoanei. Ea ține, evident, de obișnuința reducționistă prezentă în orice formulare ideologică.
citește articolul
”De judecata de dincolo nu scapă nimeni!”
M-a confruntat cu mine însumi recent, amical de altfel, un domn într-o discuție legată de necesitatea politicii ca intrare în lume. Am ezitat să replic, după o tăcere care a fost orice în afară de ascultare. Buzele-mi erau deja conectate contestatar la partea din minte care procesa materia indigestă a invitației! Dintr-o dată, reperându-mi istoria familială, am înțeles pe loc, prins între confirmări rămase în umbră, ce înseamnă „drumul îngust”. Știam că o aflasem deja, timpul își făcuse lucrarea, însă o ținusem printre striații strivite de indiferență, undeva între minte și încordările ei minime. Drumul îngust ruinează orgoliile, intențiile le confruntă cu binele mimat. Plăsmuit din esențe, îmi amintește, radical ca un cutremur, că fidelitatea față de lumea unui prunc pentru care Dumnezeu rămâne prezent într-un colț de icoană, are în ea mai mult decât continentul întreg al cuvintelor din jur.
citește articolul
