Pocăinţa,Stelian Gomboş 18.03.2019
În Post, îndeosebi sau, mai ales, după aceea, pocăinţa trebuie să fie, în fiecare din noi, o stare de Har şi de Adevăr!...
Pocăinţa trebuie să fie plânsul, suspinul şi regretul nostru sincer pentru toată mânia noastră pricinuită lui Dumnezeu şi pentru toată mâhnirea provocată fratelui nostru!...
Pocăinţa, în Taina Sfintei Spovedanii, trebuie să fie mărturisirea şi căinţa noastră autentică, pentru toată greşeala realizată, pentru păcatul săvârşit şi pentru toată patima, alimentată ori hrănită de mândria, vanitatea şi nechibzuinţa sau necugetarea noastră!...
Pocăinţa trebuie să fie cercetarea şi îndreptarea noastră veritabilă, decizia şi hotărârea noastră, fermă şi radicală, de a pune început bun vieţii, prin convertirea şi metanoizarea purtării şi vieţuirii noastre, ajungând a fi potrivnici păcatului, duşmani viciului, vrăşmaşi patimii şi prieteni virtuţii şi rânduielii celei bineplăcute lui Dumnezeu!...
Pocăinţa trebuie să fie străpungerea inimii în plânsul cel duhovnicesc, în baia lacrimilor celui de-al doilea Botez care ne spală pe noi de toată răutatea (re)curăţind haina noastră pentru a o (re)face luminoasă şi plină de Duh Sfânt şi (de) Binecuvântare!...
Pocăinţa trebuie să aducă tămăduire duhului, sănătate minţii şi mâingâierea cea fără de răutate, orgoliu sau mândrie, sufletului nostru cel copleşit/afectat de murdăria şi (de) răutatea acestui veac!...
În metania, închinăciunea şi rugăciunea cea neîncetată a Pocăinţei noi trebuie să aflăm alinare şi vindecare!...
Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!...