ParadoxuriCosmin St. Georgescu 18.12.2018
”A-ți face curaj înseamnă a te recunoaște superior.”
Paradoxul dragostei: ca să ne iubim trebuie să ne cunoaştem, dar cu cât ne cunoaştem mai bine cu atât ne iubim mai puţin…
”A-ți face curaj înseamnă a te recunoaște superior.”
Paradoxul dragostei: ca să ne iubim trebuie să ne cunoaştem, dar cu cât ne cunoaştem mai bine cu atât ne iubim mai puţin…
“Cine stăpâneşte peste mânie, stăpâneşte peste demoni!” (Gabriel Bunge)
Din clasele primare am păstrat în minte o povestioară a doamnei învățătoare – cea din care înțelegeam că vorbele odată rostite rămân împrăștiate în cele patru zări, precum fulgii bătuți de vânt și chiar dacă ai regreta rostirea lor, nu le mai poți întoarce…
”Știinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu”. (Francis Bacon)
Călătoria omului în univers, în sensul cunoașterii atât a microcosmosului cât și a macrocosmosului, este o călătorie de căutare a unei „taine” a frumuseții lumii, atât prin ştiinţă cât şi prin religie. Atât ştiinţa cât şi religia pot fi considerate, în domeniul cunoaşterii, ca fiind cei doi plămâni necesari funcţionării fiinţei umane. S-a descoperit că realitatea fundamentală nu este cognoscibilă; ea este voalată.
Taina (misterul) ce există în inima universului se pune în evidenţă prin ceea ce susțin deopotrivă teologii răsăriteni și cei occidentali. Sunt însă creatori şi din alte domenii ale cunoaşterii care au fost preocupaţi de misterul universului. Bunăoară, marele poet şi filosof Lucian Blaga a căutat mereu să sporească „a lumii taină”, afirmându-şi crezul poetic în poemul intitulat „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte/.
■ Mintea ultimului timp refuză să sesizeze căderea în inadecvat. O nouă formă de agregare a inadecvării își face drum, treptat, în rostirea care decide că putința de „a crede”, ca naturală dinamică interioară ființei, poate fi interpretată ca dependență.
■ Noua „deliberare” se adaugă și prelungește instrumentarul ideologic care-și propune, de prea multă vreme, dezagregarea mecanismului simbolic al religiosului din interiorul persoanei. Ea ține, evident, de obișnuința reducționistă prezentă în orice formulare ideologică.
Cum de vorbim fără lacrimi? - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Foamea de putere nu știe de principii - Gabriela Băducu
O carte A-tipică: „Taina omului - firescul rugăciunii” - Silviu Alupei
Moartea Acvilei Bicefale - pr. Eduard Ioan Rădună
Nu compromisul, ci jertfa ține Biserica! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Totul este altundeva!
Zare în ochi - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Nenea Constantin -Nicușor Nacu
Berlinala 2024: Caleidoscop de stări și fapte - Dr.phil. Cătălina Ene Onea
Flori și sfinți - Carmen Elena Toader
Între macrocosmos și microcosmos - Sabina Ene
Nu se poate vorbi oricum despre orice - Constantin St. Dogaru
Schilodul de la marginea drumului
De unde vine fericirea? - Dr. Roxana Constantinescu
Mare vânzoleală
Frigărui de miel cu banane fripte - Marian Paraschiv