„Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul!” (Ps. 21, 30)

Cotlete de vită (vițel) cu sos nicoise21.09.2018

Ingrediente (pentru 4 pers): 4 cotlete, sare, piper negru măcinat, făină, ulei pentru prăjit, 24 măsline negre fără sâmburi, 4 linguri busuioc proaspăt tocat.

Pentru sos: 2 linguri ulei de măsline, 1 ceapă verde tocată mărunt, 4 căței de usturoi pisați, 800 g. de roșii decojite din conservă cu zeamă cu tot, 2 linguri bulion, 6 frunzulițe de busuioc sau salvie tocate mărunt, sare, piper negru măcinat.

Mod de preparare: Se încinge uleiul într-o cratiță și se prăjesc în el, circa 10 minute, ceapa și usturoiul, până ce devin sticloase. Se adaugă roșiile tăiate bucăți (împreună cu zeama), bulionul, busuiocul sau salvia și se gustă de sare și piper. Se lasă să dea în clocot, se face focul mai mic și se fierb încet, aproximativ o oră, fără capac, amestecând din timp în timp, până ce scade sosul la circa 600 ml. Cu aproximativ 5 minute înainte să fie gata, se prăjește carnea. Se dă prin făina amestecată cu sare și piper și se prăjește, circa 5 minute, în uleiul încins, întorcând-o o dată ca să se rumenească frumos. Se toarnă sosul peste cotlete și se lasă să fiarbă încet, cu capac, circa 15 minute, până se pătrund bine. Se așează pe un platou încins, se garnisesc cu măsline și busuioc tocat și se servesc fierbinți.

 

Zile de post:

+ Înălțarea Sfintei Cruci (vineri, 14 septembrie);

-toate zilele de miercuri și vineri.