Bioetica spirituală și culturală a dezvoltării economiei durabilePr. dr. docent Mihai Valică 12.12.2018

De-a lungul secolelor, una dintre cele mai importante activităţi economice a fost comerţul, de aceea în Sf. Scriptură există multe trimiteri la această acti­vitate. Unii specialişti consideră că ştiinţa economică a precedat toate celelal­te ştiinţe sociale şi ale naturii, cu excepţia fizicii.

■ Comercianţii cu spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună mă­sură. Comercianții fără principii etice consideră esenţa activităţii economice doar profitul cu orice preț, sau mai bine spus, conform principiului hedonist, maximizarea profitului în raport cu efortul depus, sau minimizarea efortu­lui, a resurselor intrate în raport cu efectul scontat aşteptat. În ultima cate­gorie se încadrează, conform sociologiei economice a bioeticii spirituale și sociale, corporatiștii moderni, care și-au făcut codul lor de „etică economică” nederanjați, încă, de vreo lege națională.

■ În acest mod s-a trecut în România postdecembristă „de la dictatura prole­tariatului la democrația colonială”, așa cum afirmă prof. Ilie Șerbănescu, adi­că un „capitalism comunist” constituit din furturi, privatizări frauduloase și retrocedări ilegale fabuloase prin samsari imobiliari interpuși, și nu un capi­tal autentic rezultat din profit economic.

■ Astfel, România a pierdut controlul național asupra economiei și a încetat să mai fie o țară suverană, devenind o anexă de consum, spune același distins prof. de economie și fost ministru al economiei.

Traseismul ideologic al unor economiști moderni de la dreapta la stânga și invers, care urmăresc doar interesul personal, de grup sau ex­perimente mondialiste oculte, produce și mai mare haos, confuzie, egoism, „luptă de clasă”, avariție, cămătărie bancară salvată din banul public, instabilitate și criză poli­tică, pe care le trăim, în direct, zi de zi. Cât de durabilă poate fi o economie a unei țări în asemenea condiții?!

Economia civică, reprezentată de clasa de mijloc şi „bazată pe o dispersie lar­gă a proprietăţii productive” atât în satele de munte sau de câmpie, cât şi în oraşele din România este doar de 5% faţă de Ger­mania de 92%.

Acest lucru a fost posibil întrucât, în ultima vreme, economia în România a fost secătuită de valorile ei morale minime şi livrată discreţionar la comandă politică internaţională, marilor carteluri econo­mice, corporațiilor multinaționale și unor cenzori morali fără moralitate.

Unele guverne din Europa au luat măsuri economice, „care contrazic pe față și sistematic normele și valorile unei societăți formate de ethosul creștin”, ceea ce a dus „la o revoluție socială anticreștină”, spune Cardinalul de Toledo, Antonio Cani­zares.

Această „emanicipare seculară”, care „nu este un proces genuin religios, ci unul eminamente politic”, spune José Casanova, a condus la ceea ce a promis Habermas: „die bornirte Aufklärung” (ilu­minismul limitat), adică o societate vicia­tă tocmai de „virtuțile rațiunii pure”. Fapt ce „reprezintă un enorm faliment etic”, iar criza etică a sistemului economic, mai ales în țara noastră, a intrat deja în faza ei cro­nică, întrucât s-au încurajat sistemic spe­culatorii și nu investitorii reali.

Interesul național

„Interesul național corect”, cu des­chidere spre interesul comun și universal este soluția unei Românii profunde și a unui stat de drept autentic și nu slugarnic sau fără un proiect de țară, care nu are în planul de guvernare economia muntelui, în mod distinct, deoarece aproape 31% din teritoriul național îl constituie muntele.

România este singurul stat din UE care a scos din Codul Penal infracțiunea trădarea de țară. De ce? Nu e greu de înțeles. Dezincriminarea trădării de țară este o crimă economică cu consecințe de­vastatoare pentru economia națională, de care au profitat toate corporațiile multinaționale, precum și mulți corupți și vătafi autohtoni. Nu poți diminua corupția dintr-o țară, dacă elimini din legislația ju­ridică trădarea de țară și subminarea eco­nomiei naționale.

Fără incriminarea acestora în legislația juridică în România, lupta îm­potriva corupției, de care se face mare caz mai mult mediatic, a fost redusă doar la evaziunea fiscală a pătrunjelului sau ustu­roiului din piață, la abuzul în serviciu, dacă te opui abuzului corporatist, și eventual la traficul de influență, dacă încerci să faci lobby în interes național, așa cum fac toa­te țările demne, care sunt state de drept. Consecințele acestei legislații cu dedicație corporatistă au efecte dezastruoase pen­tru economia națională, pentru justiția română, pentru viața socială, politică și pentru demnitatea și imaginea României de azi.

Între transcedent și „fatalitate tehnocratică”

Economia durabilă, tehnologia, ca şi cunoaşterea, au şi o dimensiune trans­cendentală, un „domeniu al ideilor”, fiind legate de sistemele de concurență, de cre­dinţe, de valorile şi preferinţele asociate acestora ce stopează sau validează anumi­te acţiuni.

Economia, comerțul, tehnologiile informaţionale se dezvoltă pe baza ştiin­ţei fundamentată în era modernă. Acestea constituie vehicule pentru diseminarea cunoaşterii ştiinţifice în cercetare și per­petuează ordinea şi explicaţiile „ştiinţifi­ce” specifice acestei ere și nicidecum nu au rolul de a înrobi pe om, de a-i limita aces­tuia libertatea sau de a-i diminua demni­tatea sa umană.

Preeminența tehnologiei, a econo­miei și a politicului în fața individului ris­că să sacrifice individul în numele științei, a societății, „a binelui mondial”, a popoa­relor, a politicii, a economiei etc.

Preeminența conștiinței științifice, politice și tehnocratice, care pretinde că numai oamenii de știință, economiștii, tehnocrații sau politicienii sunt chemați să emită norme etice este total inaccep­tabilă, mai ales atunci când este vorba de destinul hristic al omului și de conștiința lui civică sau religioasă.

Spengler spune în acest sens, că omul, dacă nu este atent, poate deveni din stăpân al lumii, sclav al mașinii, adică al tehnologiei, al tehnocrației, al unui sistem economic globalist perdant sau victimă a unei politici himerice, dacă ne gândim la mondializarea actuală, impusă cu orice preț.

Este cunoscută publicului larg cri­tica „clasică” a tehnologiei, devenită fără cenzură morală tehnocrație, atunci când nu este folosită cu discernământ: Oswald Spengler, Martin Heidegger, Friedrich Jünger, Lewis Mumford, Jacques Ellul, Oli­vier ClementAdrian Stoica - cercetător la agenția spațială NASA, și mulți alții, susțin păreri similare.

Atunci când tehnologia se dezvoltă neluând în calcul complexitatea persoa­nei umane, contextul social, economic, cultural, religios, etc., ar putea duce la ceea ce Olivier Clément numea fatalitatea tehnocratică și astfel se produce ruptura între om, tehnologie, economie, știință, etc, care îi pot deveni potrivnice și chiar dăunătoare.

„Criza antropologică”

Economia actuală mondială a de­venit autonomă şi autocefală, sfidând și înghițind economiile naționale, cât au mai rămas din ele, preludând abuziv ast­fel, controlul şi voinţa politică exprimată prin votul popular. În plus politica, la rân­dul ei, s-a separat de etica umană, precum şi de valorile moralei creştine.

Criza prin care trecem, nu este exclusiv de natură economico-politico-administrativă sistemică, ci este şi o cri­ză antropologică şi spirituală, care mă­reşte şi mai mult raza cercului vicios al risipei, al fricii, al consumismului, al ego­ismului şi al hedonismului dus la extrem.

Nu există o adevărată soluţie a economiei durabile în afara Evangheliei.

Etica economică, ca parte integran­tă a eticii sociale este indispensabilă unei coeziuni sociale durabile și presupune fundamentul respectării reale a demnității omului. Dacă la aceste valori umaniste economico-socio-culturale se adaugă și cele de natură teologică, duhovnicească și morală, atunci putem vorbi de o bioetica spirituală și culturală capabilă să gestio­neze cu precauție și discernământ riscu­rile libertății, presupuse de o economie de piață liberă și de o politică democratică, evitând astfel, atât liberalismul devorant, cât și autoritarismul despotic.

În Sfânta Scriptură există 2350 de versete cu temă economică, prin care Dumnezeu ne învață cum trebuie să ne administrăm bunurile. (Vezi: Studiul Bi­blic Financiar şi Afaceri ca la Carte). Con­cluzia principală este următoarea: lipsa moralităţii în domeniul economic este expresia unui deficit moral al societă­ţii în ansamblul ei şi o lipsă de credinţă și de sens existențial, care are implicații și efecte comunitare negative la toate ni­velurile vieții. De aici rezultă necesitatea unor mecanisme pentru asigurarea mo­ralei sociale, a unei economii sociale de piață, şi respectiv de instanţe de control etic, în acest sens.

„Patriotismul economic”

În mod concret, pentru a pune capăt acestei stări de fapt, Biserica și Societatea Academică pot contribui împreună cu politicul, împreună cu fac­torii economici şi sociali la redresarea economică a muntelui şi a țării, la vin­decarea morală a societății românești, prin însăşi învăţătura creștină şi prin structurile ei științifice și eclesiale, promovând de exemplu:

- cultura adevărului (pe aceasta se bazează încrederea investitorilor şi a acţionarilor, precum şi încrederea angajaţilor cu privire la siguranţa locului lor de muncă);

- cultura respectului (fie faţă de clienţi sau faţă de proprii angajaţi, unde respectul are la bază demnitatea omului şi asemănarea lui cu Dumnezeu, fie faţă de proprietatea spirituală şi materială a celorlalţi);

- cultura iertării (fiecare angajat comite greşeli, altminteri nimeni n-ar mai avea nici un fel de iniţiative; răbdare ca formă de sprijinire a autoajutorării; acceptarea altor feluri de a fi);

- cultura solidarităţii (să te simţi om în interiorul colectivului, să ai va-loare, să poţi fi un exemplu moral – conducerea prin exemple –, să fii respon­sabil faţă de tine, de aproapele tău, de colectivul tău, de societate, să practici încrederea faţă de colegi, să fii empatic și de ajutor, să fii ajutat în procesul muncii) etc;

- cultura cercetării științifice (cercetătorii români să fie stimulați și ajutați să rămână și să lucreze în țară);

- o cultură a patriotismului economic și a demnității naționale;

- o cultură a revoltei firești, atunci când se constată derapaje manage­riale impardobabile;

- o cultură a dreptății civice, în limitele domocrației și ale bunului simț(Romani 14, 17).

„Dreptatea și morala”

Economia reală și sănătoasă se ba­zează pe condiţii, pe care ea însăşi nu le poate oferi, întucât dezvoltarea economi­că a unei ţări depinde în mod hotărâtor de viaţa morală a ţării în cauză. Biserica poa­te sluji la dezvoltarea economică a unei societăţi, prin serviciile ei eclesial-mora­le, bioetice şi social-filantropice, mult mai mult decât orice morală umanistă seculară.

O economie politică eficientă şi benefică trebuie să ţină cont de principi­ile disciplinei Bioeticii, ale Antropologiei Economice, ale Teologiei Morale şi să se inspire din doctrina creştină, pentru ca să poată deveni o ştiinţă integrală, o disci­plină umană completă și dreaptă, în sens practic, care poate genera prosperitate și pace socială durabilă.

Nu poţi separa economia de politi­că, sau de stat, întrucât sistemele econo­mice se integrează într-o reţea de legi şi instituţii iar lipsa acestora ar face ca eco­nomia să devină doar o ideologie fără con­secinţe practice, dar nu o poţi separa nici de învăţătura creştină, deoarece ar deveni un pericol social. Deci, nu poţi separa ceea ce Dumnezeu a lăsat fiinţial nedespărțit, adică etica-bioetica-morala creştină, de economie, întrucât însăși „împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani, 14, 17), adică ceva concret, em­piric nu ideatic. Dacă dreptatea şi morala creştină sunt alungate din economie și politică, atunci ea însăși va deveni o sur­sa de haos, va alunga pacea socială și va grăbi sfârșitul de istorie al omului, muti­lând astfel demnitatea şi chipul persoanei umane, acel Imago Dei.

Pentru economiştii şi politicie­nii nepracticanţi ai credinţei creştine sau pentru cei necreştini se impune mi­nima moralia pentru homo economicus de a stabili graniţe liberalismului dar­winist şi mondialist himeric actual, şi de a nu permite ca statul naţional să fie confiscat în numele unei ideologii globale utopice, de clici politice, și să nu favorizeze economia unei minorităţi clientelare. În caz contrar, dictatura partidului unic comunist va fi înlocuită cu dictatura unei oligarhii economice despotice şi oculte.

„Derapajul hristic”

În astfel de circumstanţe Biserica trebuie să aibă o atitudine critică, mora­lizatoare și tămăduitoare, să sancţioneze hristic derapajul şi dictatura statului, cu riscul de a se întoarce înapoi în catacombe şi nu de a tăcea vinovat şi colaboraţionist, doar de dragul de a sluji cu orice preţ, în Biserici frumoase şi în Catedrale măreţe, numite paradoxal chiar de „mântuire a neamului”, în care, dacă Biserica va tăcea, va oficia doar prohodul și slujba de parastas a României!

Economiştii, politicienii, oamenii de știință şi nu numai ei au şansa să intre în istorie şi să facă istorie, nu doar econo­mie, politică sau știință dacă vor fi onești, curajoși și principiali sau vor avea neşan­sa să rămînă mereu în sfera lui „politi­cally correct”, adică a economiei mondiale perdante, neglijând și trădând economia națională, ceea ce va aduce și mai mari prejudicii dacă:

vor căuta soluţii şi interese străine de neam, cultură şi spiritualitate, fără să ţină seama de persoana umană şi de Evan­ghelie;

nu vor exorciza răul şi nedreptatea din economia actuală;

vor pune eşecul, incompetenţa şi co­rupţia unora dintre ei pe seama întregului popor, ca fiind hoţ sau leneşcongenital şi nu pe proasta lor conducere şi reaua cre­dinţă faţă de neam şi de ţară;

vor avea aroganţa să făurească o economie politică fără să ţină cont de valo­rile democraţiei (votul) şi ale moralei creş­tine şi se vor considera deasupra poporului ca fiind iluminaţi şi elite, atitudine, ce le-ar da dreptul, închipuit numai de ei, că doar ei ştiu cum este cu ştiinţa economiei şi cu criza, şi că lor, ca mari specialiști, li se da­torează doar ascultare şi adulaţie!

În „Admirație și speranță”

În contextul Centenarului 2018, avem în vedere că cele trei țări românești, aproape un mileniu și jumătate, au fost cele dintâi atacate și cele din urmă eliberate de năvălitori. Iar în secolul XX România a suportat două războaie mondiale, o ideologie atee ucigătoare, o revoluție devastatoare, o mineriadă fratricidă. În secolul XXI: o tranziție năucitoare, crize economice succesive etc. În ciuda acestor drame, faptul că avem astăzi o Țară și o limbă românească, o cultură europeană, o credință creștină, că facem parte din Uniunea Europeană și din structurile euroatlantice, reprezintă o adevărată minune, care ne umple sufletul de admirație și de speranță.

Totodată, în anul centenarului, românii au un motiv în plus de bucurie, deoarece urmare eforturile CE-MONT, a Agenției Zonei Montane/MADR, a Foru­mului Montan din România, Parlamen­tul României a adoptat o nouă „Lege a Muntelui”, deosebit de importantă pentru țară și pentru viitorul cercetării montanologice din Europa (Vezi: Legea Muntelui - 2018, textul Legii Munte­lui nr. 197/2018). Doamne, ai grijă de România, fă-o întreagă,demnă, unită și o binecuvintează pentru un nou cente­nar mai bun! „La mulți ani România”!

De același autor

• Stăpânii lumii sau sclavii mașinilor?
• Biserica-Parohie nu e club liturgic - Veșmintele reeducării Piteștiului globalist
• Asigurare de... viață