Coroana - scut al României - 10 mai, fără Regele MihaiMarian Scarlat-Ghițeanu 16.05.2018

“Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.” – Regele Mihai cel Devotat

Chiar dacă Regele Mihai şi-a încheiat trecerea printre noi, moştenirea sa spirituală va călăuzi drumul Ţării. Ne vom aminti mereu de gândurile şi de poveţele sale, mai ales când ne va fi greu. Şi, probabil, vom izbucni în lacrimi, aşa cum o facem de fiecare dată când ne amintim că ne-au plecat părinţii. Între 1866 şi 1947, 10 Mai a fost Ziua Naţională a României. Împreună cu Biserica strămoşească şi cu Armata, Coroana Regală a României a făurit o Ţară respectată şi o Naţiune demnă.

10 Mai poate este un moment potrivit să facem un recurs la câteva conştiinţe lucide care au tot sperat, în ciuda tâmpiţilor, că Regele Mihai era soluţia ideală pentru Renaşterea României. Au existat mereu, după 1990, oameni politici, oameni de cultură, “conştiinţe ale epocii lor”, care au pledat, cu argumente de netăgăduit, pentru revenirea Majestăţii Sale Mihai I în fruntea Ţării sau măcar în ţară. Până la urmă, greu, Regele României a reuşit să vină în patria sa, după aproape o jumătate de secol de dureros exil. Un bun prilej pentru a readuce în memoria românilor câteva fragmente din dialogurile pe care le-am purtat de-a lungul anilor cu diverse personalităţi marcante ale vieţii publice din anii ’90, despre Regele Mihai.

Scriitorul Mircea Ciobanu, autorul volumelor “Convorbiri cu Mihai I al României” şi reprezentant al Majestăţii Sale pentru presă şi pentru relaţiile cu publicul, (“Flacăra”, 11 aprilie 1995): “Regele nostru este un om cu o memorie extraordinară, care a citit mult, un om cu o vastă cultură, orientată spre istorie, spre problemele de politică contemporană, spre legislaţiile ţărilor democratice în care este introdus cum, repet, foarte puţini oameni sunt introduşi. Ceea ce este extraordinar în întâlnirea mea cu Majestatea Sa Regele este faptul că mi s-a dat prilejul de a cunoaşte un om care caută mereu legătura dintre vorbă şi faptă. A dus şi duce o viaţă după cele mai înalte precepte ale moralei şi ţinând seama de fiecare paragraf al Constituţiei Române! Gândiţi-vă ce ar fi făcut comuniştii cu imaginea Regelui Mihai, ei, care au trăit din născociri cu privire la el, dacă ar fi dus o viaţă mai puţin riguroasă! Rigoarea este semnul de căpetenie al vieţii acestui om care ne reprezintă în tot ceea ce aveam noi mai bun.

Simpla prezenţă a Regelui converteşte şi dă libertatea fiinţei de a se exprima în ceea ce are ea mai bun! Sunt oameni alături de care ne aducem aminte de tot ce este mai rău în noi. Alături de Rege ţi-aduci aminte de tot ce este mai bun în tine! Un popor care şi-ar putea aduce aminte de tot ce are bun în el ar fi un popor salvat! A nu-l avea pe Rege în ţară este neşansa noastră! Rânduiala care există în tot ceea ce face Regele este, cred eu, un mod de a se menţine mereu în formă militară. Nu trebuie să uităm niciodată educaţia militară a Majestăţii Sale. Nu cunosc pe nimeni care să iubească mai mult decât Regele nostru Armata Română!”

Scriitorul Andrei Pleşu, (”Flacăra”, 1 decembrie 1993): “Regele a făcut istoria, cum să-l scoţi din ea?! Nu am comentarii suficient de severe! Este o mârlănie! Eu am avut prilejul şi-n ’90 şi la hotarul cu ’91 să-mi manifest părerea faţă de tipul ăsta de reacţie, atunci când pentru prima oară Regele n-a putut intra în ţară. N-am făcut-o ca monarhist, am făcut-o ca un om rezonabil, aşa cel puţin mi s-a părut mie. Mi se pare de o absurditate, de un prost gust, de o iraţionalitate fără egal tipul ăsta de atitudine, pentru că nu am nici cea mai mică explicaţie! Adică nu pot gândi nimic palpabil care să justifice o asemenea mârlănie! E vorba de a încerca – şi aici e în mod clar un reziduu din alt tip de mentalitate – să modifici istoria României! Adică să scoţi din istorie şi oamenii care, vrând-nevrând, au făcut-o! Regele Mihai este un personaj în istoria României! Nu ne putem imagina că dacă mâine apare la hotarele ţării, ştiu eu?!, Petre Carp sau Tudor Vladimirescu, unul sau altul dintre politicieni, pe baza simpatiilor sau antipatiilor lui politice, guvernul să vină cu o interdicţie! Oamenii ăştia există – că vrem sau nu vrem – şi e un privilegiu să-i ai încă în viaţă, ca pe nişte martori vii ai istoriei! A te comporta în felul ăsta e, pentru mine, repet, ceva de neexplicat! Sau este vorba de o asemenea schimonosire a conştiinţei provocată, nu ştiu, de prelegerile antimonarhiste din liceul comunist, în care ni se spunea că Regele era un fel de vampir, un fel de asasin public care practica toate viciile pământului! Tipul ăla de propagandă probabil că le-a intrat unora în sânge, în piele, în unghii, aşa încât nu mai pot reacţiona decât în varianta asta care nu ţine de o minimă demnitate omenească şi românească, aş spune! Nu, nu am comentarii suficient de severe pentru tipul ăsta de atitudine!”

Scriitorul Ştefan Augustin Doinaş, (“Flacăra”, 17 noiembrie 1993): “Regele Mihai este simbolul şi şansa României! Eu sunt regalist, am demonstrat lucrul acesta şi anul trecut, de Paşte, când l-am întâmpinat pe Majestatea Sa Regele Mihai. Înţeleg să îmi şi manifest această opţiune a mea pentru că am încrederea că în asemenea vremuri restauraţia regală ar aduce un plus de stabilitate în viaţa noastră politică, ar tempera anumite orgolii politice şi ar da o anumită măsură unor acţiuni politice!”

Scriitorul Alexandru Paleologu, (“Românul liber” (fondat de Ion Raţiu), nr 3, martie 1996):

“Chiar văd acum ca un spectacol care o să uimească posteritatea, o să uimească de stupiditatea epocii pe care o trăim în România de azi! Ne certăm asupra candidaţilor la preşedinţia republicii, dacă se va vota cu Iliescu, sau cu Constantinescu, sau cu Petre Roman, sau cu Radu Câmpeanu, dacă Constantinescu are sau   n-are şanse, când există un singur om care rezolvă tot, care este verificat, este legitim, este inteligent, este singurul apt să salveze România, singurul care ar înlătura această discuţie stupidă şi a cărui apariţie în fruntea statului sau măcar în ţară ca cetăţean român locuind aici ar aduce României dintr-o dată creditul pe care nu-l are şi pe care nu-l poate căpăta în nici un fel altminteri: Regele Mihai I!”

De același autor