„Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții…” (Rom. 12, 2)

Fără prejudecăţi teologaleConstantin St. Dogaru 13.06.2017

E. M. Cioran către părintele Stăniloae: „V-am spus la Paris, însă țin să repet că Filocalia este un monument capital în istoria limbii noastre. În același timp, ce lecție de profunzime pentru un neam nefericit și ușurelnic! Din toate punctele de vedere, o astfel de operă este chemată să joace un rol considerabil. Sunt nespus de mândru că vă cunosc de mai bine de o jumătate de veac” (fragment, scrisoare trimisă părintelui Stăniloae, 22 iunie 1985, apărut în „Cuvântul”, oct.1993). Cine ar fi crezut! Un mare „nihilist” să-i scrie unui mare mistic! Și ce aprecieri, de aceea eu rămân la credința că Cioran trebuie citit altfel, ca și Nietzsche, … fără prejudecăți teologale.  A se vedea dialogul cu P.Țuțea. O dovadă că marile spirite se atrag, chiar în extremismul lor.

P. S. Atât Nietzsche, cât și Cioran mi-au plăcut, întrucât nu i-am luat „în serios”, așa i-am citit cu mare plăcere. Am luat de la ei uneori jocul, alteori disperarea, uneori stilul și strigătul, alteori refuzul și încrâncenarea, și nu de puține ori profetismul, lehamitea și totuși dragostea lor tragică, și mi-a zis: iată cât iubesc ei lumea pe care o refuză căci toată opera lor nu poate fi rezumată decât la acel strigăt divin: „Eli, Eli lama sabahtani”.

Cioran trebuie citit altfel, ca și Nietzsche, … fără prejudecăți teologale.

De același autor