„Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții…” (Rom. 12, 2)

Pseudo - apocrife

Prietenii minții Constantin St. Dogaru 09.01.2018

Experienţa lecturilor a fost de departe, pentru mine, o experienţă superioară experienţei mele de viaţă. Am înfruntat şi am răzbit în viaţă, adăugând vieții cultură, spirit. Prin experiența lecturii am învățat că viaţa sporeşte, atunci când ştii să te şi retragi, nu numai să dai năvală în afară, umplându-te cu tot felul de nimicuri. Am învăţat detaşarea şi ce înseamnă extazul singurătăţii, să simţi că există bucurie în retragere. O carte, un autor, o idee, un gând – aceştia sunt ,,prietenii’’ minţii tale. Nu trebuie decât să ştii să-i primeşti, fără prejudecăţi, aşa cum şi ei la rândul lor te primesc pe tine.

citește articolul


Ascultă ceea ce vezi!Constantin St. Dogaru 24.11.2017

Ascultarea – condiție a vederii. Ontologia imaginarului. Adevăratul „spectator” e de fapt și un bun ascultător: știe să asculte ceea ce vede. Am ajuns dependenți de ceea ce vedem, de aici tirania imaginii; dar imaginea și obosește, și plictisește… Ne vedem, dar nu ne ascultăm, nu ne mai auzim de atâta zgomot prezent în noi. Numai în tăcere cred ne mai putem vedea. În timp ce informația vizuală a atins cote alarmante în procesul comunicării, informația auditivă e din ce în ce mai scăzută; televizorul bate radio-ul cu toată diferența de calitate. Auzul e un simț al gândirii, vederea dimpotrivă, excită simțurile, auzul interiorizează, vederea exteriorizează. Criza noastră nu e de vedere (slavă Domnului!), ci de auzire și de ascultare…

citește articolul


La ceas de seară şi de urăConstantin St. Dogaru 27.09.2017

De ce Mântuitorul n-a afirmat răspicat, chiar în fața lui Ponțiu Pilat că El este adevărul? În schimb a spus că El este „Împăratul”, „regele” ofensându-l pe reprezentantul Romei imperiale. (vezi, mai ales, Ioan 18,37,38: Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul?) Era ceasul înserării și al nopții păcatului, nu al luminii, al adevărului. Era ceasul răzbunării, al urii; fără-de-legea era îmbrăcată în haina solemnă a legalității, în roba justiției imanente… Toți știm că este nevinovat, dar am tăcut… Așadar, cum mai este posibil ca atunci, în acea atmosferă de ură și răzbunare cineva dintre noi să-și mai fi putut aminti: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (Ioan, 14,6)?... Iisus tăcea. Și noi. Dar câtă prăpastie între tăcerea Lui și a noastră…

citește articolul


Preocuparea lui DumnezeuConstantin St. Dogaru 10.07.2017

În timp ce omul nu se mai „ocupă” cu Dumnezeu decât din când în când, pentru Dumnezeu, Omul este mereu o preocupare, o prioritate. Când omul urcă la Dumnezeu, Dumnezeu coboară la om. Important e ca omul să urce pe scara aceea pe care va ști că Dumnezeu va coborî, că se va întâlni cu El nu ca pe stradă, ca între doi trecători grăbiți dându-și binețe din mers. Întâlnirea cu Dumnezeu nu e așa: „Ce mai faci Doamne, mă bucur că ne-am întâlnit, îmi pare rău că nu pot sta mai mult, mă grăbesc, plec, la revedere, poate ne mai vedem pe la biserică, pe la vreun hram, sfințire, etc…”; nu e grabă, ci e popas duhovnicesc.


Fără prejudecăţi teologaleConstantin St. Dogaru 13.06.2017

E. M. Cioran către părintele Stăniloae: „V-am spus la Paris, însă țin să repet că Filocalia este un monument capital în istoria limbii noastre. În același timp, ce lecție de profunzime pentru un neam nefericit și ușurelnic! Din toate punctele de vedere, o astfel de operă este chemată să joace un rol considerabil. Sunt nespus de mândru că vă cunosc de mai bine de o jumătate de veac” (fragment, scrisoare trimisă părintelui Stăniloae, 22 iunie 1985, apărut în „Cuvântul”, oct.1993). Cine ar fi crezut! Un mare „nihilist” să-i scrie unui mare mistic! Și ce aprecieri, de aceea eu rămân la credința că Cioran trebuie citit altfel, ca și Nietzsche, … fără prejudecăți teologale.  A se vedea dialogul cu P.Țuțea. O dovadă că marile spirite se atrag, chiar în extremismul lor.

P. S. Atât Nietzsche, cât și Cioran mi-au plăcut, întrucât nu i-am luat „în serios”, așa i-am citit cu mare plăcere. Am luat de la ei uneori jocul, alteori disperarea, uneori stilul și strigătul, alteori refuzul și încrâncenarea, și nu de puține ori profetismul, lehamitea și totuși dragostea lor tragică, și mi-a zis: iată cât iubesc ei lumea pe care o refuză căci toată opera lor nu poate fi rezumată decât la acel strigăt divin: „Eli, Eli lama sabahtani”.

citește articolul