„Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții…” (Rom. 12, 2)

Pseudo - apocrife

Farisei cu bun simţ Constantin St. Dogaru 21.02.2017

„A venit vremea și acum este” (Ioan 5, 25) când toți vom arunca cu piatra în toți. A se vedea femeia păcătoasă (Ioan 8, 1-11). Atunci, o femeie din popor păcătuise într-adevăr. Fariseii și cărturarii aveau toate motivele s-o condamne: să nu uităm că femeia era doar pretextul, Iisus era ținta lor. Dar El a înțeles vicleșugul lor și a întors totul la 180º: „Cel dintâi fără de păcat dintre voi, să arunce primul cu piatra” (v. 7). Și Scriptura spune, mai departe, că de la cei mai bătrâni până la cei mai tineri „mustrați fiind de cuget” (v. 9) au lăsat pietrele din mână, plecând unul câte unul. Câtă decență: fariseii de atunci aveau dreptate, dar și bun simț. Gestul lor mi se pare extraordinar, astăzi nu mai avem nici măcar asemenea farisei: aproape nimeni nu mai recunoaște ce a fost, ce a făcut, toți neagă, îndreptățindu-se (justificându-se) pe ei înșiși; atenția noastră n-ar trebui să se concentreze numai asupra femeii iertate, ci și asupra gestului de bun simț al fariseilor de atunci. Astăzi ducem lipsă de astfel de …. farisei.

citește articolul


Barbarie şi rafinamentConstantin St. Dogaru 05.01.2017

În ansamblu, barbaria, mitocănia și ticăloșia sunt direct proporționale cu rafinamentul civilizației omului contemporan. Extremele se atrag. O societate tehnocratică ce accentuează dimensiunea tehnică a comunicării, acel „das rechnenden Denken” („gândirea calculatoare”) care nu mai ia „în calcul” logica afectivității și sfidează sensibilitatea ca atribut fundamental al ființei umane, n-are decât să jubileze, căci omul postmodern luat din omul arhaic și tradițional este o „clonă” din punct de vedere spiritual. Așadar, epoca contemporană (scuzați cacofonia) tinde să înlocuiască „persoana” cu o clonă, originalul (originarul) cu o copie trasă la xerox! Unde vom ajunge, „în numele științei”? La nebunie! De dragul cunoașterii vom ajunge să creăm monștri, pentru că o cunoaștere fără frică de Dumnezeu riscă să repete gestul lui Lucifer, iar omul contemporan să devină victimă a unei noi căderi: în subumanitate, să ne întoarcem în grote, să urcăm iar în copaci… de frica „fiarelor”, de „dinozaurii” pe care i-am creat. Opera se răzbună pe autor, „creația” se întoarce împotriva creatorului (vezi G.Orwell – „1984”)


Biserica nu este un ONG!Constantin St. Dogaru 28.11.2016

Christos Yannaras: „Biserica nu este nici instituție religioasă, nici ierarhie administrativă, nici clădiri, birouri și edificiu organizatoric. Este poporul lui Dumnezeu adunat întru frângerea pâinii.” Comentând cu un frate această afirmație a renumitului teolog grec contemporan, am sfârșit prin a trage o concluzie: cele ce se văd nu se opun celor ce nu se văd, deși uneori cele ce se văd le umbresc pe cele ce nu se văd. Duhovnicescul nu se opune administrativului, dar administrativul, birocrația pot; e ca harul față de natură: harul nu contrazice natura, dar natura se poate opune harului, e o chestie de libertate, înțelegi?

 

citește articolul


Moartea care nu mai trezeşte la viaţăConstantin St. Dogaru 08.11.2016

... Moartea nu înţelege gramatica noastră, nu ascultă de nicio regulă, nu poate fi declinată şi nici conjugată cu ceva. Moartea este moarte cum nimicul este nimic în ciuda oricărei încercări de a o scoate din metafizica ei pură. Misterul morţii nu poate fi negociat. Cu „viaţa” se mai poate discuta, cu moartea nu. În om, viaţa e conştiinţă a morţii, dar în sine moartea e „inconştientă” de sensul vieţii, al omului, al valorilor. E oarbă şi acţionează ca atare, nu în virtutea unui raţionament, a unor calcule. În timp ce viaţa te lasă să vorbeşti, moartea te lasă mut. Nu crede în lacrimi, nu-ţi iartă durerea, nu-ţi îmblânzeşte suferinţa, dorul, nu întreabă nici cine eşti, nici ce-ai făcut, nici dacă eşti sfânt sau ticălos, nici de credinţă, nici dacă ai fost necredincios, nici dacă ai fost prinţ efemer al acestei lumi, nici dacă ai fost un cerşetor, nici câtă carte ai învăţat, nici dacă ai fost un măturător de stradă. În faţa morţii toate acestea şi altele asemenea acestora sunt egale cu zero. Moartea, spre deosebire de viaţă, n-are răbdare şi te vrea pentru că te iubeşte în timp ce viaţa pe care ai iubit-o, tocmai ea te-a trădat, încercând în fel şi chip să te distrugă; Moartea nu e ură, dar viaţa este si ură... În faţa morţii toate silogismele noastre, toate sistemele noastre filosofice ar trebui să se reducă la un singur cuvânt: „vai”, iar toată deşteptăciunea şi grozăvia noastră să se smerească, să stea în genunchi. Dimpotrivă, am văzut chipuri semeţe, reci şi am sfârşit în a crede că trufia omenească n-are margini nici chiar în faţa morţii, că în lumea în care trăim şi ne-am „educat” nici faptul morţii, că suntem trecători nu ne mai cutremură, nu ne mai trezeşte la viaţă, că misterul morţii a devenit o simplă hârtie ştampilată, un „certificat de deces” şi o „adeverinţă de înmormântare”... Mister transformat în spectacol grotesc.


Lectura sporeşte viaţa!Constantin St. Dogaru 25.10.2016

Experiența lecturilor a fost de departe, pentru mine, o experiență superioară experienței mele de viață. Am înfruntat și am răzbit în viață, adăugând vieții cultură, spirit. Prin experiența lecturii am învățat că viața sporește, atunci când știi să te retragi nu numai să dai năvală în afară, umplându-te cu tot felul de nimicuri. Am învățat detașarea și ce înseamnă extazul singurătății, să simți că există bucurie în retragere. O carte, un autor, o idee, un gând – aceștia sunt „prietenii” minții tale. Nu trebuie decât să-i primești, fără prejudecăți, așa cum și ei  la rândul lor te primesc pe tine.

 

citește articolul