„…să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul.” (III Ioan 1, 2)

Plânsul care spală Cosmin St. Georgescu 23.01.2019

  • Sufletul, femeia pe care Dumnezeu a îmbrăcat-o în haine scumpe.
  • Asemenea pietrelor de la rinichi, pietrele sufletului se vor date afară.
  • Plâng ca să mai limpezesc puţin sufletul.
  • Când plângem, tot sufletul devine apă: inima, conform legii lui Arhimede, îl răstoarnă peste pleoape, iar ce rămâne, închidem cu un zâmbet forţat spunându-ne:” Nu-i nimic; doar n-oi muri din asta!”.
  • Sufletul ce nu aparţine trupului e cel mai curat.
  • Cu cât sunt mai puternic, cu atât sufletul meu se teme mai mult de mine.
  • Sufletul e timpul care a învăţat să rabde de foame.
  • Lacrimile nu sunt chiar atât de pure din moment ce ne spală sufletul.
  • Sufletul se întristează ori de căte ori îi promitem câte o fericire trecătoare.
  • Îmbătrânim când ne pierdem speranţa în viaţă.
  • Sufletul: frumuseţea care nu se vede.

De același autor