AscultareaZosima Macarie 27.10.2016
Tot mă frământ cu mintea, a mirare,
S-o fac să înțeleagă ce-i aia ascultare.
O fi părut lucrare, ca timpul să se scurgă,
Urâtul, akedia și gândul rău alungă?
O trecere de vreme, cu rosturi neștiute,
Sau rânduieli ascunse, de stareți petrecute?
Mă așezai în mine, de vorbă cu tăcerea,
Și-n plâns ascuns privirii, pornii răstălmăcirea:
O ascultare falsă și chiar slugărnicie,
E fapta săvârșită de frică, și-i robie.
Nu seamănă în suflet, nici urmă de virtute,
Acel ce doar cuvântul, de formă vrea s-asculte.
Mai e o ascultare cu gând de răsplătire,
Ce naște-n suflet aspru, cuvinte de cârtire,
Când o dorință 'naltă sau una chiar mai mică,
N-aduce acelui suflet, la bun sfârșit nimică.
Deci, ce e ascultarea, ades de sfinți cântată?
– Fecioară prea frumoasă, virtute avântată.
Ea se supune-n toate cu drag și cu dorință,
Se-amestecă-n durere și-n multa nevoință,
Oriunde ai trimite-o, ea spune: ,,DA" și crede
Că oricine-o trimite, ea nu se poate pierde.
De-și termină lucrarea, n-așteaptă cu trufie,
Să i se-aducă lauzi, căci sfânta bucurie
E răsplătirea-n toate, și-n inima ei dragă,
Cu o iubire sfântă, primește-o lume-ntreagă.
Desculță de gândire ce-nșeală mintea slabă,
Virtutea ascultării, la tot ce-i rău e oarbă.
S-aprinde-n orice clipă și cu rănire sfântă,
Când fratele de-alături, lovit e-acum pe tâmplă.
Își împletește părul din simple rugi fierbinți,
Smerită își ascunde dorințe, rugăminți,
Oricine o dorește, s-o cheme-n orice clipă,
Ea vine și-i aduce, din zborul ei, aripă.