„Cuvânt bun răspuns-a inima mea; grăi-voi cântarea mea Împăratului!” (Ps. 44, 1)

Iubirea a muritZosima Macarie 02.11.2018

Trăim o vreme, când iubirea moare,

Se stinge-ncet, privind în zare,

Cum s-a-mpărțit mereu fără cruțare?

Priviți, prieteni, cum iubirea moare.

A început să-și taie fără milă soarta,

Și a deschis durerii sângerate, poarta.

A plâns pe vetre, nepăsarea, ura,

A înghițit la mese mari, minciuna.

În mantii mov și-a căutat speranțe,

Dar alungată, a visat vacanțe.

Lovită crunt de zâmbete artiste,

Și-a plâns în colț durerea în batiste.

Sătulă de sintagme profanate,

Și-a petrecut singurătatea-n noapte.

Nu e ciudat cum ceea ce se-mparte,

Rămâne singură, vorbindu-ți printre șoapte?

A mai rămas o vreme pe bordură,

Cu mâna-ntinsă, iar cerșind o mână.

Dar, vai, o, trecători ai lumii noastre,

Ce căutați iubiri în flori de glastre,

A voastre mâini, nesincere, meschine,

Se-ascund mereu în buzunările vecine.

Și veacul s-a gătat, e pe sfârșite,

Cărările se-ncurcă-s încâlcite.

Vecinul nu mai e vecin decât cu sine.

Iubirea a murit! Iubirea nu mai vine!

 

 

De același autor