Autori

■ Scriind despre sufletul satului, Lucian Blaga afirma, cu profunzimea caracteristică: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. Azi, trăind în haosul și aglomerația Bucureștiului sau ale altor mari orașe, visăm și ne dorim pacea locurilor unde timpul și spațiul fac loc veșniciei. „Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii!” – cuvintele lui Nicolae Iorga scrise caligrafic, de mână, pe peretele clasei mele, au rămas în adâncul sufletului meu.

Acolo, în școala mea de țară, unde făceam primii pași pe cărările cunoașterii, învățătorii și profesorii au picurat dragostea de neam și de țară în sufletul meu. Nu am prins șezătorile autentice, unde tineri și bătrâni, muncind laolaltă, făureau bijuterii de artă tradițională autentică, dar îmi amintesc și acum bucuria cu care învățătoarea noastră ne deslușea tainele nașterii straielor populare. Ne învăța, cu răbdare și pricepere, cum să coasem în punct românesc, și noi, copiii, neștiind că aceasta era de fapt o mărturisire continuă a credinței noastre, „desenam” cu acul în fiecare zi mii de cruciulițe.

Conştiinţa eclesială Conştiinţa naţională şi eclesială românească s-a născut și a perpetuat în inima satului românesc. Şcoala românească a fost plămădită cu rugăciune în bisericile de țară, primele cărți pentru învățarea alfabetului fiind cărți duhovnicești. Satul românesc este deținătorul și păstrătorul comorilor de neprețuit ale poporului român. Comuniunea dintre învățător, preot și enoriașii lui au făcut ca acestea să nu dispară. Aceste bogății așteaptă mărturisitoare, în tăcere, să fie redescoperite și repuse în valoare de noi, cei care știm că doar flacăra nestinsă a acestora ne păstrează uniți și puternici întru păstrarea identității naționale, într-o lume a globalizării generale.