Despre virtuţile OrtodoxieiTudor Petcu 11.01.2017
Dialog cu Domenico Oliveri, italian convertit la Ortodoxie
Domenico Oliveri, italian convertit la Ortodoxie, născut la Seminara (Italia), este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Messina, şi de asemenea administrator al site-ului calabriaortodossa.it, primul şi cel mai important site ortodox din Italia.
1.) V-aş ruga înainte de toate să vorbiţi puţin despre experienţele Dvs. spirituale şi să îmi spuneţi care a fost influenţa pe care aceste experienţe au avut-o asupra personalităţii Dvs.
Experienţele spirituale ale diferiţilor creştini, oricât ar fi ele de diferite, au totuşi un numitor comun: unicitatea fiecărei fiinţe umane. Simt nevoia să aduc în evidenţă acest aspect pentru că rezultatul firesc al oricărui parcurs spiritual este acela de a-ţi descoperi propria unicitate fiinţială, pe care înainte nu o cunoşteai, aşa cum a fost cazul meu, în momentul în care am descoperit Ortodoxia şi virtuţile ei.
Scrierile Sfinte sunt parte esenţială a vieţii mele şi, trăindu-le, încerc să mă interoghez cu privire la planul pe care Dumnezeu îl are cu mine pentru a merge în direcţia cea dreaptă. Îndrăgesc foarte mult parabola semănătorului, pentru că dincolo de orice reuşeşte să îmi dea sensul a ceea ce este şi a ceea ce nu este util sufletului meu. Sămânţa, acel Cuvânt al lui Dumnezeu, ne este dat tuturor, iar noi trebuie să avem grijă să nu îl pierdem, ci să-l înrădăcinăm în noi înşine pentru că arborele care nu produce fructe este aruncat în foc!
Scrierile Sfinţilor Părinţi sunt de asemenea un alt element important în viaţa mea spirituală; citindu-i cu atenţie putem şi trebuie să învăţăm că fiecare bun creştin se poate mântui. Noi toţi trebuie sau ar trebui să fim conştienţi de cât de important este să parcurgem acel drum lung care ne conduce către Împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţii ne dau şi ne transmit acel bagaj imens de experienţe fără de care drumul nostru către mântuire ar fi şi mai problematic şi plin de obstacole.
Nu în ultimul rând, rugăciunea este instrumentul necesar şi indispensabil care ne ajută să înţelegem cât de bun este Dumnezeu cu noi şi cu câte lucruri bune El ne-a înzestrat. Pe de altă parte, Sfânta Treime, aşa cum o găsim în Ortodoxie, cea la care trebuie să ne rugăm, ne ajută în cele mai dificile momente ale vieţii şi aş îndrăzni să spun că fără această Sfântă Treime aş fi pierdut în mijlocul oceanului în timpul furtunii, ceea ce m-ar împiedica să mai ajung vreodată la mal pentru a simţi mângâierile lui Dumnezeu.
Toate elementele pe care tocmai le-am menţionat şi descris au schimbat întru totul modul meu de raportare la ceilalţi şi a stabilit noi priorităţi în existenţa mea. Când Hristos intră în viaţa ta, totul se schimbă radical şi nimic nu mai poate fi ca înainte şi astfel s-a întâmplat şi în cazul meu din momentul în care am devenit ortodox.
2.) Vă rog să evidenţiaţi şi momentul în care aţi descoperit Ortodoxia, precum şi semnificaţia acestei descoperiri pentru evoluţia vieţii Dvs.
Întotdeauna mi-a fost dificil să răspund la această întrebare, iar motivul constă pur şi simplu în întrebarea pe care mi-o pun eu însumi adesea: am descoperit cu adevărat Ortodoxia? Şi când a intrat ea cu adevărat în viaţa mea? Sper ca răspunsul să nu vă dezamăgească, dar îmi pun şi îmi voi pune această întrebare în fiecare zi a existenţei mele pentru că Ortodoxia este un drum care te obligă în permanent la schimbare, întrucât nu există un drum spiritual mai autentic, iar eu încă mai am mult de dobândit şi de învăţat.
Mulţi dintre noi, atunci când trebuie să descriem întâlnirea noastră cu Ortodoxia, ţinem să subliniem cum am fost copleşiţi, de exemplu, de solemnitatea Liturghiei ortodoxe. Alţii caută să facă referire la senzaţiile spirituale pe care le-au avut în interiorul unei biserici şi la felul în care ele le-au marcat sufletul. Câţiva, dominaţi de un anumit entuziasm, s-au întors la credinţa Sfinţilor Părinţi din simplul motiv că au fost influenţaţi de anumite persoane sau pentru că au fost impresionaţi de ritualurile pe care le-au găsit în Biserica Ortodoxă. Dar o convertire bazată doar pe aceste premise riscă să provoace în noi toţi anumite difucltăţi şi deziluzii care la un moment dat ne-ar putea împiedica să înţelegem corect Ortodoxia şi drumul către Mântuire.
În ceea ce priveşte experienţa mea de convertire pot doar să spun că o respect foarte mult şi prefer să o păstrez pentru mine. Ţin totuşi să precizez că nu trebuie să confundăm percepţiile cu adevărul lui Hristos: mintea noastră, inima noastră trebuie să fie puse doar în slujba lui Dumnezeu, iar ritualurile şi frumuseţile arhitectonice trebuie considerate instrumente necesare prin intermediul cărora învăţăm adevărul lui Hristos.
Acest adevăr al lui Hristos, care se manifestă în Ortodoxie, trebuie să ne însoţească în fiecare moment al vieţii noastre, şi nu sunt atât de importante locurile sau persoanele, circumstanţele sau senzaţiile, ci în primul rând trăirea permanentă a lui Dumnezeu care ne ajută să vedem şi să învăţăm.
Gândindu-mă la condiţia mea, cred că pot spune, cu o anumită siguranţă, că întotdeauna am fost ortodox, doar că nu eram conştient de acest fapt. Conformându-ne mesajului lui Hristos, ajungem să înţelegem condiţia noastră de păcătoşi, penitenţa, necesitatea rugăciunii şi a iubrii noastre faţă de Dumnezeu precum şi faţă de aproapele nostru, toate aceste realităţi fiind explicate cel mai bine în Ortodoxie. Până la sfârşitul zilelor noastre, Hristos ne va spune dacă am împlinit cu adevărat mesajul Său.
3.) De este Ortodoxia atât de frumoasă şi importantă din punctul Dvs de vedere şi cum ar putea Ortodoxia să ne facă să înţelegem mai bine sensul (aş spune chiar adâncul) existenţei umane, dar şi să simţim şi să percepem Infinitul? Am vrut să vă pun această întrebare, gândindu-mă de fapt la o conversaţie cu un alt occidental convertit la Ortodoxie, care îmi spunea că oricine care intră chiar şi o singură data într-o biserică ortodoxă, simte şi percepe Infinitul.
Oricât de frumoasă ar fi Ortodoxia, nu simt totuşi nevoia să o descriu în amănunt de teamă că, datorită înclinaţiilor mele umane, aş putea distorsiona într-un fel faţetele sale reale. Adevărul lui Hristos oferă răspunsuri la toate întrebările mele existenţiale şi a dat formă şi conţinut existenţei mele umane: ce aş putea să îmi doresc mai mult? Noi, ca fii nesupuşi ai lui Dumnezeu, căzuţi în păcat, am moştenit moartea, parcurgem dificilul drum către mântuire şi viaţă eternă, conştienţi de cât de lungă va fi strada care conduce către Hristos, dar, încrezători în mila Tatălui Ceresc, calea cea lungă ni se va părea confortabilă. Toate aceste realităţi le înţeleg doar datorită Ortodoxiei, de aceea ea este atât de frumoasă şi importantă pentru mine.
Atâta vreme cât ne recunoaştem propriile păcate, regăsim iubirea lui Dumnezeu şi, aşa cum putem înţelege şi din parabola fiului risipitor, vom fi primiţi de Dumnezeu şi El ne va spune: sărbătoreşte şi bucură-te, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi şi-a revenit.
De fiecare dată când intru într-o biserică ortodoxă, în timp ce venerez sfintele icoane, dobândesc un incredibil sens al păcii şi linştii datorită acelor sfinte imagini. Acesta este Infinitul pe care eu îl trăiesc într-o biserică ortodoxă şi este ceva cu adevărat minunat.
4.) De ce ar trebui să considerăm că Biserica Ortodoxă este singura Biserică a apostolilor întemeiată de către Iisus Hristos? Care ar fi argumentele Dvs?
De-a lungul secolelor au fost scrise nenumărate texte, Sfinţii Părinţi şi diferiţi teologi au oferit răspunsuri edificatoare, iar Biserica Ortodoxă şi-a exprimat de fiecare dată poziţiile sale: prin urmare, ce aş putea eu spune mai mult? În fiecare zi mă gândesc la cât de dificil de dobândit este mântuirea, deoarece condiţia mea de păcătos îmi îngreunează drumul meu către Hristos şi această situaţie mă preocupă cel mai mult. Nu este de ajuns doar să fiu botezat ortodox, trebuie să fiu cu adevărat şi în permanenţă ortodox. Aşadar, răspund la întrebarea pusă de Dvs. prin a vă spune că prefer să las argumentele în mâinile lui Dumnezeu şi îl rog pe Duhul Sfânt să lumineze mintea şi inima celor pe care i-a chemat să dea soluţii la asemenea probleme.
Mie îmi ajunge o singură certitudine, care nu are nevoie de argumente sau motivaţii ulterioare, şi care mi se confirmă în fiecare duminică: în ziua Domnului, Sfânta Liturghie ortodoxă este dovada indiscutabilă a unicei Biserici; în faţa Trupului şi Sângelui lui Hristos, Adevărul îmi cuprinde sufletul şi abundă în toată fiinţa mea.
5.) Am putea spune că Ortodoxia reprezintă de fapt regatul copilăriei? Dacă da, cum percepeţi acest regat?
Lui Hristos i-a plăcut întotdeauna să facă referire la copii în învăţăturile Sale, legându-i direct de Împărăţia Cerurilor. După cum este menţionat în Evanghelia după Matei: Cu adevărat vă spun: dacă nu vă convertiţi şi dacă nu deveniţi asemenea copilului, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Prin urmare, cel ce va deveni mic asemenea acestui copil, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor.Regatul copilăriei, înţeles ca loc al sfinţeniei şi purităţii, poate reprezenta cu siguranţă cel mai bine Ortodoxia.
6.) Credeţi că icoana ortodoxă este traducerea istoriei creştine într-un limbaj accesibil oricui? Aş dori de asemenea să ştiu dacă pentru Dvs. icoana este epifania Fiinţei Supreme şi fereastra către Absolut.
Iconografia oferă reprezentarea întregului adevăr recunoscut şi afirmat de către Biserica Ortodoxă de-a lungul secolelor şi de aceea, dintr-o anumită perspectivă, ea poate fi considerată o descriere în imagini a istoriei creştine.
Icoana este prototipul naturii divino-umane (Hristos) sau al umanului îndumnezeit (sfântul), iar imaginea exprimă similitudinea sa cu originalul, fără să o includă în categoria sacramentului. Sfântul Ioan Damaschinul scria: În cele mai vechi timpuri, Dumnezeu, decorporalizat şi fără formă, nu putea fi descris sub niciun aspect, însă, acum, pentru că Dumnezeu a fost văzut fizic şi pentru că a trăit împreună cu oamenii, Îl descriu aşa cum a fost văzut.
În ceea ce priveşte contactul nostru cu icoana, am putea să ne gândim la un exemplu. Să ne imaginăm că suntem într-o cameră întunecată: lumina provenită de la o fereastră ne îndeamnă să păstrăm totul aşa cum este înăuntru pentru a vedea cum trebuie lumina de afară. Această întâlnire cu icoana şi relaţia vizibilă cu ea îl ajută pe credincios să vadă acea lumină de afară, adică o părticică din viaţa de apoi.
Aş dori să concluzionez prin a vă mulţumi pentru întrebările dvs şi pentru şansa pe care mi-aţi oferit-o de a participa cu mărturia mea la proiectul cărţii Dvs.
“Când Hristos intră în viaţa ta, totul se schimbă radical şi nimic nu mai poate fi ca înainte şi astfel s-a întâmplat şi în cazul meu din momentul în care am devenit ortodox”. (Domenico Oliveri)