„Un blazon nu te face om de valoare!” Georgeta Filitti în dialog cu Tudor PetcuGeorgeta Filitti 14.08.2017
-partea a III a-
Dumneavoastră aţi realizat o istorie a României prin familii, o muncă aş spune eu unică în ceea ce priveşte cercetarea istorică românească. Pornind de la această muncă foarte frumoasă desfăşurată, aş dori să vă pun două întrebări:
1) În ce măsură familiile boiereşti, pe care Dumneavoastră le-aţi cercetat, consideraţi că au contribuit la evoluţia noastră identitară, ca spaţiu?
2) Care ar fi, din punctul Dumneavoastră de vedere, unicitatea familiilor noastre boiereşti prin raportare la alte familii nobile din Europa occidentală?
Boierii de ieri
Vedeţi, trebuie să-i înţelegem şi pe unii, şi pe alţii: trebuie să înţelegem boierimea românească, anume că a privit cu indiferenţă marea masă anonimă a românilor, deşi lucrul nu poate fi generalizat. Una este să-i ignori, alta este cum s-au purtat ceilalţi: după al doilea război mondial, oricine avea o dovadă de origine boierească era anihilat, până la desfiinţare fizică.
Această aplecare spre cercetarea familiilor boiereşti mi se pare nu numai îndreptăţită, dar obligatorie. De ce? Fără a avea nicio secundă intenţia de a diminua expresivitatea, creativitatea omului anonim din cutare fund de ţară sau din cutare fund de oraş, eu trebuie să spun că există o realitate care se impune: anume, reprezentanţii acestei boierimi româneşti sunt cei care exprimă, se exprimă; ei rămân – faptele lor, spusele lor, scrierile lor sunt cele care ajung la marele public, acestea definesc poporul român. Atunci, trebuie să ne ocupăm de ei? Sigur că da! Pe de altă parte, nu trebuie să-i idealizăm. În familia Popescu ai şi oameni deştepţi, şi oameni banali. Acelaşi lucru este şi în cazul marilor familii. În acelaşi timp, însă, aceştia sunt mai bine cunoscuţi, aceştia au fost sute de ani factori de decizie: boierimea se află în jurul unui domnitor, el însuşi „primus inter pares”. Fără îndoială că nu ar fi putut să ducă cutare luptă dacă nu îi avea şi pe ţărani, pe oşteni, o întreagă clientelă măruntă subordonată. Dar cei care decid dacă merg de partea ungurilor sau de partea polonezilor sau de partea turcilor, sau se luptă aici împotriva tuturor, sunt boierii. Iată, prin urmare, o obligaţie din partea noastră, să prezentăm această boierime.
Românii, cap de serie
Să ne oprim la o familie – când am să le pronunţ numele, dumneavoastră veţi spune că nu sunt români (şi aceasta este o ciudăţenie: prin atractivitatea locului, prin firea noastră, prin această dăruire pe care o avem de la Dumnezeu a unui pământ atât de rodnic, bun ocrotitor, au venit foarte mulţi străini aici; aceşti străini s-au naturalizat până au devenit mai buni români decât noi) – printre alţii, i-aş numi pe Cantacuzini. În luptele nesfârşite care se dau, nu e o noutate, toată lumea se luptă cu toată lumea, asta duce societatea înainte – în aceste lupte între facţiunile boiereşti, Cantacuzinii ajung, în secolul XVII, să se manifeste ca buni români. Or, lucrul este foarte important; şi au dat câteva personalităţi, începând cu Şerban Vodă Cantacuzino (domnul Ţării Româneşti între 1678-1688 – n.red.), un voievod de toată mândria, până la savanţii, cercetătorii din zilele noastre, încât răspund, într-un fel, şi la a doua întrebare a dumneavoastră: în momentul de faţă, putem să ne lăudăm cu reprezentanţi ai României, nu neapărat ai aristocraţiei; dar dacă merg să mă interesez de unde provine omul acela, constat că provine dintr-o familie boierească, mai mare sau mai mică. Nu ştiu exact să vă spun procentul, dar este un procent serios: cât din tehnica contemporană funcţionează graţie descoperirilor lui Henri Coandă? Iată-i: marele microbiolog dr. Ion Cantacuzino; Mattila Ghyka, filosof vitalist, om pe care Dali (Salvador Dali – n.red.) îl întreba, îi cerea sfatul, la Paris ajunge un adevărat guru – aceştia sunt fiinţe gânditoare, nu? Astăzi, dacă stai să te gândeşti, sunt unele domenii unde românii au fost absolut cap de serie.
Aristocraţii spiritului
Dar să ştiţi că este şi un revers: eu n-aş vrea să iau această boierime română în accepţia absolută, adică nu stau de vorbă cu dumneata până îmi arăţi diploma de pitar a stră-străbunicului dumitale. Pentru că, dincolo de această aristocraţie de naştere, să ştiţi că există o meritocraţie, o aristocraţie a spiritului la fel de importantă. Şi dacă Bibeştii, de pildă, au făcut parte din aristocraţia pariziană, nu numai prin înrudiri, ci şi prin felul lor de a se manifesta, nu sunt singurii. Una din figurile cele mai atrăgătoare, cele mai minunate, dar el a avut o specialitate care astăzi nu este foarte la modă, foarte prizată, şi oricât ai încerca să vorbeşti despre el, nu poţi să creezi de la o zi de la alta fani ai acestui om: e vorba de Vasile Pârvan, un arheolog excepţional, s-a ocupat de Şcoala de la Roma, a scris „Getica” şi enorm de mult despre începuturile de vieţuire în spaţiul românesc, dar era un om de lume desăvârşit, era un cunoscător al limbii franceze desăvârşit (scrisorile lui sunt o plăcere să le traduci) – prin urmare, nu obligatoriu un blazon te face parte din elită; acesta este un lucru de care mereu trebuie să ţinem seama. Şi elită nu înseamnă totdeauna să zbieri, să te manifeşti zgomotos, să fii îmbrăcat la ultima modă, să fii agresiv şi să nu-l laşi pe celălalt să-ţi spună punctul de vedere. Sunt câteva lucruri elementare care se impun. (va urma).
Gerorgeta Filitti: „Dincolo de aristocraţia de naştere, există o meritocraţie, o aristocraţie a spiritului la fel de importantă.”