“Un cuvânt bun contrabalansează un întreg univers!”Florina Steliana Vasilescu 02.11.2016
“Un cuvânt bun contrabalansează un întreg univers!”
-Interviu cu medicul şi scriitorul Cosmin Ştefan Georgescu-
- Explicaţi-ne, vă rog, titlul cărţii: cum nu daţi nimănui sfaturile, când, de fapt, ni le dăruiţi nouă tuturor? Nu e un mic paradox aici?
- Da, e un mic paradox, fiindcă sfaturile pe care nu le dau nimănui, le dau tuturor: în locul egaţiei “nimănui” prefer o afirmaţie: “tuturor”; tuturor sufletelor, tuturor oamenilor de lângă noi, fiindcă toţi ne aflăm în mila Domnului, şi-atunci şi sfaturile sunt pentru noi toţi, nu pentru nimeni.
- Medicul din dvs. ar recomanda lectura ca hrană sau ca medicament? Cât e de sănătos cititul?
- Vă răspund prin cuvintele lui Hipocrate: “ceea ce mâncăm trebuie să ne fie medicament”. Şi cititul e foarte important pentru cei care îl înţeleg. Altfel riscăm să fim precum spunea Sadoveanu, care întrebat fiind câţi scriitori ies dintr-o şcoală de scriitori, a spus: “tot atâţia câţi au intrat!”. Deci cititul nu schimbă pe nimeni, ci numai pe acela deja schimbat dinainte.
- Dorinţa de-a spune adevăruri mari în cuvinte puţine vine din educaţie sau din nevoia de concizie şi selecţie?
- Din educaţie nu vine nimic. Vine din concizie, din dorinţa de-a fi scurt, de-a fi înţeles. Educaţia mai mult complică, ea îţi dă mai multe cuvinte, îţi dă un preaplin pe care e foarte important să-l dai. Cel mai periculos lucru la un om care citeşte este să scrie, să spună mult.
- Ne plângem de lipsa de timp. Cunoaştem multiplele aspecte ale activităţii dvs. şi ne-ar plăcea să învăţăm a deveni mai rodnici cu timpul nostru. Care credeţi că e secretul unei bune organizări ?
- N-o să se vadă pe ce înregistraţi dvs. aici faptul că eu nu am ceas. Eu nu umblu cu ceas, pentru mine timpul real are altă valoare...
- Consideraţi că există o vârstă pentru fiecare carte? Mă refer la citirea ei, pentru că de scris o scrii când şi numai dacă eşti capabil...
- Răspunsul l-a dat Borges: “Gulliver îl citeşti altfel la 80 de ani, Robinson Crusoe îl citeşti altfel la 70 de ani...” .Nicio carte pentru copii nu e scrisă pentru copii. Toate operele mari au fost scrise pentru copii şi s-a descoperit peste două sute de ani că au fost scrise pentru vârsta matură, pentru vârsta înţelepciunii.
- Cu un cuvânt poţi “zidi” sau distruge un om. Există şi cuvântul care vindecă sau terapia prin cuvânt? Ce ne puteţi spune din practica dvs.?
- Cuvântul care lezează, care dărâmă, care dă jos piedestalul şi postamentul este fără îndoială un cuvânt rău; dintotdeauna a existat lupta dintre diavol, care spune cuvântul rău, şi între înger, care spune cuvântul bun. Atât timp cât forţa balistică a celor bune le va învinge pe cele rele, indiferent cât este cantitatea, cât e numeric diferenţa, eu cred că un singur cuvânt bun contrabalansează un întreg univers. Gândiţi-vă la “Fiat lux!”. A fost nevoie de doar două cuvinte şi s-a construit o lume întreagă!
- Şi acum, iertaţi-mi o curiozitate mai mult personală. Ne puteţi da câteva repere ale unei zile normale din viaţa Dvs.?
- Nu, fiindcă nu am zile normale. La mine zilele nu vreau să fie normale. Plâng dacă am o zi normală şi de-aceea n-are rost să vă spun cum e o zi normală. Eu sunt medicul care se sperie de normal ca de un lucru plat. Normalul e ca tensiunea normală. Eu vreau să fiu hipertensiv, vreau să am crize de tensiune, vreau să am vertij, vreau să am ameţeli. Şi să nu fiu normal. Ştiţi cum e la EKG – cel mai periculos lucru e linia aceea dreaptă, e o formă de normalitate a inimii. Gândiţi-vă că în starea aceea “normală” inima va sta mult şi bine. Vreau să ieşim din normal, vreau să avem pulsaţii, bătăi neregulate, să avem aritmii! Şi asta se întâmplă şi cu spiritul, şi cu sufletul nostru: atâta vreme cât va fi zbuciumat, cât nu-şi va găsi matca, cât nu va adormi, atunci va fi viu. Şi asta încerc în fiecare zi. Încerc să fiu anormal! Chiar prezenţa mea aici, a unui medic într-o biserică (Biserica Eroilor Tineri, Ploieşti, 4 oct. - n. red.), a unui medic cu o carte, fugind până la urmă din cabinetul lui, lăsând stetoscopul şi tensiometrul deoparte, categoric din rândul medicilor, e privit ca ridicol şi anormal. Deci totul depinde de unde te situezi... Şi ca să vă răspund serios, încerc să fiu normal în ceea ce fac, fiindcă dincolo de excentrităţile acestea ale scrisului, ale televiziunii, ale altor pasiuni din afară - se pare că aţi intuit şi că nu întâmplător aţi pus întrebarea - eu mă culc la zece jumate, unsprezece, mă trezesc la şapte dimineaţa, iau masa la ore regulate ale zilei şi exacte pentru că altfel nu poţi construi pe termen lung. Să ne amintim ce spunea Noica: “Cultura e o alergare pe termen lung, e un maraton”. Aici noi nu suntem la sprint, noi trebuie să ne dovedim forţa după 60 de ani, după 70 de ani. Atunci devine viaţa frumoasă! Or, trebuie să ai un ritm al respiraţiei şi al efortului şi asta nu se poate împlini decât într-o viaţă foarte normală. Dar eu - vă spun la ureche!- vreau să par anormal: îmi pun scufie de clovn, îmi spun ceva nostim astfel încât să mă fac să râd. Că nu reuşesc mereu şi că mă întristez, şi că sunt
ridicol- cum am mai spus – dar este singurul mod de a ieşi din normal. Detest normalul - căruia totuşi îi sunt prizonier, ca să evadez în anormal.
- Trebuie să remarcăm totuşi ceva minunat: aţi ieşit din normal rostind în puţine cuvinte - şi acelea cu rost - adevăruri mari, într-o lume în care vorbim mult şi nu spunem nimic sau - şi mai rău- folosim cuvintele pentru a ne ascunde sentimentele, gândurile, trăirile, poate chiar propria personalitate.
- Ministrul de externe al lui Napoleon asta spunea: cuvintele ne-au fost date ca să ne ascundem gândurile - şi iată că şi eu mă folosesc de ele, fără îndoială, ca să-mi ascund gândurile....
- Cred că vreţi să scoateţi daruri dinlăuntrul fiinţei şi să le oferiţi ca pe nişte sclipiri ale propriei simţiri. În loc să vă ascundeţi, vă dăruiţi într-o altă formă...
- Discutând şi psihanalizând cu dvs., probabil că eu ca medic folosesc nişte cuvinte de umplutură, de balast. De exemplu noi spunem: “spaţiu delimitat în mod neclar de formaţiuni tuberoase” – nu-i spun tumoră, nu-i spun cancer. Medicul n-a găsit un cuvânt care să înlocuiască cancerul, altul pentru SIDA, noi vorbim prin parafraze. La noi fiecare boală o exprimăm printr-un termen mult mai complicat, printr-o mai complicată vocabulă şi sumă de vocabule. De-asta mi-e şi simplu în această carte pentru că am vrut să fiu EU! Nu cel de la cabinet. Acolo e o sinceritate disimulată. Fiindcă acolo te transpui în mintea şi sufletul pacientului, dar foloseşti alte cuvinte, cuvintele acelea de abajor, de acoperire, pentru că aşa e bine. Cioran spunea că nu poţi linişti decât minţind, nu poţi să baţi pe om pe spate decât spunându-i că va fi bine!
- Vă mulţumesc şi vă aşteptăm cu următoarea carte!
- Va veni cu siguranţă!