Sfinții ÎnchisorilorVlad Mușat 27.03.2018
”Fiecare celulă a devenit altar, fiecare perete icoană, fiecare victimă, sfânt.”
Ne apropiem cu sufletele contorsionate de sărbătoarea Învierii Domnului și poate că e necesar să ne amintim în aceste zile de Sfinții Închisorilor. Deși s-au scris nenumărate articole despre chinurile îndurate și martiriul lor, am senzația că românii încă nu conștientizează legătura creată între poporul nostru și Hristos. Fiecare deținut condamnat pe nedrept la Aiud, Pitești, Sighet și în alte locuri infernale, a repetat o parte din patimile Mântuitorului. Am citit cărți, am văzut documentare și mi se pare inimaginabil cum câteva ființe îndoctrinate au încercat mutilarea psihico-fizică a oamenilor de cultură a căror singură “greșeală” a fost credința. Zilnic ținuți în izolare, batjocoriți, terorizați psihic și totuși au refuzat “reeducarea”. Fiecare celulă a devenit altar, fiecare perete icoană, fiecare victimă, sfânt.
Străbunicul-martirul familiei
Străbunicul meu, Alexandrescu Nicolae, Preot în Urlați, a căzut inevitabil în mâinile comuniștilor, după o înscenare a prietenului său, care i-a pus un pistol în altar și a chemat imediat Miliția. Credința puternică și dragostea pentru Hristos l-au întărit să nu cedeze în fața torționarilor, indiferent de chinurile la care a fost supus. În final, după lungi suferințe a fost primit de Hristos în Loc Luminat.
Dumnezeu să-l ierte!
Miresele lui Hrisos
Despre femeile condamnate pentru aceleași principii, nu s-au spus foarte multe. O lucrare minunată este cartea domnului Dan C.Mihăilescu “Castelul, biblioteca, pușcăria” unde ni se dezvăluie printre altele, suferința domnişoarelor și doamnelor, care s-ar cuveni date exemplu în școli tinerilor. Condițiile infecte (să nu mai vorbim că nu li se dădea nici măcar o bucățică de vată în perioada delicată a lunii!), nu le-a împiedicat să se îngrijească atât cât puteau, “dându-le o palmă” celor care credeau că prin “reeducare” le vor face să uite de frumusețea lor. Ce repere am avea dacă s-ar cunoaște poveștile acestor sfinte, ce generații de oameni frumoși ar înmuguri!
Arsenie Boca
Sfântul căutat cu ardoare în aceste zile de credincioși, a fost de asemenea prins în lanțurile roșii ale regimului. Sunt câteva relatări ce depășesc nivelul nostru de înțelegere și mă refer la legătura puternică pe care o avea cu Dumnezeu; în timp ce se ruga, se spune că ușa celulei se descuia. Și poate una dintre cele mai cunoscute istorisiri despre Sfântul Ardealului a fost atunci când a participat la înmormântarea mamei sale, deși paznicii l-au văzut în celulă. În momentul în care Pronia se manifestă, imposibilul devine posibil.
Arsenie Papacioc
“Învață să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă.” Acest citat ar trebui să fie motto-ul fiecărui creștin. Așa cum povestea, în momentul în care era bătut de asupritori, el se ruga de sănătatea lor. Printr-un astfel de gest, L-a coborât pe Hristos în celulă. Arsenie Papacioc, un munte de lumină și bunătate.
Mircea Vulcănescu
Intelectual de rasă al secolului 20, Mircea Vulcănescu s-a apropiat de Împărăția Lui Dumnezeu printr-un gest biblic. Un coleg de celulă, bolnav de TBC, a fost obligat să doarmă pe jos, pe cimentul rece, fapt ce i-ar fi adus moartea, dar Mircea Vulcănescu i-a salvat viața, luându-l în brațe, sacrificându-și propriul trup care a devenit pat al bolnavului. Din păcate, acest act de supremă iubire i-a șubrezit sănătatea trupului și l-a condamnat la moarte.
Nicolae Steinhardt
Evreu convertit la creștinism în timpul întemnițării sale la Jilava, Nicolae Steinhardt devine treptat modelal preoției ortodoxe. Om învățat, integru, cu un suflet pe măsura minții sale.
Vă recomand să citiți “Jurnalul fericirii”, acolo veți descoperi cum părintele Steinhardt a fost de neclintit, el putea scăpa de chinul secerii și al ciocanului, dar a ales moralitatea, a ales să sufere în tăcere, o tăcere al cărei ecou s-a auzit până în Rai.
Valeriu Gafencu
Condamnat politic la 25 de ani de închisoare, la vârsta de 20 de ani,Valeriu Gafencu, așa cum dovedește în scrisorile trimise familiei, și-a dus crucea ca un erou creștin. Întotdeauna a avut puterea să vadă binele atunci când răul a pus stăpânire pe mediul înconjurător. A compus poezii cât timp a fost încarcerat, poezii izvorâte din suflet înaripat de martir.
Valeriu Gafencu a murit în închisoare, grav bolnav, în urma privării de hrană și a torturilor, lăsând în urma lui pe lângă gestul de sacrificiu supreme și o serie de cuvinte încărcate de învățătură duhovnicească.
Imn al Învierii –Valeriu Gafencu
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veșnicii,
Fortificați biserica creștină
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopții bate
Și Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.
Veniți creștini, luați lumină
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniți flămânzi, gustați din cină,
E nunta Fiului de Împărat.
Petre Ţuțea
Economist de primă categorie, lucrând ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (1933), Petre Ţuțea a intrat în memoria colectivă ca filosof și mărturisitor creștin. După 13 ani de detenție și-a trăit viața înconjurat de oameni care veneau la el pentru o vorbă plină de înțelepciune. Un geniu al oralitații, Ţuțea a lăsat moștenire dialoguri vii, cuvinte ziditoare.
Iată un exemplu: “Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum, e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului. Atât. Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie.”
Radu Gyr
Închei succinta listă de sfinți cu un poet drag sufletului meu, Radu Gyr. Pradă izolarii, a celulei reci, Radu Gyr își memora propriile poezii, iar uneori îi ruga pe alți deținuți să devină manuscrise vii, reținând versurile sale. A fost eliberat, dar nu s-a putut bucura de multe momente liniștite alături de familie, pentru că o poezie de a sa, “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” considerată ofensatoare la adresa regimului, i-a adus condamnarea la moarte și astfel s-a închis mult prea devreme cartea vieții…
Iisus în celulă
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
Şi-L făcea mai înalt și mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veşminte
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.
Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
Şi mi-a făcut semn ca să tac.
S-a așezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
Parcă purtase lanțuri cândva.
Oftând și-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpățână
Şi mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mână
Şi-am adormit o mie de ani...
Când m-am deșteptat din afunda genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
Numai Iisus nu era nicăiri...
Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
Cu sulița lor m-au străpuns...
- Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui...
M-am pipăit... și pe mâinile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui.
Subliniez că nu contează ce simpatii, ce convingeri au avut acești martiri, tot ce trebuie amintit e că și-au sacrificat viața pentru aproapele lor, repetând gestul hristic.Lista martirilor din închisorile comuniste e lungă și fiecare merită pomenit în rugăciunile noastre. Sus să avem inimile!
”Fiecare deținut condamnat pe nedrept la Aiud, Pitești, Sighet și în alte locuri infernale, a repetat o parte din patimile Mântuitorului.”