Ce e patriotismul pentru mineNicușor Nacu 21.12.2022
■ „Ce-i patriotismul pentru tine?”, mă întreabă un prieten... E-o stare..., imposibilă uitare a locului impregnat de rezonanțele limbii pe care-am învățat-o de la mama, de la tata, de la mătușa și de la bunici. Este chipul și mâna învățătoarei mele, a preotului care m-a botezat și toate colindele pe care le fredonez încă. Și, mai ales, înscrisurile lui Dumnezeu în lumea aceea care i-a receptat chemarea în valorile ei zilnice. Acestea țin, într-un fel, de un registru sentimental și personal, înainte de toate. Puternic, definitoriu pentru orice existent care dobândește, prin experiență, conștiință de sine și, totuși, în cele din urmă, sentimental. Și, de aici, cred, subiectiv.
Lupta de rezistență
Patriotismul este – cel puțin pentru mine – Voința de a refuza orice uniformizare în numele oricărei forme de ideologie! M-am format, atât intelectual cât și spiritual, într-un timp istoric în care creștinismul era considerat o fabulă! Biserica era tolerate în numele unei ideologii aparent egalitare, însă radical intolerantă la orice altceva decât propria-i viziune despre lume. Pe vremea aceea, a fi patriot însemna „să-ți iubești țara”. Nu știam cu exactitate atunci - și, oricum, eram la început de viață intelectuală pentru a o formula cu precizie - ce înseamnă să iubești o țară, o lume, o societate care face tot posibilul să-ți extirpe din inimă, din conștiință, din minte credința profundă într-un Ceva absolut. Într-un fel, pentru mintea copilului ce eram, patriotul nu putea fi decât cel care purta pe buze „valori” pe care sistemul NU le oprima. Simplu spus: „credinciosul” nu aparținea ordinii „patrioților”. Timpul acela era făcut din oameni care jucau în ritmul sistemului. Ei erau patrioții. Noi și Ceilalți, adică cei care continuau să creadă în Altceva decât propaganda oficială, erau tolerații. Volutele limbii pe care o stăpâneam - ca reacție la tendințele lemnoase ale exprimării timpului (reperabile încă într-o anume manieră de a vorbi) - valorile în care credeam și voința de a nu mă lăsa asimilat ideologiei, erau resimțite de puternicii vremii ca gesturi de antipatriotism. Acum, răspunzând prietenului meu, cred că a fi patriot înseamnă să reziști, dinspre valori absolute, la orice tendință de uniformizare.
Lozinci care dizolvă profunzimile
În noul timp, lucrurile nu s-au schimbat în profunzime. Oamenii au rămas înțepeniți în obișnuințe, în cadre rigide. Patriotul copilăriei mele - cel care-ți vâna credința în numele ideologiei intolerante la care aderase de formă sau din convingere - s-a convertit în filetist. Ca într-un palimpsest, îi recunoști și viciile și ticurile totalitare. Acum, noul tip de patriotism naște demoni noi. Dacă în timpul acela, creștinismul era o fabulă, iar a fi patriot însemna să crezi cu putere în tot ceea ce ținea să extirpe fabula din conștiințe, în timpul acesta creștinismul rămâne, cel puțin pentru mulți, tot o fabulă, iar omul social face eforturi titanice să se indice pe sine. Omul, ca individ, înainte de toate, nu ca persoană! Cu toate mijloacele! Acum, a fi patriot coincide cu a-ți face selfiuri încadrate în imaginile unei Românii pitorești, România bisericilor ascunse și ignorate de patrioții copilăriei mele, însă golită de sufletul ei prin goana după imagine. Ca și atunci, patriotul de astăzi rămâne agățat de lozinci care dizolvă profunzimile.
Dăinuim numai prin valori
Revenind, continuu să cred că a fi patriot astăzi este rezistență la uniformizare și voința de a vedea dincolo de imediat. Înseamnă să-i apreciezi pe cei care sădesc în locuri și conștiințe imaginea valorilor care nu trec. Înseamnă să nu te lași prins în fluviul ideologiilor și să reziști la noua pandemie care cronicizează sufletele generațiilor strânse la un loc: invidia, copilul prolific al primul păcat, mândria. Înseamnă să înveți să recunoști - printr-un exercițiu de obiectivă interogare - în locul care te-a văzut venind pe lume oamenii, pe moșii și strămoșii care au făcut efortul să nu se lase uniformizați. Orice este altceva decât această stare – de rezistență, prin valori, la uniformizare – este ori intoleranță ideologică, ori traditionalism golit de spiritualitate, ori selfies cu portrete pitorești care zboară în vânt odată cu prima schimbare de modă.