Învierea nu este absolutul Puterii, ci absolutul IubiriiNicușor Nacu 24.04.2017
Veșnicia vieții cu El este tot ceea ce ni s-ar putea întâmpla.
Prin Jertfă, Dumnezeul Iubirii dăruiește Viața care învață clipă de clipă ce trebuie să fie o viață. Crezând în această viață înviată, prin fidelitate față de Cuvântul, căutătorul în Dumnezeu înțelege că Biruitorul interior al morții a redus-o pentru veșnicie la o simplă potență inconsistentă. Învingându-i neantul, El dăruiește fiecăruia, acum, plinătatea Vieții în cele ale firii. Și chiar dacă filosofia cea mai bună este gândirea la moarte, orice căutător în Dumnezeu înțelege Învierea ca absolutul care rupe artificiile minții, amintindu-i în permanență că lumina este conținutul oricărei vieți trăită în trup. De aceea, „Hristos a înviat din morți!” nu este doar mărturisire, ci și trăire continuă în « Ziua Învierii », ca repetare interioară a unui fapt împlinit pentru veșnicie, lumină semănată întru transfigurarea care începe cu clipa de Acum!
Învierea este radicală recuperare a universului vizibil, refacere intimă a coeziunii pierdute, participare nelimitată a Creatorului la bucuria de a exista a creaturii Sale. Învierea este însăși esența nelimitării vieții, expresie imposibil de gândit a tainei prezentă în puterea iubirii ca dăruire. În Înviere, minunea însoțește și luminează la tot pasul, spunându-ne cât suntem de importanți fiecare în parte. Prin Învierea Lui, toate cele ale libertății ne-au fost revelate ca posibile, pentru că Învierea, înainte de a fi absolutul Puterii, este absolutul Iubirii. Mormântul gol este asigurare pentru veșnicie iar moartea este golită de conținut pentru c-a fost înlocuită cu Viața. Învierea spune oricui o însușește interior, că veșnicia vieții cu El este tot ceea ce ni s-ar putea întâmpla.