O Clauză pentru o Cauză Georgeta Liliana Lupoaie 13.11.2023
Motto: „Eu am iubit acest pământ al părinților și al înaintașilor mei cu tot atâta putere cu câtă iubesc Cerul acesta, tot al lor.” (Traian Dorz)
■ „Fiindcă în acest pământ sunt trupurile lor, după cum în acest Cer sunt sufletele lor. Ori de câte ori am atins acest pământ cu picioarele mele, cu plugul meu sau cu sapa mea, am dorit să-l mângâi totdeauna cald și iubitor, cu o dulce dragoste de fiu, cum atingi un suflet viu și drag. Și tot așa mă ating de acest Cer scump, cu mâinile mele, cu ochii mei, cu rugăciunea mea. Fiindcă în acest pământ suspină trupurile părinților mei și în acest Cer cântă sufletele lor. Iar eu sunt între amândouă cu ei.”(1) (T. Dorz)
■ Patria, Neamul, Țara, Poporul... ce obosite și ce goale de conținut ni se par nouă astăzi aceste cuvinte! Afectate de lipsa faptelor dătătoare de sens și de conținut, ele par a fi căzut din filiația originară față de Cuvânt. Vorbim cu ușurință despre credință, iubire, patrie, fără să avem înțelegerea că împrumutăm rostirilor noastre, vibrația și autenticul trăirii lor, în fapt. Poeții, filosofii, istoricii au definit patria urcând pe muntele trăirilor înalte, căutând să lase, prin opera lor, prinosul recunoștinței...
Cuvinte transfigurate
Traian Dorz oferă suiș acestor cuvinte, până pe culmile transfiguratorii ale prețuirii, ,,canonizându-le”: Sfânta Patrie, Sfânta noastră Istorie. Raportarea sa la acest adevăr de conștiință, este cea adevărată și dăinuitoare până în veșnicii: ,,Avem nevoie uneori nu numai să ne înălțăm pe munți în rugăciune, pentru ca să ne contopim sufletele cu Dumnezeu și să învățăm veșnicia, și să învățăm cât de adânc trebuie să prețuim noi lucrurile care nu se văd. Avem nevoie să ne-adâncim uneori și în trecut, în sfânta noastră istorie pentru ca să ne încălzim de acolo viața și inimile noastre și să învățăm din pildele înaintașilor noștri cum trebuie să-L iubim noi pe Dumnezeu, cum trebuie să iubim noi credința, cum trebuie să iubim Biserica noastră și învățătura care ne-a rămas nouă de la înaintașii noștri.”(2)
La nivelul orizontalei priceperii omenești, Patria se slujește exclusiv prin angajare și activism cu preponderență exterior, vizibil... Această atitudine de transfug din adevăr și identitate, nu e doar o trădare, ci o adâncă impietate față de jertfa pentru Adevăr a înaintaşilor noştri sfinți.
O viziune profetică
Poporul nostru, cu o istorie continuu răstignită, a primit harul de a renaște la o viață nouă prin Hristos, în credința și învățătura cea autentic evanghelică, după cum înscrie cu litere de foc, poetul Traian Dorz: ,,Tot poporul nostru ar trebui să-L primească în toată ființa sa pe Hristos Domnul, Care parcă S-a născut și a venit numai pentru salvarea si eliberarea noastră! Ar trebui să asculte și să aibă o așa umblare ascultătoare de Dumnezeu cum să nu mai dețină nici un alt neam de pe pământ. Căci cu noi Dumnezeu S-a arătat atât de Binevoitor și atât de Puternic cum, poate, față de nici un alt neam nu S-a mai arătat așa. Căci peste nici un alt neam poate că n-au trecut chiar atâtea furtuni și năvăliri ca peste neamul nostru. Iată, sute de ani, o mie de ani, nici o urmă n-a rămas din Istoria noastră, așa a fost de cumplit călcată de toți! Nu-i brazdă din tot pământul acesta să nu fi fost cedată și recucerită de sute de ori, cu preț crâncen și greu.
De sute de ori a trecut peste noi pârjolul nimicitor și de sute de ori ne-am născut ca din nou, când fumul s-a împrăștiat și s-a făcut lumină! Pe tot întinsul hotarelor noastre sunt numai semne ale minunilor pe care le-a făcut Dumnezeu cu noi în cursul veacurilor: Hristos, parcă, S-a născut, ca să ne salveze numai pe noi... Niciodată să nu uităm aceasta!... ”(3) Această viziune profetică este izvorul înțelegerilor profunde și a atitudinii deplin responsabile în toată viața sa.
Regimul opresiv
Un fapt memorabil în acest sens îl constituie Declarația-apel a lui Traian Dorz pentru acordarea Clauzei Națiunii celei mai favorizate, Țării noastre, în anul 1986, de către S.U.A. În 1975, România a primit Clauza Națiunii celei mai favorizate pentru prima dată, iar un an mai târziu i se oferea regimul generalizat de preferințe vamale. Aceste privilegii erau acordate numai României în tot Estul comunist. Comerțul cu SUA ajunsese în 1980 la un miliard de dolari, în timp ce cu URSS era de doar 300 milioane de dolari.
La începutul anului 1985, Washington- ul nu a mai pus accent pe realism în relația cu România, ci pe respectarea drepturilor omului. Din cauza regimului opresiv, Țara noastră coborâse de pe prima poziție, pe ultimul loc în preferințele SUA pentru statele din Europa de est. A urmat izolarea României pe scena internațională și chiar o etapă de înghețare a relațiilor dintre cele două state.
„Disprețul față de libertățile religioase”
În februarie 1986, în timpul audierilor din Senatul american legate de Clauza Națiunii celei mai favorizate deținută de România, declarația subsecretarului de stat Rozanne Ridgeway a formulat clar dilema congresmenilor americani: ”Relațiile noastre cu România ne pun în față două opțiuni. Pe de o parte, avem interesele de securitate națională și posibilitatea de a schimba în bine viețile unor oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Pe de altă parte, avem senzația că angajamentul pe care ni l-am asumat ne asociază cu un regim opresiv, care nu împărtășește și nu respectă înaltele principii ale drepturilor omului, atât de importante pentru noi.”(4)
Funcționa în cadrul Senatului la vremea aceea Rezoluția S. 1817, introdusă de senatorii republicani Paul Trible și William Armstrong, prin care acuzând disprețul față de libertățile religioase și persecutarea minorităților, a fost cerută suspendarea temporară a Clauzei și izolarea României.
„Fivia Delapeta și congresmenii SUA”
Pe 16 iulie 1986, Traian Dorz este contactat de Fivia Delapeta din SUA, româncă din Cărpinișul Simeriei, emigrată în State. Aceasta vorbea din partea unora dintre congresmenii americani, mai precis a Comisiei însărcinate cu problema retragerii Clauzei și monitorizarea respectării drepturilor omului. Primul detaliu exterior, semnificativ, îl enunță chiar cea care apelează: „Aici Fivia Delapeta din SUA. Vorbesc din partea unor congresmani din SUA, care doresc să-ţi pună o întrebare în legătură cu acordarea Clauzei Naţiunii celei mai favorizate pentru România. Şi este o minune că v-am găsit în momentul acesta la telefon aici, fiindcă tocmai pe dumneavoastră vă căutam neapărat şi iată ce bine că v-am găsit... Comisia însărcinată cu problema acordării Clauzei tocmai discută acum această problemă. Sunt multe opinii contra acordării Clauzei, motivând că România nu respectă drepturile omului şi că exercită mari presiuni, prigoniri religioase împotriva credincioşilor – şi mai ales a Oastei Domnului. Şi a dumneavoastră personal, Traian Dorz, ca lucrătorul cel mai cunoscut al Oastei Domnului. De aceea cei interesaţi să afle sigur acest lucru doresc să vă întrebe chiar pe dumneavoastră personal care este adevărul asupra acestui lucru şi ce aveţi dumneavoastră de declarat în privinţa aceasta.”(5)
„Oastea Domnului – mărturie exemplară”
La acel moment, 190 de congresmeni votaseră pentru suspendarea definitivă a acordării Clauzei, doar 10 votând pentru. Clauza oferea numeroase beneficii economice extrem de importante pentru România comunistă, precum accesul la tehnologie avansată (lucru pe care Ceaușescu îl dorea neapărat) sau credite cu dobânzi mici. Suspendarea Clauzei ar fi avut consecințe dezastruoase pentru Țara noastră: pierderea a circa trei milioane de dolari în exportul către SUA, neîncrederea implicită în mediile de afaceri și pierderi majore la contractele în derulare. Miza era enormă. Din țară veneau multe semnale, oficiale sau nu, despre persecuții și abuzuri din partea regimului comunist.
Mărturia exponenţială pentru această zonă şi situaţie o vedem din citatul de mai sus că este cea a lui Traian Dorz. La vremea aceea, reprezentanții oficiali ai Bisericii situau Oastea Domnului în afara ei, deși Oastea Domnului prin Traian Dorz s-a dovedit o mărturie exemplară a Jertfei pentru Neam și Biserică.
„Declarația – Apel”
Iată-i pe cei care reprezentau atunci puterea numărul unu a lumii, așteptând răspunsul și mărturia lucrătorului cel mai umil (și umilit) pentru binele veșnic al poporului român:
„Declaraţie-apel: Eu, Traian Dorz, dimpreună cu toată mulţimea membrilor Oastei Domnului din România, declarăm solemn că în prezent ne bucurăm de toată libertatea religioasă în ţinerea adunărilor, rugăciunilor şi nunţilor noastre în public, fără nici un fel de amestec sau prigonire din partea autorităţii statului nostru. Lucru pentru care suntem adânc mulţumiţi şi mulţumitori. De aceea noi ne iubim ţara noastră, ne rugăm şi muncim cu stăruinţă pentru ea şi dorim fericirea ei, convinşi fiind că fericirea fiecăruia dintre noi depinde, după cum spune şi Sfânta Scriptură, de fericirea ţării unde locuim. Cu această convingere dorim din toată inima, dimpreună cu tot poporul nostru, şi facem un stăruitor apel să se acorde cu caracter permanent ţării noastre Statutul preferenţial, Clauza Naţiunii celei mai favorizate, încredinţaţi fiind că aceasta va contribui nu numai la bunăstarea noastră a tuturor, ci şi la propagarea unui climat de pace şi armonie între toţi oamenii. Binele, bine rodeşte.”
Atâta, dragă Fivia. S-a înregistrat bine?
– Da. Dar acum încă o întrebare:
– Spune!
– Dacă, în alternativa cealaltă, Clauza nu s-ar aproba, ce rezultat ar avea asta, după părerea dumneavoastră?
– Rău, foarte rău, în toate privinţele. De aceea noi insistăm din toate puterile să se acorde..” (6)
Aceasta este Declarația-apel și răspunsul lui Traian Dorz.
„Atitudine hristică”
Iată, omul lui Dumnezeu manifestă o atitudine profund hristică față de Biserica și poporul său prin felul în care răspunde. Uimită de natura răspunsului, Fivia Delapeta, insistă și reformulează:
,,Dar aici sunt mulţi din partea altor culte, chiar şi preotul Calciu, care sunt contra acordării, declarând că regimul din România prigoneşte credinţa şi că dumneavoastră şi Oastea Domnului aţi suferit foarte mult.”(7)
Părintele Calciu Dumitreasa se bucură de o înaltă apreciere în memoria colectivă de astăzi. Îi este apreciat și evocat sacrificiul concentraționar, activismul în zona ,,cămășilor verzi” fiind asimilat acum disidenței comuniste.
„Viitorul poporului și al Bisericii noastre”
Traian Dorz dovedește, prin Declarația - apel, o simțire și trăire înalt-duhovnicească și vizionară, atunci când i se aduce înainte crunta suferință de care avusese parte, în mod personal: „Dar Hristos cât a suferit? Dar înaintaşii noştri, secole la rând, cât au suferit? Noi ne bucurăm acum pentru că ei au suferit atunci. În urma suferinţelor noastre se vor bucura urmaşii noştri, pentru că nici o suferinţă răbdată pentru o cauză bună nu o lasă Dumnezeu să rămână în zadar.
Dacă am suferit, pentru Dumnezeu şi pentru binele neamului nostru am suferit! Hristos şi suferinţa ne-au învăţat pe noi însă să fim mai buni, şi nu mai răi. Să iubim, nu să urâm. Să dorim binele alor noştri, şi nu răul. Părinţii noştri, cât ne-au pedepsit, şi totuşi au rămas părinţii noştri pe care îi iubim şi-i respectăm pe totdeauna. Aşa este şi cu Biserica şi cu patria noastră. Şi voi acolo sunteţi nişte ramuri mai îndepărtate, dar tot din trunchiul copacului nostru. Să nu vă rupeţi nici de credinţa şi nici de ţara noastră, ci să le slujiţi cu toată puterea voastră pe amândouă, cu atât mai mult acolo unde sunteţi şi acum când este nevoie. Pentru asta aţi ajuns acolo şi Dumnezeu v-a ajutat să puteţi face ceva. Nu vă rupeţi de trunchiul neamului şi al credinţei care v-a născut, căci cine se rupe de acestea este un om pierdut, orice s-ar pretinde el că este. Un astfel de suflet nu mai reprezintă pe nimeni şi nu mai urmăreşte decât un interes egoist.”(8)
„Un anonim schimbă decizia liderilor SUA”
Este foarte important pentru noi acest loc al Istoriei noastre, acum și aici, în perspectiva Veșniciei. Intrând în detalii, acestea par amănunte economice, financiare, politice, greu de parcurs. Dar toate câte par insignifiante, tăinuiesc înțelegeri de perspectivă eternă. Mărturia lui Traian Dorz a determinat reconsiderarea votului a peste 150 de congresmeni, așa cum spune el în ,,Istoria unei Jertfe”, iar în documentele IICCMER se specifică: 190 de senatori erau împotriva reacordării Clauzei, doar 10 erau în favoarea ei. Ulterior, congresmanii veniți în Țara noastră, vor confirma în fața autorităților de Stat importanța acestui gest crucial.
Fără să facă lobby, fără să aibă vreun fel de implicare politică, un anonim schimbă hotărârea și voința liderilor lumii. Cu Dumnezeu de partea sa, în 1986, în plină dictatură totalitară și atee, Traian Dorz determină majoritatea din Congresul american în favoarea reînnoirii acordării Clauzei pentru Cauza binelui unui popor martirizat de veacuri.
„Mesaj viu și actual”
Condamnat, bătut, încarcerat, trădat, respins, exilat, schingiuit și torturat timp de șaptesprezece ani, prin toate categoriile iadului terestru concentraționar și social, Traian Dorz pune mai presus de viața și jerfa individuală, precum părintele Iosif Trifa la rândul său, iubirea de Neam și de Biserică. Cu mâinile legate de funia celui mai diabolic sistem torționar, cu picioarele în lanțurile unei detenții fără sfârșit, cu opera sfâșiată și confiscată, martirul Traian Dorz mărturisește că…,,ne bucurăm că suntem liberi și că suntem mulțumitori pentru asta..!!.” Mesajul său, viu și actual, răzbate până la noi, ca un testament și avertisment deopotrivă: ,,Ce ocazie uimitoare ne-a dat Dumnezeu pentru a ne dovedi în fața tuturor alor noștri – și a străinilor chiar – felul în care ne-a transformat pe noi Hristos și în care ne-a învățat El să răspundem noi la toate cele ce ni s-au făcut nouă...Ce examen istoric... De nu s-ar mai uita niciodată!” (9)
Note infrapaginale :
1. Traian Dorz, Mărgăritarul ascuns, Editura Oastea Domnului, Sibiu, pg.30
2. Traian Dorz, Strângeți fărămiturile, vol.3, Editura Oastea Domnului, Sibiu, pg.281
3. Traian Dorz, Hristos- Comoara Psalmilor, Editura vol.8, pg.210-211
4. Vasile Pușcaș, Bastoane și morcovi- Reacordarea Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate pentru România,
Editura Eikon
5. Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol.IV, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016, pg.434
6. Ibidem, pg.434
7. Ibidem
8. Ibidem
9. Ibidem, pg.436
NOTA REDACȚIEI:
Textul este preluat din revista CUVÂNT PENTRU SUFLET (mai-iunie 2019), editată de Mișcarea Oastea Domnului din Galați. Intertitlurile aparțin redacției Conștiința. Reeditarea acestui text, în anul 2023, este dedicată CENTENARULUI MIȘCĂRII OASTEA DOMNULUI, macro-eveniment religios, ortodox, pe care revista Conștiința l-a marcat prin mai multe documentare jurnalistice despre preotul și martirul IOSIF TRIFA (fondatorul M.O.D.) și mucenicul-mărturisitor TRAIAN DORZ. (Silviu ALUPEI)