De-a curmezișul drumului spre iadCosmin St. Georgescu 06.08.2021
- Suntem îngerii unui Cer înclinat. Orice ezitare în faţa Binelui ne coboară.
- Faptul că îngerii au aripi demonstrează că trupul nu este suficient pentru a ne înălţa.
- În religie nu trebuie să speri, trebuie să crezi !
- Viaţa de Apoi e înfiinţată tocmai fiindcă renunţăm la tot ce e fizic. Infinitul e volatilizarea materiei.
- Iov credea că vom pleca din această lume aşa cum am venit. Aici e adevărata lui dramă. Trebuie să plecăm îmbogăţiţi.
- Minunile lui Dumnezeu se numesc Taine. Ele nu trebuie decriptate în săvârşirea lor, ci în rostul pe care îl poartă.
- Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii ca să nu te ia Creatorul direct în primire.
- Eu cred că minunea cea mare în naşterea Domnului o realizează Iosif, care acceptă gândul că logodnica sa a fost binecuvântată cu copil din cer.
- Cu toate că ceremoniile religioase ţin mult, Liturghiile nu se banalizează.
- Rugăciunea se spune în genunchi, ca Duhul Sfânt să se pogoare peste noi.
- Dacă ziua de lucru a lui Dumnezeu ar fi fost de opt ore, Facerea Lumii nu s-ar fi terminat doar într-o săptămână.
- Deşi Iisus a apărut pe marile ecrane, tot în Biserică sperăm să-L găsim.
- Şi Balaurul are loc în icoane. Dar doar lângă Sfântul Gheorghe care îl învinge.
- Toate cele bune se vor întâmpla într-o zi. În ziua de Apoi.
- La Judecata de Apoi va fi imposibil să ne amintim vreo minciună.
- Trăiesc. Dumnezeu mă aşteaptă în Cer să îmi dea confirmarea.
- Când apelezi la îngeri, te aude şi Dumnezeu.
- Rugăciunile au fost scrise ca să ştim cam ce îi putem cere lui Dumnezeu.
- Bărbatul care îşi iubeşte cel mai mult soţia este acela care, pe parcursul întregii vieţi, se gândeşte mai mult la Dumnezeu decât la ea.
- Bisericile sunt aşezate de-a curmezişul drumului spre Iad.