Irealul scăldat de ape realeCosmin St. Georgescu 13.02.2019
- Arta: nebunia de a-ţi codifica greşelile.
- Toate capodoperele de artă sunt vechi, astfel încât orice deficienţă a lor să fie pusă pe seama timpului; poate Venus din Milo avea mâini de bărbat.
- În mod direct arta supraîncarcă natura.Un dig pe care am picta valuri ar fi ridicol. Sirena sculptată la ţărmul mării - simbol al Danemarcei lui Andersen - este perfect integrată în mediu. Ea este irealul scăldat de ape reale. Pe de o parte nu tulbură tautologic natura - neaparţinându-i, pe de altă parte aduce basmul în lumina adevărată a concretului.
- Talentul nu îmbunătăţeşte opera, dar o face mai asimilabilă.
- Arta este telegrama lui Proust în care minciuna explicativă nu mai are loc. Rămâne sarcina fiecărui receptor să o inventeze.Umberto Eco numeşte această operă ce se amplifică la infinit prin receptarea ei “opera deschisă”.
- Arta: etalarea culturii.
- Ermetismul artei este de tip angelic: o pudoare ce nu îi permite să se reveleze decât iniţiaţilor. Dumnezeu apare în lumină doar după ce spunem ruga.
- În artă urâtul devine frumos. Monştrii pictaţi de Goya îi împodobeau casa, după cum giganţii înfometaţi ai lui Rabelais devin pilde-alegorii educative. A manevra urâtul în artă e mult mai dificil decât a reprezenta frumosul care nu se întruchipează decât pe sine.Urâtul transgresează, trimite dincolo, defineşte prin contrar. În Imperiul Urâtului, artistul devine Iisus ce Se înalţă de pe Golgota, Muntele Gunoaielor. De pe Muntele Măslinilor e o blasfemie să te ridici.
- Asemenea lui Hamlet, orice artist se preface nebun în opera sa. Altfel nu este de partea niciunuia dintre personajele sale, păstrându-şi o neutralitate cehoviană. Nebunia nu e una patologică, ci una luminoasă, de cunoaştere voit detaşată a sensurilor. Paradoxul acestei stări lunatice este trezirea în amatorul de artă a lucidităţii şi a convingerii că Figaro nu putea râde decât de lucrurile pe care le-a înţeles.
- Esteticianul nu trebuie să admire frumosul.Trebuie să îl observe. A-l contempla, a fi captivat de el, e deja o închidere sau o direcţionare impusă care contravine deontologiei de critic.
- Ce puţină imaginaţie au artiştii…Toate operele lor vor deveni realitatea în cele din urmă.
Mica Sirenă, simbolul orașului Copenhaga, creată de sculptorul Edvard Johannes Eriksen și instalată pe o stâncă de la malul mării la 23 august 1913.