Primăvara de dincolo de cruceCarmen Elena Toader 26.04.2022
Primăvara este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre.
Uneori stelele au parfum de zarzăr înflorit. Şi crucea pare să străpungă cu durere petalele ninse de vremuri şi de taine.
Mă oglindesc la ceas de seară în lacrimile de ceară ale norilor sângerii. Îmi picură în gânduri frânturi de imagini... clipe de spaimă... zbateri infernale între a fi şi a nu fi...
Afundați în patimi și iluzii
Inima nematerialnică a Domnului prinde contur de lut. Respiraţia Lui ca un zefir de dincolo de cuvinte devine tot mai sacadată. Îl văd trecând pe cale şi spulberând toate durerile lumii în colbul rămas stingher pe aripa îngerului. Ultimele zvâcniri ale acelei lumi fără de început şi fără de sfârşit din care a venit ca o străfulgerare, înomenindu-se pentru mântuirea tuturor, se sting încet-încet în freamătul cetăţii.
Ierusalimul zgomotos, afundat în patimi şi iluzii, devine brusc centrul lumii. Hristos, păşind agale, aduce întreg cerul cu El. Pruncul vestit cândva de înger este acum un om al durerii, al pătimirii atroce şi injuste. Nemurirea se lasă murită dintr-un preaplin de dragoste.
Dincolo de zâmbetele ironice, de lovituri, de scuipări, de urletele mulţimii înverşunate, Hristos îşi urmează traiectoria Golgotei. Pietrele plâng, natura întreagă se dezlănţuie, cerurile vuiesc.
Cu ochii însângerați de spini
Şi dintr-odată totul parcă se opreşte în loc. Iisus este pe cruce, între doi tâlhari, îmbrăţişând în cea mai frumoasă declaraţie de dragoste întreaga umanitate. Inima Îi devine potir de rubin în care sângele I se transformă în cel mai dulce vin din viţa lui David, trupul Lui ca o sculptură de abur devine pâinea din cer a Mariei. Crucea, euharistie şi răspuns fără întrebare, împrăştie raze nevăzute peste întreaga creaţie.
Hristos îl caută pe Adam şi cu ochii însângeraţi de spini îl zăreşte parcă pe Iuda spânzurat, iar crengile freamătă în zornăit de arginţi. Adam se ruşinează pentru a doua oară şi se ascunde văzându-şi Creatorul agonizând, perdeaua templului sfâşiată, mormintele deschizându-se. Dar este prea târziu. Deja un tâlhar tocmai a câştigat Raiul.
La poalele crucii ochii Mariei varsă mărgăritare de lumină. Braţele apostolului Ioan o cuprind ca pe o magnolie înflorită frântă sub răutatea răstignitorilor. Cerurile par surde şi mute la sfâşierea Păstorului de către oile Sale, geamătul Său sfarmă peceţile iadului.
Veșnic în inima ta
Dintr-odată simt cum totul se dematerializează, crucea spiritualizată străluceşte în mijlocul lumii, zorii se ivesc de după piatra vremelnică a mormântului şi Hristos înviat păşeşte prin iarba proaspătă a primăverii, lăsându-şi tălpile din carne și smirnă mângâiate de mărgăritare... Lacrimile Mariei au devenit florile Învierii. Strigătele ei neputincioase din umbra crucii s-au transfigurat în viersuri de mierle. Totul e pace şi lumină.
Ceasul amurgului a devenit infinitul dimineţii Învierii.
- Doamne, cât de tulburătoare este întâlnirea cu Tine! Tu ai jertfit totul, ai prefăcut durerile mele în flori de zarzăr, gândurile mele păcătoase în pescăruşi de lumină. Nu ştiu ce să Îţi ofer ca să nu Te mai pierd niciodată!
- Îmi este suficient dacă îmi oferi inima ta. Acolo Mă vei găsi fără îndoială.
- Dar cum? Doamne...Doamne...nu pleca...Te văd ca prin vis... ca prin ceaţă...Doamne...
- Nu te teme! Nu plânge! Voi fi veşnic în inima ta ca o primăvară de dincolo de Cruce...