Virtutea curajului şi păcatul friciiCosmin St. Georgescu 15.08.2017
- Dacă te dai bătut înainte de finalul luptei, victoria nu-ţi va aparţine nici data viitoare.
- Când începem o acţiune, ne uităm vârsta.
- Curajul care nu devine faptă e orgoliu.
- Orice erou ştie că are un timp limitat pentru a-şi făptui curajul.
- Muniţia a încurajat întotdeauna curajul combatanţilor.
- A cere înseamnă a avea înainte de termen.
- Nu ştiu dacă are rost să ne iubim, dar cu siguranţă trebuie să încercăm.
- A-ţi face curaj înseamnă a te recunoaşte superior.
- Frica: tristeţea plasată în viitor.
- Curajul e orgoliul fricii.
- Umbrele duşmanilor sunt mai înfricoşătoare decât ei.
- Şi când te-ai săturat să trăieşti tot îţi e frică de moarte.
- Frica de moarte: exteriorizarea pasiunii pentru frumosul din noi.
- Mi-e frică de tine, nu de puterea ta!
- Martorul povesteşte întotdeauna din perspectiva aceluia care nu avea cum să intervină.
- Am curajul să spun că îmi e frică.
- Când pornim şovăielnici parcă şi drumul se îngustează.
Orice erou ştie că are un timp limitat pentru a-şi făptui curajul.