ConstanteFizician dr. Sabina Ene 16.01.2019
”Adevărata ştiinţă descoperă pe Dumnezeu ca şi când El s-ar afla în spatele fiecărei uşi pe care ştiinţa o deschide“. (Papa Pius XII)
Teoria cuantică a orientat cercetătorii spre o nouă reprezentare a lumii, metarealismul, care face sinteza între idealism şi materialism. Direcţiile fundamentale din ştiinţa contemporană formează metaştiinţa, în care sunt cuprinse cercetări asupra particulelor elementare, dar şi asupra structurii metagalaxiei.
În spatele ușilor
Pentru a putea să-şi realizeze destinul, omul a căutat să-l întâlnească pe Dumnezeu nu numai prin iubire, ci şi prin raţiune, făcând apropierea între Dumnezeu şi ştiinţă. Aşa cum afirma Sfântul Atanasie cel Mare: „Dumnezeu a dat omului nu numai existenţa, ci şi cunoaşterea”. Astfel, este elocventă declaraţia făcută în anul 1951 de papa Pius XII, după ce a studiat bine Teoria Big-bang-lui: “Adevărata ştiinţă, la un nivel din ce în ce mai ridicat, descoperă pe Dumnezeu ca şi când El s-ar afla în spatele fiecărei uşi pe care ştiinţa o deschide“.
La originea Creației ”nu există evenimente întâmplătoare”, formula astrofizicianul englez, Brandon Carter, Principiul Antropic, în conformitate cu descoperirile ştiinţifice ale epocii, continuând astfel: “nu există hazard, ci o ordine cu mult superioară tuturor celor pe care noi putem să ni le imaginăm - ordinea supremă care reglează constantele fizice (constanta lui Planck, a vitezei luminii, a gravitației, a zeroului absolut, etc)”
Oceanul de energie infinită
Se cunoaște valoarea fiecărei constante cu precizie foarte mare; dacă o singură constantă ar fi fost cât de puțin modificată, Universul (așa cum se cunoaște azi) n-ar mai fi putut să apară, aşa cum afirma academicianul J. Guitton în cartea “Dumnezeu şi ştiinţa”.
În momentul Creaţiei domnea o simetrie absolută. Fizica teoretică a ştiut să dezvăluie perfecţiunea de la originea universului „un ocean de energie infinită”, cum spunea același J. Guitton: Gândirea metalogică demonstrează că există limite fizice ale cunoaşterii. De exemplu “quantum-ul de acţiune”, cunoscută sub denumirea de “constanta lui Planck “(valoarea ei este de 6,626.10–34 Joule/secundă) reprezintă cea mai mică dintre cantităţile de energie existente în lumea fizică, cea mai mică “acţiune mecanică ce poate fi concepută”. Constanta lui Planck marchează limita divizibilităţii spectrale şi, prin aceasta, limita extremă a oricărei divizibilităţi. Rezultă de aici introducerea altor limite absolute în jurul Universului perceptibil: “lungimea lui Planck “, care reprezintă cel mai mic interval posibil între două obiecte aparent separate; “timpul lui Planck” desemnează cea mai mică unitate de timp posibilă. În aproprierea timpului lui Planck (limita extremă a cunoaşterii noastre), în acel univers al înaltelor energii (în care nu existau încă interacţiuni diferenţiate), Universul avea o simetrie perfectă, aşa cum afirma J. Guitton în volumul amintit.
”O lovitură bine pusă la punct”
Folosind o formulare originală, elocventă, astrofizicianul Fred Hoyl (Teoria „Big-bang-ului”),spunea că Universul este o lovitură bine pusă la punct: Totul pare să fi fost pregătit, organizat, pentru a permite apariţia unei materii organizate, apoi a vieţii...şi, în sfârşit, a conştiinţei.
Existenţa întregului Univers ilustrează unitatea dintre identitate şi diversitate iar, aşa cum scria Nichifor Crainic, în volumul Zile albe, zile negre, ”omul este un microcosmos care se află, prin credinţă, într-o relaţie specială între Dumnezeu şi univers.”
”Universul este o lovitură bine pusă la punct: Totul pare să fi fost pregătit, organizat, pentru a permite apariţia unei materii organizate, apoi a vieţii...şi, în sfârşit, a conştiinţei.” (Fred Hoyl)
”La originea creației nu există hazard, ci o ordine cu mult superioară tuturor celor pe care noi putem să ni le imaginăm, ordinea supremă care reglează constantele fizice” (Brandon Carter)