Înregistrări și însămânțăriPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.08.2017
Apucăturile pidosnice ale episcopului Corneliu Bârlădeanu și ale preotului Cristian Pomohaci au declanșat un scandal uriaș și fără precedent, oferind detractorilor amatori și profesioniști ocazia voluptuoasă de a se dezlănțui împotriva Bisericii. Pe facebook, rețeaua preferată a calomniatorilor de toate categoriile, au fost proferate amenințări, apostrofări, insulte, înjurături și blesteme la adresa tuturor preoților și a credincioșilor. Pare-se că în această vară a fost descoperită în sfârșit singura și cea mai mare problemă a patriei, a fiecărui pământean și a întregului univers: Biserica Ortodoxă! În lumea reală clericii și monahii atrag asupra lor priviri aspre și zâmbete disprețuitoare. Un amic, talentat jurnalist local, a declarat că deocamdată nu vrea să mai vadă popi în fața ochilor. Zilele trecute, în biserică, o doamnă s-a adresat alteia pe un ton indignat: “dacă preoţii fac asemenea blestemății, nu voi mai călca în biserică!”. Cealaltă însă a clătinat din cap, a strâns din buze și apoi a dat o replică antologică: “Dragă, îți înțeleg supărarea, dar unde ne vom duce?” (bănuiesc că la auzul acestor cuvinte va fi tresărit Sfântul Petru, cel căruia îi este atribuită următoarea mărturisire: ”Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice!”- Ioan 6, 68).
Vestea proastă este că parohul de la Moșuni și episcopul de Huși nu sunt singurii degenerați din clerul ortodox. De când cu această zarvă, unii suspuși din ierarhie nu mai dorm liniștiți, gândindu-se cu spaimă dacă nu cumva de-a lungul timpului cineva a pătruns în incinta episcopală cu telefonul activat pe REC. Titlul unui articol despre recentele scandaluri din Biserică, semnat de inspiratul preot Constantin Sturzu din Iași, sună în felul următor: „Toţi facem păcate, doar că nu suntem înregistraţi toţi“. Este adevărat, dar celor mai mulți nici măcar nu le-au trecut prin minte asemenea drăcovenii!
Parafrazând un text din Scriptură, ”acestea și mai mari decât acestea veți vedea!” (Ioan 1, 50). Dar oricât ne-ar dezgusta și tulbura faptele strigătoare la cer pe care le știm și pe care nu le știm, acestea sunt cuprinse în scenariul descris de Mântuitorul în Evanghelii. În parabola grâului și a neghinei (Matei 13, 24-30), gospodarul a semănat sămânță de cea mai bună calitate în ogorul său, dar peste noapte vrăjmașul, invidios peste măsură, venind în urma sa, a însămânțat neghină. Când spicul a crescut și a făcut rod, neghina a ieșit și ea la suprafață. Gospodarul și-a dat seama de mârșăvie, însă nu i-a lăsat pe slujitori să plivească neghina, ca nu cumva să smulgă și spicele încă imature. A hotărât să îngăduie neghinei să crească alături de grâu până în ziua secerișului când prima grijă a secerătorilor va fi să smulgă neghina, să o lege în snopi și să o ardă, pentru ca apoi să adune grâul curat și să îl depoziteze în hambare.
Biserica are dușmani înverșunați, unii chiar declarați. Dar pericolul cel mai mare vine din partea nedeclaraților, a impostorilor infiltrați în structurile de conducere și cu putere de decizie, care pozează în iluștri apărători ai Bisericii în timp ce îi exploatează pe ”păstoriții” lor fără scrupule de conștiință, îi amenință, îi înșeală, îi abuzează, îi prigonesc, îi siluiesc, uneori la propriu. Mireasa lui Hristos este violată în grup și în mod organizat. Prădători camuflați în paznici fac ravagii în turma Bisericii, iar avertismentul pare mai actual decât oricând, dacă nu cumva chiar tardiv: ”Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. (Matei, 7, 15)
Vrăjmașul se află în plină campanie de însămânțare a neghinei. Dăunător talentat și neobosit cum îl știm, și-a propus să compromită toată recolta, râzându-și de Stăpânul ogorului și batjocorindu-I pe lucrătorii Săi. Dar Stăpânul nu va permite să i se strice recolta. A ostenit atât mult la țarina Sa, și-a făcut atâtea griji, și-a pus în ea atâtea speranțe încât cu siguranță nu o va lăsa pe mâna prădătorilor. Deja a început să plivească neghina pentru a proteja recolta. Adevărat, nu vor rămâne prea multe spice, dar Dumnezeu nu este interesat de cantitatea, ci de calitatea închinătorilor Săi.
Nu vă temeți, oameni buni, d-alde Bârlădeanu și d-alde Pomohaci nu reprezintă Biserica adevărată și cu atât mai puțin pe Hristos. Ar fi trist ca din cauza acestor neisprăviți unii să își piardă credința. De altfel chiar nefericiții de ei se pot întoarce prin căință la Dumnezeu și la Biserica pe care au trădat-o, având în minte exemplul desfrânatei devenită mironosiță și repetând la nesfârșit cuvintele vameșului: ”Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” (Luca 18, 13).
După cum ne informează Sfântul Pavel, noi suntem ogorul lui Dumnezeu (I Cor. 3, 9), ceea ce ne obligă să ne cultivăm pe noi înșine (”Primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre - Iac. 1, 21), să ne adăpăm din apa cea vie a Cuvântului (”Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac! – Ioan 4, 14), să tindem către Lumina cea de Sus (”Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. –Ioan 8, 12). Prădătorii declarați și nedeclarați nu pot distruge toată recolta: ”Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat”. (Ieș. 15, 6). Stăpânul ogorului și-a pus mare nădejde că va găsi în noi roade pe gustul Său.
”Fiţi tari şi curajoşi, nu vă temeţi, nu vă îngroziţi!” (Deut. 31, 6).