Hiena şi ucenicul ascultător16.10.2020

Povesteau, despre avva Ioan, ucenicul avvei Pavel, că era foarte ascultător. Într-un loc plin de morminte trăia o hienă. Bătrânul a văzut prin preajmă baligi de vacă și l-a trimis pe Ioan să le culeagă și să le aducă. El a întrebat: „Dar ce să fac, avva, cu hiena?”. Bătrânul i-a zis în glumă: „Dacă sare la tine, leag-o și adu-o aici”. Fratele a plecat acolo spre seară și, iată, hiena se repede la dânsul. Iar el, după cum îi spusese bătrânul, s-a năpustit s-o prindă. Hiena a luat-o la fugă, dar el după dânsa, strigând: „Stai așa, avva mi-a spus să te leg”.

A prins-o și a legat-o. Între timp bătrânul îl aștepta îngrijorat în chilie. Și, iată, ucenicul apare cu hiena legată fedeleș. Văzându-l, bătrânul a rămas uluit, dar vrând să-l smerească, l-a lovit zicându-i: „Nebunule, mi-ai adus aici un câine sălbatic”. Apoi a dezlegat hiena și i-a dat drumul să plece.

Imagine: Friedrich Wilhelm Kuhnert, Hienă în aşteptare, pictură în ulei.