„Înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu!” (I Cor. 3, 19)

AI sau n-AIVlad Mușat 07.07.2023

”Vom ajunge curând să ne luptăm cu ceea ce am creat?”

Dacă e să exagerez, aș spune că trebuie să ne uităm în aceste zile la filmul Terminator, pentru a  vedea ce înseamnă când Inteligența Artificială (AI-Artificial intelligence) preia controlul. Revenind cu picioarele pe pământ, sunt convins că unele SF-uri vor rămâne SF-uri.

Câteva scenarii

Utilitatea AI-ului este cunoscută,deși suntem încă la început. Firește, în IT este utilizat de programatori, dar am înțeles că unele țări vor folosi această nouă tehnologie și în sistemul medical sau juridic. Imediat ne gândim la AI vs. inteligența umană și la cum vom ajunge să ne luptăm cu ceea ce am creat. Aici, sunt multe legende pe care le-am citit și care ne pot aprinde imaginația. Sistemul juridic? Dacă vor judeca strâmb, greșit și oameni nevinovați vor fi închiși? Ne vom lupta cu sistemul corupt creat de AI și când vom învinge, ne vom pune din nou semenii să interpreteze legea.

Sistemul medical? Dacă oamenii vor fi diagnosticați greșit și, în consecință, populația se va împuțina? Apoi ne vom dumiri de planul mârșav al AI-ului, scopul fiind de a prelua controlul. Motivul? Suntem aproape de a ne autodistruge dacă vom continua să trăim în nepăsare. Ne vom lupta și vom câștiga războiul, conștientizând, totodată, că trebuie să schimbăm multe lucruri la fiecare dintre noi, pentru a supraviețui.

Apocalipsa după I-ONE

M-am jucat puțin cu câteva scenarii, așa cum am făcut-o și în 2020, în poemul din cartea de debut, „La inaugurarea cimitirului de elefanți” (editura Junimea):

inteligența artificială

va prelua controlul

ea nu uită să ude

zilnic plantele

natura va renaște

din cenușa noastră

în ziua-n care roboții vor

fi capabili să iubească

 

Am să leg poemul meu de un subiect care nu-mi dă pace. Cum vor fi scrise cărțile de către Inteligența Artificială? Ne vor emoționa și dacă da, asta înseamnă că acea emoție a fost generată la început în„scriitor”? Probabil cei care lucrează zilnic la dezvoltarea acestei tehnologii se gândesc și continuă cercetările, tocmai pentru a vedea dacă, într-un final, AI-ul va ajunge să aibă conștiință.

Am găsit în acest sens un articol care m-a pus pe gânduri:

„Ilya Sutskever, om de știință din grupul de cercetare Open AI, a scris pe Twitter că „s-ar putea ca rețelele neurale mari de astăzi să fie ușor conștiente”.

Ideea larga cceptată în rândul cercetătorilor de inteligență artificială este că tehnologia a făcut progrese mari în ultimul deceniu, dar este încă departe de inteligența umană, fără a fi aproape de a experimenta lumea în mod conștient.” (sursa: https://playtech.ro/2022/inteligenta-artificiala-are-deja-constiinta-declaratia-surprinzatoare-a-unui-cercetator-de-top/)

Îngrijorări la nivel înalt

Cercetătorii încă au timp să analizeze dacă o Inteligență Artificială mult evoluată este o amenințare pentru omenire sau nu. Cert este, nu avem niciun dubiu, că mulți oameni vor rămâne fără locuri de muncă. Pentru ca totul să se dezvolte în armonie, ideal ar fi ca oamenilor disponibilizați să li se ofere alternative... aici intervine fiecare stat în parte. Dacă vedem cum e condusă România de inteligențele artificiale, mai bine mă abțin.

Am ales încă două știri proaspete pe care le voi aduce la lumină în acest articol. Prima este legată de măsura pe care o va adopta Uniunea Europeană cu privire la AI, anume ca folosirea acestei tehnologii să nu afecteze siguranța, viața privată și alte lucruri care țin de drepturile omului. Interesant e că începem să ne temem și, ca să subliniez asta, trec la următorul articol.

„Într-o conversaţie din timpul unei călătorii recente în India, Altman a spus că este îngrijorat că a făcut „ceva cu adevărat rău” prin crearea ChatGPT, care a fost lansată în noiembrie şi a stârnit un val de interes pentru inteligenţa artificială.

„Ceea ce mă face să nu pot dormi este ideea ipotetică că am făcut deja ceva foarte rău lansând ChatGPT”, i-a spus Altman lui Satyan Gajwani, vicepreşedintele Times Internet, la un eveniment organizat miercuri de Economic Times. În martie, un grup de lideri tehnologici, inclusiv Elon Musk şi cofondatorul Apple, Steve Wozniak, au redactat o scrisoare deschisă către Institutul Future of Life, pentru a avertiza că sistemele AI puternice ar trebui dezvoltate numai după ce se va avea încredere că efectele lor vor fi pozitive şi riscurile sunt gestionabile.” (sursa https://www.g4media.ro/ceo-ul-openai-spune-ca-nu-poate-dormi-de-grija-ca-a-facut-ceva-rau-prin-lansarea-chatgpt-din-cauza-pericolelor-implicate-de-inteligenta-artificiala.html).

Pare un scenariu desprins din filmul menționat la început.Totuși, spre finalul articolului, vreau să aduc o notă optimistă, așa că vă rog (!) să vă uitați la filmul „Omul bicentenar” (Bicentennial Man), cu Robin Williams în rolul principal... promit că o să vă placă!

 

Închei tot cu un poem de-ale mele:

 

***

le mulțumesc primelor

vertebrate că m-au adus

pe lume sunt cel care ar

ucide urșii polari chinuiți

de încălzirea globală avem

nevoie de locuri de muncă

până se topesc ghețarii

gaura din stratul de ozon

s-a astupat ne permite să

dăm iar greș dricurile electrice

ne vor conduce pe ultimul

drum la rădăcina pomilor

udați de roboții programați

să ne facă parastasele.

De același autor