Cărbunele şi diamantulOana Băzăvan 02.05.2018
Diamantul nu este, până la urmă, decât un cărbune bine șlefuit.
Auzisem de multe ori avertismentul Sfântului Apostol Pavel, “celui ce I se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă” (I Cor. 10, 12). Mi se părea interesant, desigur, gustul meu de lingvist era încântat de forma paradoxală și ușor ironică în care apostolul își îmbrăcase sfatul. Mai departe, nimic.
Domnul m-a luat de urechi
Nu căutasem în profunzime din comoditate, din mândrie și din naivitatea celui care nu a trecut prin așa ceva. Se pare însă că Dumnezeu mă iubește pentru că m-a luat de urechi și m-a adus în genunchi. "Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este calea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu." (Sfântul Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)
Încremenirea în proiect
E cât se poate de ușor și de comod să încremenești în proiect. Să ți se pară că ești bine, să te mulțumești cu locul călduț în care te afli și să ți se pară că nimeni și nimic nu te va face vreodată să te miști de acolo. Îți spui niște povești și ajungi să crezi în ele. Nici nu-ți mai pui problema dacă sunt adevărate sau dacă se mai potrivesc situației tale de acum. Auzi despre "căldiceii" pe care Hristos îi amenință "am să te vărs din gura Mea", și crezi că nu e vorba despre tine. Culmea e că mai primești semne din când în când și tot nu te dezmeticești.
Lupte grele
Te miri că ți se întâmplă lucruri pe care nu le meriți pentru că, nu-i așa, tu n-ai făcut rău nimănui, sau te lauzi și mai ridicol, "că doar n-am omorât-o pe mama!" (suficiență crasă!). Și atunci Dumnezeu te zgâlțâie, te smucește, te întoarce cu forța cu fața spre El. Se luptă cu tine să te scoată din înțepeneală și cu cât îi reziști mai mult, cu atât se străduiește, iubitor dar energic, să te trezească. Dacă reușești să înțelegi ce ți se întâmplă în acele momente, ești un fericit.
Cărbunele visează diamante
Pentru că tendința inițială este să refuzi, să te revolți, să judeci, să acuzi, să opui rezistență și să te ții cu dinții de locșorul tău comod. Fii înțelept și, oricât ți-ar fi de greu, ai încredere! Înmulțește-ți rugăciunea și fii recunoscător că n-ai fost lăsat să zaci. Amintește-ți care e rostul tău pe pământ și că odihna pe care o cauți nu e decât în Hristos. Diamantul nu este, până la urmă, decât un cărbune bine șlefuit. "Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării noastre întru El." (Evrei 1, 14)
"Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este calea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.” (Sfântul Siluan Athonitul)
Dumnezeu te zgâlțâie, te smucește, te întoarce cu forța cu fața spre El. Se luptă cu tine să te scoată din înțepeneală și cu cât îi reziști mai mult, cu atât se străduiește, iubitor dar energic, să te trezească. Dacă reușești să înțelegi ce ți se întâmplă în acele momente, ești un fericit!
Omul este precum cărbunele care aşteaptă să fie şlefuit pentru a se preface în diamant.