Primele considerații conștiente asupra vieții au fost religioase. Oamenii și-au înțeles viața prin relație cu Altcineva, adică drept o legătură (religo, -are): nu au perceput-o ca apărută de la sine, ci drept un dat, un dat de către Cineva. În sprijinul acestei înțelegeri au venit, pe de o parte, de sus, adresarea: grăirea directă a lui Dumnezeu către om (ceea ce numim astăzi Revelarea lui Dumnezeu), iar pe de altă parte, observarea: oamenii au constatat natura duală a ființei omenești, tangibilă ca materie și intangibilă ca viață (mai apoi, printr-o diferențiere în însăși partea intangibilă, au distins viul de suflet, sufletul fiind ceva mai subtil decât viul propriu-zis).
O conștiință bifurcată
citește articolul
”Biserica este percepută ca subversivă – deci vinovată – în fața lumii progresiste.”
Raportarea Bisericii la democrație e dificilă. Mai întâi, pentru că o parte din Biserică, și anume cea vitală, nu este din lumea aceasta. Al doilea, pentru că Biserica are o structură ierarhică, imuabilă, pretinsă ca atare prin Revelație (care nici ea nu este din lumea aceasta), ierarhie care este opusul egalitarismului democratic. Al treilea, pentru că Biserica, prin structura ei bipartită și ierarhică, este percepută ca subversivă – deci vinovată – în fața lumii progresiste.
citește articolul
„Să ne trezim din mormântul lașității și să înviem în duhul martirilor și al sfinților închisorilor." (părintele Justin Pârvu)
România: o floare rară pe stâncile deloc prietenoase ale istoriei. Grațioasă, delicată și totuși a dat dovadă de multă putere în fața furtunilor prin care a trecut. Mereu dușmănită, adesea atacată, prea mult jefuită și greu încercată. Am citit undeva că „singurul vecin care i-a fost cu adevărat prieten și care nu a trădat-o niciodată a fost Marea Neagră.”
citește articolul
”Vom ajunge curând să ne luptăm cu ceea ce am creat?”
Dacă e să exagerez, aș spune că trebuie să ne uităm în aceste zile la filmul Terminator, pentru a vedea ce înseamnă când Inteligența Artificială (AI-Artificial intelligence) preia controlul. Revenind cu picioarele pe pământ, sunt convins că unele SF-uri vor rămâne SF-uri.
citește articolul
„Problema calendarului nu este o dogmă de credinţă”. (Părintele Cleopa)
■ Solicitarea unor importanți oameni de cultură (printre care Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Andrei Pleșu, Ana Blandiana) adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind celebrarea Sărbătorilor Pascale la aceeași dată cu creștinii catolici și protestanți, a stârnit un adevărat scandal în mediile ortodoxe românești cu doar câteva zile înainte de ziua de Paști. Între timp reprezentanții celor două tabere și-au adresat cuvinte grele în spațiul online și nu dau semne să se potolească prea curând. În acest context tulbure, când numeroși oameni de bună credință nu știu pe cine să ia în serios și de partea cui să se situeze, vă propun să îi dăm cuvântul părintelui Cleopa Ilie (1912- 1998). Duhovnic reper al românilor ortodocși în secolul XX, Părintele Cleopa nu poate fi suspectat de interese obscure sau de rele intenții, deși la câte s-au debitat în ultimele săptămâni te aștepți la orice. Problema calendarului îl preocupa pe marele duhovnic și pe contemporanii săi, așa cum a frământat fiecare generație de învățați ai celor două milenii creștine. Intertitlurile au fost selectate chiar din afirmațiile Părintelui Cleopa, accentuările îmi aparțin.
citește articolul
