Dumnezeu e apoliticVlad Mușat 06.09.2018
“Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert” (pounca a III-a)
Dumnezeu e apolitic și niciodată de stânga, asta ar fi definiția completă. Observ cum liderii politici din toată lumea Îl folosesc pe Dumnezeu ca aliat al lor, de parcă ar fi membru de partid. În porunca a III-a se spune: “Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert”, totuși pare cea mai puțin respectată poruncă din Decalog.
Favoriții Domnului?
Oamenii politici din întreaga lume (avem și la noi în țară multe exemple) se folosesc de anumiți credincioși mai puțin școliți, alipind discursului mincinos nume biblice sau întâmplări din Sfânta Scriptură (îmi vine în minte Donald Trump), pentru a obține votul atât de prețios. E poate cea mai abjectă formă de manipulare, să pătrunzi în sufletul omului și să i-l prezinți pe Creator ca pe un semizeu ce are contact direct cu liderii politici. Partea bună e că nimeni nu rămâne nepedepsit, iar ahtiații după putere vor sfârși în aceeași groapă comună a istoriei.
Corupții pozează în mari evlavioși
Să ne gândim puțin ce înseamnă politica, ce interese și ce bani gravitează în jurul acestei lumi plină de borfași. Numai urmărind evenimentele din ultimul timp din România, ne dăm seama cam ce “cuvioși” se ocupă de destinul acestei țări binecuvântate. În anul în care ar trebui să ne bucurăm de Centenarul Marii Uniri, noi ne luptăm cu o hidră a corupției ce ne sugrumă cu legile ei aberante. În ce Dumnezeu cred? Cum să se roage să scape de pușcărie? Vă reamintesc de episodul din 2015, din Parlament, când domnul Șova (senator PSD) a fost uns cu mir de la Mormântul Sfânt, de către colega sa, doamna Jipa, pentru a-l ajuta divinitatea să scape de începerea urmăririi penale. Numai niște meschini ar crede că cele sfinte te pot ajuta în astfel de situații. Dovada că anul acesta, termenul de valabilitate al “rugăciunilor” a expirat, Șova primindu-și pedeapsa cuvenită.
Raiul scos la vânzare?
Probabil banii și funcțiile le-au luat mințile și se cred atotputernici. Cred că pot cumpăra un loc în Rai, la fel de ușor cum au cumpărat vilele și terenurile din cele mai bune zone. Curând vor afla că Dumnezeu e apolitic și fiecare va primi ceea ce merită. Și cu toate aceste lupte dure între noi, cei care ne dorim o țară în care să se trăiască decent și ei, cei care își construiesc un imperiu al corupției, la fiecare Sfântă Liturghie noi ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor noștri, indiferent cine sunt ei. Aici e creștinismul în forma lui cea mai pură, dacă vreți este echivalentul faptei de omenie din 10 august, când protestatarii au devenit scut uman pentru a o proteja de loviturile huliganilor pe doamna jandarm.
Expoziție la conferință de presă
Câteva zile mai târziu șeful Jandarmeriei ținea o conferință de presă înconjurat de icoane, tocmai pentru a sensibiliza opinia publică și a arăta că acțiunea din 10 august nu a fost ceea ce a părut, adică un atac violent asupra celor care protestau pașnic. Iată cum sunt folosite obiectele sfinte, de oameni fără niciun Dumnezeu. Niciun credincios nu s-ar comporta fariseic, din contră, respectul față de Tatăl Nostru l-ar împiedica să scoată la înaintare ceva atât de personal și sacru.
Să sperăm că toate aceste aspecte pe care le observăm în politică (pe plan național și internațional) vor fi în cele din urmă stopate, pentru a nu se ajunge la o caricaturizare a valorilor creștine sau mai rău, la conflicte ce vor fi greu de stăvilit.
Numai urmărind evenimentele din ultimul timp din România, ne dăm seama cam ce “cuvioși” se ocupă de destinul acestei țări binecuvântate. În anul în care ar trebui să ne bucurăm de Centenarul Marii Uniri, noi ne luptăm cu o hidră a corupției ce ne sugrumă cu legile ei aberante. În ce Dumnezeu cred? Cum să se roage să scape de pușcărie?
Rugăciune pentru înțelegere și pace
Doamne Dumnezeul nostru, Care întru cele înalte locuiești și spre cele smerite privești, Cel ce ne-a dăruit nouă pacea veacului ce va să fie, învaţă făpturile Tale să-Ţi cunoască slava şi bunătatea! Dă-le semenilor noștri inimi curate, lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările pe care le-au făcut altora. Aprinde în inimile lor dragostea de Dumnezeu și de oameni! Alungă din cugetele lor lăcomia, ura, răutatea! Luminează-le mințile ca să nu se mai urască şi să nu îşi provoace suferințe unii altora! Dă-le smerenie, îngăduință și dragoste unii pentru alții. Ferește Biserica ta de prigoane și de suferință! Coboară pace asupra lumii Tale, Doamne, dă-ne iubirea Ta ca să putem vieţui pe pământ în pace şi în bucurie, că Tu ești nădejdea, pacea și bucuria noastră și Ție slavă Îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururi și în vecii vecilor. Amin!
În biserica din Șoimuș (Hunedoara), Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop pare să se întrebe cu uimire ce caută lângă fostul primar și actualul deputat Laurențiu Nistor.