Dumnezeu încă mai frecventează şcoalaFlorina Steliana Vasilescu 15.03.2018
„Prin neputinţele altora ni se arată nevoile.”
Subiectul statutului orei de religie, organizarea acesteia - respectiv modul de înscriere la oră - a fost dezbătut vreme de câteva luni bune. Deocamdată religia nu se scoate din trunchiul comun, adică din rândul materiilor cu statut obligatoriu – aspect de care CCR nu se atinge, rămâne doar partea tehnică, organizatorică. S-a cerut părinţilor completarea cererilor care să confirme acordul lor pentru participarea copiilor la ore, majoritatea supunându-se astfel minorităţii!
Şi pentru că părintele trebuia să conştientizeze cât de “periculoasă şi nefolositoare” pentru educaţia copilului este învăţătura creştină, vă aducem în atenţie câteva dintre cele mai “rulate” clişee, menţionate în majoritarea emisiunilor şi articolelor ce au vizat acest subiect. S-a spus că:
1. Ora de religie îndoctrinează
În aceeaşi cheie, dacă ora de religie îndoctrinează acum, a îndoctrinat şi în trecut. Rezultă de fapt că noi toţi suntem un neam de îndoctrinaţi, de la Neagoe Basarab cu învăţăturile lui către fiul său Teodosie până la părinţii noştri ce au avut grijă să ne boteze în ascuns pe vremea comunismului. Ideea de îndoctrinare apare de fapt ca justificarea unei intoleranţe faţă de valorile tradiţionale. Conform celor care atacă ora de religie, cetăţenii creştini ai acestei ţări ar trebui să îşi uite sistemul de valori, iar copiii acestora să primească o educaţie neutră, străină de aceste repere, treptat Biserica ar trebui să se retragă sau să fie “retrasă” din învăţământ, din istorie, din societate.
2. Ora de religie promovează intoleranţa
Studiile sociologice demonstrează contrariul. Conform celui mai recent sondaj realizat în România de Fundaţia pentru o Societate Deschisă “ateii sunt mai intoleranţi decât majoritatea românilor faţă de aproape toate grupurile sociale în legătură cu care au fost chestionaţi: romi, sectanţi, maghiari, musulmani, evrei, săraci.” În măsura în care ateii militează împotriva orei de religie, iar aceştia nu participă la ora de religie, logica simplă ne arată că de fapt ora de religie promovează în societatea românească toleranţa.
3. Locul orei de religie este în biserică, statul român este un stat laic
Cum s-a afirmat şi în manifestul comunităţii Părinţi pentru Ora de Religie, o educaţie complexă, completă şi de calitate a copiilor presupune şi dimensiunea spiritualităţii, iar aceasta se desăvârşeşte în familie, în biserică şi în şcoală. Dorinţa creştinilor de a-şi educa şi creşte copiii în armonie cu învăţătura creştină, printr-o oră de educaţie spiritual în acord cu Sfânta Scriptură, a fost fundamentată de Constituţie fără echivoc în articolul 32: “În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.” Tradiţia spirituală a României este creştinismul, o mărturiseşte fără echivoc istoria. Componenta spirituală a fost exclusă din şcoala românească doar prin grefarea forţată a comunismului în spaţiul românesc.
4. Problema manualelor de religie
Calitatea manualelor din învăţământul românesc este absolute necesar să fie îmbunătăţită şi manualele de religie nu fac nici ele excepţie. Parteneriatul dintre Ministerul Educaţiei şi Biserica Ortodoxă încheiat în 2014 pare cadrul optim pentru aceste îmbunătăţiri.
5. Libertatea de conştiinţă a părinţilor
Adeseori a fost invocată în dezbateri, de exemplu în discursul domnului Remus Cernea, libertatea de conştiinţă a părinţilor. Ceea ce nu cunosc toţi părinţii este că societatea civilă atee face constant presiuni asupra Ministerului Educaţiei pentru introducerea unei ore de educaţie sexuală ca materie obligatorie în şcoli, într-o formulă departe de orice abordare creştină. Un astfel de proiect pilot a fost susţinut de către ASUR şi în cadrul ultimului Festival al Ştiinţei, este vorba despre programul “Sexul versus Barza”. Ce fel de libertate de conştiinţă au părinţii creştini care nu vor putea să îşi retragă copilul dela o materie în care sunt inserate idei pro-avort sau în care se face propagandă pentru stilul de viaţă homosexual?
6. Şcoala este pentru ştiinţă
Ceea ce se acoperă şi se uită complet este faptul că mulţi oameni de ştiinţă au putut să pună bazele cunoaşterii ştiinţifice şi să revoluţioneze domenii precum medicina, fizica, astronomia sau matematica, fiind în acelaşi timp oameni profund religioşi. Mă gândesc pe scurt la Newton, Pasteur, Pascal sau Euler, dar şi la Nicolae Paulescu sau George Manu. Recunoaşterea realizărilor acestor oameni înseamnă totodată acceptarea inexistenţei vreunui conflict între educaţia religioasă şi gândirea ştiinţifică.
7. Să fie studiată istoria religiilor, ora de religie are o abordare unilaterală!
Din punct de vedere pedagogic, studiul comparat al religiei este o excentricitate, nu poate fi abordat la ciclul primar sau gimnazial. Singurii care au dreptul să predea sunt teologii, doar ei fiind cei care au studii în materie. Ceea ce a rămas după această campanie este mobilizarea mărturisitoare a părinţilor. România, contrar vremurilor, este spirituală prin excelenţă şi poate fi unită în credinţă. Totodată şi cele rele au ieşit la suprafaţă cu acest prilej, este un semn că avem de lucrat cu noi înşine indiferent prin ce metodă şi pe ce cale. Ca orice criză, problematizarea statutului orei de religie în şcoala românească este o ocazie de maturizare. Iar consecinţele pozitive care au decurs şi pot decurge în continuare de aici par foarte importante:
Responsabilitate şi prezenţă
Părinţii s-au mobilizat, înfiinţând Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR) – cu filiale în toată ţara. Preşedinte la nivel naţional este Liana Stanciu. Uimitor a fost cu cât entuziasm şi hotărâre au apărut filialele judeţene şi orăşeneşti, urmârindu-se ca în fiecare şcoală să existe un nucleu care să sesizeze abuzurile şi să apere drepturile copiilor. În Prahova, a fost constituită filiala judeţeană în data de 19 februarie 2015, preşedinte fiind ales actorul Mihai Coadă.
Schimbarea manualelor
Accentul trebuie mutat de pe acumularea de informaţii pe lucruri practice, pe probleme de viaţă, de trăire. Din păcate, programa orei de religie a fost uneori foarte prost interpretată de autorii de manuale. La unele teme, în loc să afle informaţii potrivite cu vârsta lor, copiii au parte de un discurs preluat fără prea multe modificări din manualele de facultate. Programa propune teme mari, frumoase, generoase. Manualele însă le tratează uneori total nepotrivit.
O relaţie personală cu Dumnezeu
Vorbind prea mult despre Dumnezeu, uităm foarte des să vorbim cu Dumnezeu. Copiii ar trebui îndrumaţi mai mult spre o experienţă personală a relaţiei cu El.
Creşterea calităţii orei de religie
Numărul înscrierilor va depinde foarte mult de cât este aceasta de interesantă, de atractivă. Profesorul de religie va fi forţat la o pregătire continuă, asemenea medicului, pentru a veni mereu în faţa copiilor cu probleme actuale, cu jocuri şi activităţi practice, bazându-se pe educaţia non-formală mai mult.
Implicarea direct a Bisericii
Parteneriatele pe care le încheie acum parohiile pentru a sprijini profesorul şi ora de religie trebuiau făcute mai demult. Ele sunt prilej de sprijin reciproc în misiune, iar o colaborare între profesorul de religie şi parohie este în avantajul elevilor, care pot fi antrenaţi în activităţi interactive şi mai puţin convenţionale. Să nu uităm că ei sunt interfaţa între Biserica şi copiii noştri.
O triere atât a profesorilor, cât şi a elevilor
Profesorii de religie care caută doar un loc căldicel şi comod, care să le asigure un salariu, se vor retrage (acum sau mai târziu) din învăţământ. Vor rămâne cei dispuşi să fie dedicaţi acestei misiuni, care, ca orice slujire la catedră în folosul elevilor, cere jertfa personală. Pe de altă parte, numărul elevilor total dezinteresaţi, care de multe ori îngreuiază ora, va scădea.
Creşterea duhovnicească a dascălilor
Cei care aleg să rămână şi să lupte vor fi provocaţi să crească duhovniceşte, pentru că e singura cale. Nu poţi să transmiţi ceea ce tu nu ai. Iar copiii simt asta. Dacă profesorul nu este puternic şi stabil duhovniceşte, dacă nu este interest să îşi rezolve propriile probleme sufleteşti, dacă nu este pasionat şi activ, dacă nu se află în rânduiala Bisericii şi sub ascultarea şi rugăciunea unui duhovnic, nu va reuşi. Dincolo de avantajele discutate mai sus, care vor duce la creşterea calităţii
orei de religie şi la o mai bună relaţie între profesori şi elevi, există şi un dezavantaj: unii copii nu vor mai avea şansa de a afla mai multe despre Dumnezeu prin intermediul acestei ore. Din diverse motive: necredinţa sau indiferenţa părinţilor, comoditate etc. Sau, mai rău, din cauza unei experienţe negative legate de ora de religie (iar aici nici nu mai putem spune că e dezavantaj, pentru că lipsa unei experienţe este mai bună decât o experienţă negativă). Pentru toate aceste cazuri, suntem datori să înmulţim rugăciunea. Să fim vii şi prezenţi, fiecare în locul unde suntem, având permanent în inimă numele Domnului. Şi Dumnezeu va face minuni în fiecare zi.
(Articol publicat în nr.114-115 al Revistei Conştiinţa, 2015)