FEMEIA ŞI MAMA CREŞTINĂ – SUB ASALTUL NEO-MARXIŞTILOR!Silviu Alupei 27.07.2021
- Neo-marxiştii veacului din urmă, progresiştii atei, sataniştii globalişti şi corifeii New Age şi-au arătat adevăratele chipuri şi anul acesta (2021) în primăvară, când au lovit în statutul social al femeii, în condiţia morală şi biologică a mamei creştine, cu atacuri (oarecum voalate) asupra Maicii Domnului – ca simbol al maternităţii.
- Arhiepiscopul dr. Ioachim Giosanu, imnograf al BOR şi apologet de mare fineţe intelectuală, le-a dat o ripostă (editorială) acestor intelectuali anti-creştini, aflaţi în solda ocultă a stângii mondialiste...
- ÎPS Ioachim a publicat, spre tristețea neo-marxiştilor, o lucrare apologetică pentru secolul 21, intitulată „Prinos de recunoştinţă femeii creştine” (Editura „Filocalia”, Roman, 2021) – sub îngrijirea preotului Ciprian Ioan Ignat.
- În aceşti ani de anarhie sufletească şi de anti-creştinism programatic, sistematic etc. – rândurile scrise de un ierarh al BOR în apărarea femeii și mamei creştine constituie o „redută ortodoxă” contra asaltului barbar, apocaliptic, dat de neo-marxişti asupra familiei, ca ţintă finală.
- Reproducem pasaje cu idei-forţă, cu formulări lingvistice trezitoare de conştiinţe, cu mesaje doctrinare rarisime, lansând recomandarea de a căuta lucrarea ierarhului BOR, pentru o necesară lectură în aceste vremuri de START-PARUSIE. (Silviu Alupei)
„Purtătoarea de miruri”
„Am ales ca acest volum să fie publicat (...) spre cinstirea femeilor purtătoare de miruri, care s-au întâlnit cu Hristos înviat şi care s-au umplut de bucurie, îmbrăcându-se în lumină necreată. Aceste două sărbători ca două clipe de har, omagiază vocaţia de mamă a femeii din toate timpurile, care înţelege să-şi aşeze existenţa sub ocrotirea Maicii Domnului şi să-şi educe pruncii în duhul hristic al învăţăturilor Evangheliei” (pag. 6).
„În această apariţie editorială, am adunat, într-un buchet, poeme şi eseuri – mariale sau dedicate femeii creştine – ca prinos de recunoştinţă pentru darul vieţii spirituale şi ocrotirea Maicii Domnului, cu care am fost binecuvântat de-a lungul timpului” (pag. 6).
„Timp desacralizat”
„Cititorul va găsi chipul iconic al Sfintei Fecioare, ca model pentru femeia creştină contemporană, într-un TIMP DESACRALIZAT (s.n.), în care alegerea reperelor se află într-o criză fără precedent. Dar ca model şi pentru familia de azi, asaltată de idei progresiste – de import! – care au ca singur scop relativizarea valorilor perene, care dau identitate şi fundament unui neam”.
„Conştienţi de raportul de maternitate şi filiaţie dintre Maica Domnului şi toţi fiii de pe acest pământ, recapitulaţi în Iisus Hristos, creştinii din toate timpurile au cinstit, cu o preţuire sfântă, pe cea care le-a dat viaţă”.
„Totodată, cititorul poate admira şi chipurile cuvioase ale mamelor care, sub călăuzirea Maicii, au dat naştere sfinţilor lui Dumnezeu, arătând prin aceasta demnitatea la care Atotputernicul a aşezat femeia în creaţie. Mama creştină rămâne ca o icoană făcută de Dumnezeu, pentru a influenţa – printr-o purtare de grijă aparte – viaţa copiilor ei” (pag. 6).
„Curăţia vieţii”
„(...) Numele liturgice ale Maicii transmit credinciosului atingerea desăvârşirii de către cea care a născut cu trupul Izvorul Sfinţeniei şi scopul oricărui efort ascetic. Rug aprins, Biserica sfinţită şi rai cuvântător, Împărăteasa a cerului, Chivot etc. sunt doar câteva dintre expresiile liturgice desprinse din cântările Bisericii, care evocă rolul Fecioarei-Maici în iconomia mântuirii, treapta sfinţeniei vieţii şi modelul desăvârşirii pentru femeia creştină de pretutindeni. Şi mai reprezintă fixarea în conştiinţa creştină a ipostazelor în care a fost receptată, de-a lungul timpului, curăţia vieţii sale” (pag. 19).
„Puterea de a sfinţi”
„Imaginea Pruncului, ocrotit de mâinile protectoare ale Maicii, ne conduce cu gândul nu doar la copilul pe care mama creştină îl creşte după buna rânduială a legii lui Dumnezeu şi îl arată lui Dumnezeu ca pe un rod, ci şi la sufletul-copil al fiecărui creştin, ocrotit şi călăuzit în rugăciune şi în viaţă de Maica cerului” (pag. 23).
„Înţelegem astfel că slujirea femeii creştine se împlineşte prin natura ei, mama fiind cea care naşte prunci şi care devin, prin lucrarea Bisericii, lucrători în ogorul Domnului, înzestraţi cu puterea de a sfinţi şi schimba lumea” (pag. 24).
„Mamele eroine”
„De două milenii, icoana maternităţii a înnobilat statutul şi fiinţa femeii, a mângâiat frunţile îngândurate ale mamelor zdrobite de sărăcie, a încurajat naşterea de prunci acolo unde se propovăduia libertatea neraţională a dreptului la crimă, a ocrotit mamele eroine. Această icoană (Maica Domnului cu Pruncul în braţe – n.n.) a adus speranţă în timpuri de prigoană, de război, de molime (cum e pandemia de azi – n.n.) şi a vegheat la căpătâiul bolnavilor, în spitale sau al răniţilor din spitalele de campanie militară” (pag. 24).
„Această icoană sfântă a devenit, în contemporaneitate, emblema luptei pentru ocrotirea darului vieţii, pentru sprijinirea mamelor şi a copiilor ne-născuţi” (pag. 29).
„Doctrine de import”
„(...) Copilăria petrecută în pridvorul Împărăţiei lui Dumnezeu, în curăţie, cu mintea înălţată la Creator, poate fi o alternativă binecuvântată pentru tânărul de azi, aflat la răspântia multor curente de opinie şi doctrine de import, care de cele mai multe ori, îl bulversează, înstrăinându-l de ceea ce este şi ce a primit ca moştenire culturală şi spirituală” (pag. 29).
„Urmând exemplul purtătoarelor de miruri, femeia creştină de azi este chemată să intervină, cu entuziasmul bucuriei ei, pentru a salva credinţa atunci când aceasta slăbeşte” (pag. 29).
„De aceea, femeia creştină, oriunde s-ar situa în ierarhia socială şi oriunde şi-ar desfăşura activitatea zilnică, profesională, nu trebuie să uite că vocaţia sa este de a cultiva iubirea, gingăşia, frumuseţea şi virtutea, în timpuri de pace sau de prigoană, dincolo de ideologii sau de diversele concepţii despre viaţă, în vremuri de normalitate sau de criză. Ea trebuie să rămână permanent un simbol al dedicării şi mărturisirii” (pag. 34).
„Vocaţia slujirii”
„Femeia creştină, în mânăstire sau în familie, îşi împlineşte vocaţia slujirii aproapelui aflat în suferinţă, îngrijind rănile bolnavilor în spitale, pregătind o masă caldă celui aflat în lipsă, asigurând o educaţie şi ocrotire copiilor aflaţi în izolare, îngenunchind şi înălţând rugăciuni către Dumnezeu pentru pacea, bucuria şi renaşterea fiilor acestui veac”.
„Viaţa creştinului contemporan, implicit a femeii creştine, presupune tot atâta mărturisire câtă cereau şi vremurile trecute. În familia creştină modernă este necesar să se înţeleagă clar faptul că viaţa creştină nu presupune doar câte o liturghie din când în când şi câteva rugăciuni în fapt de seară, când nu suntem prea obosiţi” (pag. 34).
„Principiile sănătoase”
„De 30 de ani, familia din spaţiul românesc este expusă unor grele încercări. Migraţia forţei de muncă, divorţul, abandonul familial, noile paradigme familiale de import, impuse de societăţile POST-MODERNE (s.n.) parteneriatele civile, lipsurile şi sărăcia, au aruncat familia într-un impas din care doar întoarcerea la principiile sănătoase de viaţă, pe care le-am moştenit, ne mai poate salva”.
„De aceea suntem datori să nu lăsăm tăvălugul istoriei recente să ne niveleze conştiinţele, să facem apel la raţiune, să gândim matur, să nu aruncăm în derizoriu familia, ca instituţie fundamentală a omenirii, să nu fim egoişti, gândind doar la ceea ce ne priveşte pe noi” (pag. 34).
„Scopul: mântuirea!”
„În aceste timpuri dezrădăcinate, în care se promovează sincretismul religios, hedonismul, apostazia şi goana iraţională după împlinirea idealului uman într-un orizont strict materialist, Biserica rămâne pentru fiecare membru al ei mediul în care poate renaşte la o viaţă nouă împreună cu Hristos”.
„Viaţa este darul lui Dumnezeu, iar naşterea ei este taina în care a fost înveşmântată unirea dintre bărbat şi femeie. Scopul primordial al familiei trebuie să fie MÂNTUIREA (s.n.). De aici decurg toate celelalte roluri ale acesteia. De aceea putem numi familia mica Biserică, fiindcă şi aceasta, ca şi familia mare, presupune comuniune”.
„În sine, aducerea pruncilor pe lume transformă familia într-o cetate nevăzută, care se întăreşte în lupta contra vrăjmaşilor văzuţi sau nevăzuţi, prin rugăciunea unuia pentru celălalt” (pag. 36).