Invidia care ...ne unește - ”Abesalom! Abesalom!”Eugen Cojocaru 26.02.2019
- Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu stau, câteodată, şi mă gândesc ce vremi şi români mai erau prin părţile acestea înainte de a pustii „comunismul asiatic” România noastră cea Întreagă… Şi nu cred să greşesc prea mult a crede că eram mult mai uniţi, mai încrezători, în cuget şi simţiri, unii în alţii!
Dar aceasta se întâmpla, desigur, înainte ca Lucifer să facă o „vizită de lucru”, jos „la cazane”, unde asudau toți „bătu-i-ar crucea” întreţinând focul şi împingând înapoi, „la căldurică”, pe cei care încercau să fugă… Numai unul stătea plictisit lângă „căzănelul” său, răsfoia Plaiul cu boi, bea Martini cu gheaţă şi nici cu coada nu se uita la treaba lui… Ce faci aici? De ce nu lucrezi?!, se răsteşte Mai-Marele-’Ncornorat. - Şefule, nu mai pot! Ia-mă de-aici - mă plictisesc de moarte! - Cum aşa?!, se miră Şefu’. Păi eu răspund de secţia români’… - Şi? - Şi nu-mi rămâne nimic de făcut! - Cum asta?! - Uite-aşa: Cum încearcă unul să scape, imediat îl trag ceilalţi înapoi!!”
Invidia dezbină
Din păcate, aceste „povestioare” reflectă totdeauna realitatea, că ne place, ori nu… Am văzut în Germania, Statele Unite, Franţa, Danemarca etc. cât de destrămată e diaspora română, în raport cu alte naţiuni, dar și acasă! S-ar putea glumi amar că singurul punct ce-i uneşte e dorinţa, al cărei impuls îl dă Invidia, de „a-i trage înapoi” pe cei care „se ridică” într-un domeniu. Ar fi multe de spus, dar poate ar ajuta abordarea subiectului la adunările obişnuite ale numeroaselor comunităţi române din străinătate, dar și acasă. Mi se spune, însă, că nu există aşa ceva – „adunări” ale românilor! Cum e posibil să fim uniţi, dacă nici măcar o dată pe an nu ne întâlnim ori, dacă o facem, gata scandalul și dezbinarea?!
Să revenim la Invidia care ne dezbină cu succes şi care îşi găseşte atâtea motive pe la noi: cine-i mai vechi aici, cine are mai mult, plus bucuria noastră aparte: să-i moară şi vecinului găina! ş. m. a.
„Am uitat Biblia…”
Să fi uitat ei aşa uşor Biblia şi învăţăturile ei - adevăratele Valori ale Omului?! Pentru că în Cartea Cărţilor stă scris – ca în nici o altă parte – cum să te comporţi în viaţa de zi-cu-zi, dar şi în situaţii deosebite. Cum să devii şi să rămâi demn de numele om, de creştin! Nu întâmplător, invidia e văzută de creştinism - cu Iisus care ne-a deschis și arătat Calea Regală a Umanizării - printre cele mai primejdioase pericole pentru o societate sănătoasă a relaţiilor inter-umane, fiind interzisă categoric, suplimentar, prin Porunca a Zecea: Să nu pofteşti la…! Nesocotirea ei a adus multă ură, moarte, dezbinare şi nimicire începând chiar cu primele progenituri umane - Cain şi Abel. I-au căzut victimă, de atunci, fraţi şi surori, părinţi şi copii, familii, clase sociale şi popoare întregi!
Invidia ucide !
Şi Biblia este înţesată de pilde celebre ale Invidiei, ce continuă să fie ignorate: Iosif şi fraţii săi, Esau şi Iacov, iubitul fiu al lui David, Abesalom… Însăşi viaţa lui Iisus Cristos, cea plină de durere şi amărăciune, e înconjurată de invidie, sentiment zămislit în „cei la putere”, atunci, împotriva celui care ne-a proiectat întru Umanitate. După ce lumea elenă a învins Sfinx-ul – încă jumătate om-jumătate animal: adică legea arbitrară a atavismului din noi – am fost re-născuţi întru Om! De aceea ura şi frica împăratului Irod, conjuraţia cărturarilor, a marilor preoţi şi judecătorilor roși de invidie, care au căutat să-l omoare cu orice preţ, iar neîncrederea conaționalilor l-au împiedicat să fie Preotul iluminat al Israelului și iar se confirmă, damnant: nemo profeta in patria sua…
Nu e uşor să-i deosebeşti pe cei care „umblă după scaunele dintâi şi după locurile dintâi la ospeţe; casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni de ochii lumii”. Însă viaţa se răzbună totdeauna: O mai mare osândă va veni peste ei! Fiecare plătește după faptele sale, ne-au luminat hinduismul Samsarei și vechii eleni care au remarcat, în tragediile lor exemplare, că păcatele capitale se plătesc chiar de către mai multe generații.
„Re-prostirea maselor”
De aceea, te-aş ruga, iubite frate român, oricare şi oriunde ai fi: Nu uita înţelepciunea (nu mai folosi înşelepciunea care ne macină pe toți!), urmează pilda samariteanului şi te adună în jurul Celui şi Celor care îţi vor şi-ţi pot asigura binele, ca să nu se mai strige: La moarte cu omul acesta şi sloboziţi-ne pe Barabas! Pentru că acum va fi pentru ultima dată – trăim timpuri mult mai viclene decât până în secolul XX: turcii au stat 400 de ani în Țările Române, dar n-au dorit să ne ia creștinismul, să ne distrugă ființa națională - își încasau birurile și erau mulțumiți. Cu nazismul și bolșevismul secolului trecut s-au născut puteri mult mai diabolice și mai pustiitoare: ele au avut (și mai au) ca scop nimicirea totală a unor popoare sau cel puțin des-ființarea sa! Nu altceva urmărește „globalizarea” actuală care vrea să ne propulseze, la fel de diabolic, dar mult mai subtil, în acea înrobitoare anihilare a ființei naționale observată, încă din anii ’30, de clarvăzătorul Aldous Huxley în Brave New World. Mijlocul principal e re-prostirea maselor și aducerea lor într-o stare cvasi-feudalizată de îndobitocire. Ray Bradbury arăta în celebrul roman Fahrenheit 451, văzând ce se întâmplă în Statele Unite, o societate totalitară a viitorului apropiat, în care se ard toate cărțile. În anii ’80 și-a corectat profeția: Pentru a distruge un popor nu e necesar să-i arzi cărțile, e de ajuns să-l faci să nu mai citească! À bon entendeur salut!
Există un scop mai nobil şi mai important, căruia să ne dăruim uniţi: Sufletul românesc al Ființei - îl parafrazez pe exemplarul filosof al Identității noastre, Constantin Noica – și doar aceasta ne va salva ca națiune!