Maladiile etnosului românesc – Imposibil de vindecat ?Eugen Cojocaru 03.05.2019

■ Pentru a nu crea impresia - cum o propagă destui defetişti, negatori şi duşmani – că noi, românii, nu am avea decât părţi negative, doresc să subliniez de la început că realitatea demonstrează că avem nenumărate calităţi deosebite și ne permitem să-l parafrazăm pe regele englez Henric al VIII-lea, care a replicat criticilor săi: Am destule calităţi pentru a-mi permite şi câteva vicii!

■ Nu de puţine ori am remarcat cum, mai ales în mass-media şi pe piaţa cărţilor, în Germania şi Ungaria se «filtrează» ceea ce scriem noi sau alţii despre ţara noastră, păstrând şi făcând cunoscute exclusiv stări, fenomene cu care nu ne mândrim. E ca şi cum știrile despre evenimentele şi fenomenele vieţii germane sau maghiare s-ar limita la tendinţa lor știută spre nazism, ura contra străinilor şi discriminarea lor.

■ De aceea, atrag atenţia că e interzisă orice publicare integrală sau în fragment a acestui studiu fără acordul autorului. De asemenea, orice traducere, cunoscând fenomenul negativ al Fundaţiei germane Studii Transilvanice, un exemplu din multe, specializat în publicarea şi traducerea numai de studii româneşti negative sau «preluând» intenţionat şi maliţios doar părţile negative ale diferitelor cărţi, studii şi articole cu scopul de defăimare şi propagandă anti-românească.

■ Va urma un articol în care voi trata multele calități ale poporului român, în special caracterul său pașnic și generos ospitalier de-a lungul întregii sale existențe.

În multiplele mele experienţe cu români, activităţile şi asociaţiile lor din ţară şi Occident, am observat şi selecţionat anumite trăsături commune ale unor, să le numim, maladii specific etnosului / neamului românesc.

1. Mai întâi şi planând malefic peste celelalte: sindromul paşei”. În principiu, e vorba de un impuls firesc uman, necesar pentru a se impune în cadrul grupului. Se observă, des la noi, o pervertire a sa prin exacerbare şi aplicare pe scară largă: la majoritatea iniţiativelor de a demara o acţiune/înfiinţa o asociaţie/ firmă/ partid/ instituție etc., se anunţă mulţi „pretendenţi la şefie”. Din păcate, de multe ori nu e o conducere constructivă, ci o „tiranie” care nu permite o activitate democratică – fenomenul stilului absolutist oriental-balcanic.

„Sindromul paşei”

Un exemplu: sunt co-fondator al Asociaţiei Româno-Germane (2000/Stuttgart) și au venit circa 25 de persoane. S-au anunţat la preşedinţie 4-5 persoane venite pentru prima dată – deşi n-au făcut vreodată ceva pentru activitatea românilor – în grupe-bisericuţe, iar când au văzut că n-au fost aleşi (criteria bazate pe munca în folosul comun) n-au mai apărut vreodată. Acelaşi fenomen mi s-a relatat la numeroase acțiuni în Germania, Franţa, Danemarca, USA... În mod evident, scopul acestor inşi nu a fost binele românilor, ci interesul personal, adică „înscăunarea” lor. Sunt şi destule cazuri, unde au participat la activităţi, boicotându-le pentru a demonstra incapacitatea celor aleşi şi aşteptând doar momentul propice cu noi alegeri pentru a „da lovitura”. Desigur, paşele române vor conduce în cunoscutul mod levantin-asiatic.

2. Cea de a doua tară naţională e cauza directă a primei: sindromul clicii pașei”, al cunoscutelor bisericuţe, în sugestiva limbă română. În general și din păcate, aceste grupuri de „şmecheri înfigăreţi” reușesc să preia şefia, impunând interese meschin-individuale, transformând în cvasi-paşalâc asociaţia/gruparea/ firma/ instituția fiind cunoscut faptul că persoanele civilizate, educate şi cultivate se retrag în asemenea cazuri.

„Sindromul servilismului”

3. Existenţa primelor două maladii etnice nu e posibilă fără premiza altei carenţe naţionale: sindromul servilismului”. Adaptarea la vremuri – o cauză derivată din vitregia istoriei locului, unde s-au întâlnit de-a lungul a mii de ani atâtea imperii şi puteri și popoare migratoare care au vrut să ne ocupe şi să fure bogăţiile imense ale solului şi subsolului - ne-a obligat să ne adaptăm forţelor cotropitoare mai  puternice şi mai numeroase, fenomen ce se perpetuează, din nefericire, şi azi, când nu mai e atât de necesar. Încă nu avem cultura şi mândria opiniei şi a idealurilor

individuale pentru care să luptăm curajos şi pe faţă. Prea a fost scurtă această experienţă în perioada interbelică, pentru a se impregna în genetica etnică, identitatea naţională şi măreţia culturală fiind distruse cu mai multă eficienţa în 40 de ani de bolşevism, decât în peste 400 de influenţă şi ocupaţie otomană! Așa se explică fenomenul trecerilor imorale și rapide de la un partid/orientare/grup de interese, in extensio: de la un paşalâc la altul. Primele trei maladii sunt baza „ceauşismului” în România, cu similitudini în China şi Coreea de Nord - o sorginte asiatică.

„Sindromul bisericuțelor”

4. Tot în „cooperare” şi cauzalitate directă, cu primele trei boli etnice, se constituie «sindromul bisericuţelor» - cei nemulţumiţi cu starea de lucruri. Însă aceștia nu îndrăznesc să o spună deschis, să o combată cu mijloacele unei culturi a dialogului şi confruntării deschise, democratice. Acest efect secundar e cauzat de presiunea imensă şi violentă acţionată, în stil paşalâc, „de sus” și hrănit de un sentiment difuz originat direct din sindromul 3: servilism. Aici îi găsim atât pe cei care au pierdut lupta pentru paşalâc, cât si pe cei bine intenţionaţi.

5. A cincea maladie genetic naţională o constituie lipsa general de respect faţă de alte persoane– de preferinţă alţi români! Am observat cum tendinţa de a-i lipsi pe ceilalţi de această calitate de bază a oricărei democraţii, e continuată de propensiunea de a „păcăli/ trage pe sfoară” și direcţionată cu preponderenţă asupra con-naţionalilor, fiind rar aplicată cetăţenilor altei ţări/ţări de adopţie!

Din experienţă mea, a prietenilor şi cunoştinţelor din Germania, Franţa, Italia, USA etc. pot scrie câteva cărţi cu asemenea exemple de români „de-ai noştri” care „te ajută” cu o maşină „bună” (ultima rablă !) de 10 ori cât prețul real, stau zile/ luni la tine şi dispar cu ce-i mai de preţ, îţi propun „o afacere excelentă”...

Mai ales pe internet se observă o deblocare de orice limite a bunului simţ, facilitată vizibil de anonimatul și distanţa mediului în cauză. În loc să se discute, la obiect, respectând opinia interlocutorului indiferent că are dreptate/suntem de acord sau nu, se trece imediat şi fără menajamente la atacuri subiective, injurii din cele mai imunde, departe de realitate și tema discuţiei. Bineînţeles, de multe ori asemenea atacuri de joasă speţă se datorează spiritului de turmă comandat sau întreţinut de un paşă ori şef de bisericuţă.

„Cultul personalității”

6. Din combinarea şi ca effect direct al sindromului paşei cu servilismul, ne blagosloveşte cel de-al şaselea: Cântarea paşei/şefului – aluzie la cunoscuta, de tristă amintire, Cântare a României! De fapt, un cult al personalităţii, cum nu a mai fost întâlnit în Lagărul Bolşevic, decât tot la menţionatele state asiatice. Tot îndelunga experienţă m-a arătat cum clica din jurul paşei/şefului nu permite altor persoane să realizeze ceva, iar eventualele merite care au aparţinut istoriei asociaţiei/ instituţiei/comuintății respective sunt reduse la tăcere ori atribuite «palmaresului » noului paşă! Subit, aceştia sunt singurii care au făcut totul, au înfiinţat asociaţia/ comunitatea etc., deşi nu sunt decât minciuni.

Îmi permit să menţionez exemplul pozitiv al englezilor, nemţilor: când au o comemorare/ întâlnire jubiliară invită toate generaţiile (în viaţă) care au activat înainte – membri simpli, preşedinţi etc. – şi se face, totdeauna (!), o fotografie cu toată lumea, locul de cinste, în faţă, fiind acordat celor mai în vârstă. Am fondat Parohia ortodoxă-română din Stuttgart (1996) prin efort intens de un an, semnătura mea e pe toate documentele, am condus-o ca vice-președinte – la Hramul de cinci ani, organizator fiind, ajutam în sală când toți, mai ales invitații fără legătură cu noi, au cerut o poză pentru eveniment. Nu m-a chemat nimeni să vin și eu, deși știau ce am făcut și s-au înghesuit 100 de persoane să fie văzuți în primele rânduri – simptomatic!

„Sindromul invidiei”

7. O altă tară a firii umane, cu dimensiuni exagerate la noi, e „sindromul invidiei. Cum e unul mai răsărit şi are bune realizări, imediat sar ceilalţi să-l distrugă, să-l comploteze, uitând că succesul unui con-naţional, al unei grupări, al unei naţiuni sau minorităţi atât în ţară, cât şi în exil depinde foarte mult de unitate, armonie şi întrajutorare. Faima şi rezultatele unor naţiuni de prim plan ca americanii, francezii, englezii, evreii, germanii se datorează acestui sentiment naţional de puternic sprijin reciproc. Un efect secundar al acestui sindrom, în combinaţie cu primele cinci, e «mania calomniei» - tendinţa de colportare malefică sau dintr-o limitare a capacității de discernământ cu bârfe, supoziţii subiective şi neverificate, chiar minciuni, toate departe de realitate pentru orice spirit obiectiv.

„Disipare epidemică de forțe și bisericuțe”

8. O ultimă maladie etnică şi una din cele mai destructive de-a lungul istoriei e «sindromul trădării». S-a scris şi o cărticică la acest subiect, cu destule date concrete, exagerându-se mult în istoria naţională, omiţând condiţiile extrem de vitrege ale existenţei noastre de-a lungul mileniilor şi celelalte calităţi minunate naţionale, care compensează în bună măsură forţele centripete negative. Subliniez că acesta din urma este efectul direct, în special, al maladiilor 1 şi 2: sindromul paşei în opoziţie cu sindromul nemulţumiţilor - bisericuţele, «asuprite» de clica paşei. Din păcate, avem multe exemple contemporane de mare tristeţe: comportamentul românilor şi al politicienilor noştri faţă de Basarabia soră, de con-naţionalii din exil, de victimele calamităţiilor, a ambasadelor  române faţă de proprii cetăţeni etc. Pentru că trădarea nu are loc doar în faţa altor naţiuni, ci şi între noi! Numai conştientizarea maladiilor naţionale face posibilă o strategie şi terapie cu efecte curabile, care să însănătoşească cu succes «Bolnavul Român», pe care-l recunoaştem în această disipare epidemică de forţe şi bisericuţe nu numai în ţară, ci pe tot mapamondul!

De același autor