Rămâneți creștini!Marian Scarlat-Ghițeanu 07.01.2021
„Stați lângă Hristos și lângă Părinții Bisericii!”
Fapte și întâmplări nemaivăzute se întâmplă zilele acestea: forțe uriașe, de represiune fizică dar și mediatice, puse în slujba unui stat condus, vremelnic, de niște oameni fără Dumnezeu, fără nicio credință, au dezlănțuit un atac fără precedent, împotriva Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împotriva credincioșilor ortodocși.
Creștinii au nevoie acum, mai mult ca oricând, de alinare sufletească, de vindecare a sufletelor lor înspăimântate, de-zorientate, întristate! Atacuri împotriva credincioșilor care acum au nevoie de Nădejde. Iar nădejdea, așa cum ne învață Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii, ne-o dă doar credința în Iisus Hristos! De la diriguitorii falși, lipsiți de orice credință, de orice iubire față de semenii lor, oamenii nu mai așteaptă nici o nădejde pământească! Doar de la Dumnezeu vine nădejdea!
Atacuri fățise
Atacurile împotriva creștinătății noastre, a Credinței în Dumnezeu, a Părinților Bisericii noastre strămoșești se înmulțesc pe zi ce trece, capătă forme extrem de diverse – de la cele fățișe, direct exprimate și înfăptuite, până la cele insidioase, prin mass-media, prin mediile culturale, politice sau educaționale.
Chiar toți ne-am lepădat de Dumnezeu? Chiar toți nu mai avem Credință în Hristos și am devenit insensibili, de-a dreptul indiferenți, aproape nesimțiți la ceea ce ni se întâmplă în perioada din urmă? Chiar dacă mai mergem la Biserică, chiar dacă uneori ne mai și rugăm, totuși nu ne sfiim să luăm în derâdere Credința, să ne batem joc de Părinții Bisericii noastre strămoșești... Ne-am uitat Țara, Neamul și Înaintașii, dar nu uităm să ne „rugăm” în mall-uri și să ne „închinăm” la toate scursurile morale ale „lumii civilizate”...
Creștinismul abia începe!
„Creștinismul e calea înveșnicirii omului ce înțelege neputința morții și a timpului istoric convențional. Hristos este axa timpului, sensul istoriei și îndumnezeitorul omului. (...) Astăzi asistăm la o neliniștitoare revoltă, soldată de cele mai multe ori în acte de violență împotriva celor care sunt chemați să exercite paternitate spirituală asupra tinerilor: părinți, profesori, educatori, preoți. Diminuarea sau excluderea imaginii Tatălui ceresc, fără a vorbi de cel biologic, pământesc, a fragilizat în mod teribil psihismul uman. (...) Lipsa unui Părinte ceresc, Ce așteaptă de fiecare dată cu răbdare întoarcerea omului de la păcat, a unui Taumaturg care vindecă orice maladie existențialistă și angoasă filosofică, a unui Bine generator de speranță pentru o umanitate căzută în pesimismul viitorului apropiat, a generat o creștinătate juvenilă debusolată.
Numărul tinerilor care se sinucid este înspăimântător. Trăim oare ceea ce Occidentul numește epoca postcreștină? Poate nu numaidecât poporul nostru! Dar întrucât și neamul românesc încearcă să se alinieze popoarelor europene, care se confruntă cu o aprigă criză spirituală, trebuie să luăm în atenție acest fenomen al ateismului modern și practic. Cu toate că se spune că s-a instalat epoca postcreștină, sau post-religioasă, totuși nu se afirmă faptul că religiozitatea tradițională nu va reveni, cel puțin sub alte forme.
Ne amintim că primii creștini, la început în număr foarte mic, au renăscut în milioane și milioane, după trei secole de persecuții. Vom ști noi, minoritari fiind într-o lume supersecularizată, să triumfăm? (...)
Asistăm, de asemenea, la creș-terea vertiginoasă a păgânismului modern, acel păgânism care are drept scop repudierea sau aneantizarea celor douăzeci de secole de creștinism, pretinzând că revigorează inocența oamenilor de la începuturi, prin promovarea întoarcerii la o natură, din care Dumnezeu personal este absent. La aceasta se adaugă așa-zisa cultură ambientală, mass-media, tinzând să glorifice permisivitatea, libertinajul, cu toate mrejele sale. (...)
Creștinul trebuie să rămână ceea ce este, chiar dacă este marginalizat de societate. Sarea care în secolul al patrulea avea valoare de aur, acum, pe timp de iarnă, este aruncată pe jos ca să topească gheața. Așa și creștinul, fără să exagereze, trebuie să rămână în mijlocul lumii a cărei credință a înghețat. Ca să o dezghețe, de vreme ce are în el căldura Duhului Sfânt.
Știm că un cărbune aprins, așezat lângă un altul stins îl aprinde, dându-i din energia sa, iar fierul așezat în foc împrumută din căldura focului pentru a fi maleabil în mâinile fierarului, însă fără a-și pierde calitățile proprii sau a se amesteca cu focul, arătând în felul acesta, ca imagine plastică, relația de comuniune care există între Dumnezeu și om, pe de o parte, și între persoanele umane, pe de altă parte.” ( „Creștinismul abia începe” – Episcop Ioachim Giosanu, ed. Filocalia, Roman, 2013)
Nimic mai puternic decât Biserica!
Hrisostomul - Sfântul Ioan Gură de Aur - ne-a prevenit, în urmă cu 1700 de ani că Biserica lui Hristos va rămâne invincibilă până la sfârșitul veacurilor. Iată un subiect de meditație pentru ighemonii moderni ai „statului de drepți”. Hrisostomul ne-a lăsat scris:
„Biserica este loc de vindecare, nu loc de judecată a sufletelor. Biserica nu osândește păcatele, ci oferă iertarea lor. Nimic nu ne face viața mai frumoasă decât bucuria de a simți că facem parte din Biserică.
În Biserică, oamenii curați dobândesc bucuria, cei supărați, liniștea, iar cei mâhniți bucuria. În Biserică, cei chinuiți află mângâiere, iar cei obosiți află odihnă. Domnul spune: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi» (Matei 11, 28). Ce se află pe lumea aceasta mai dorit și mai frumos ca aceste cuvinte? Domnul te cheamă în Biserică la un prânz bogat. Te ia de la chinuri la odihnă și de la necazuri la mângâiere. Te scapă de povara păcatelor tale. El vindecă supărarea și tristețea prin bucurie.
Nimic nu este mai puternic decât Biserica. Nimic nu se ridică la valoarea Bisericii. Biserica este mai înaltă decât cerul, mai întinsă decât pământul, mai luminoasă decât soarele. Câți nu au luptat cu ea și nu au reușit să o biruiască?”