Rămâneți creștini!Marian Scarlat-Ghițeanu 07.01.2021

„Stați lângă Hristos și lângă Părinții Bisericii!”

Fapte și întâmplări nemaivăzu­te se întâmplă zilele acestea: forțe uriașe, de represiune fizi­că dar și mediatice, puse în slujba unui stat condus, vremelnic, de niște oameni fără Dumnezeu, fără nicio credință, au dezlănțuit un atac fără precedent, împo­triva Preafericitului Părinte Patriarh Da­niel, împotriva credincioșilor ortodocși.

Creștinii au nevoie acum, mai mult ca oricând, de alinare sufletească, de vin­decare a sufletelor lor înspăimântate, de-zorientate, întristate! Atacuri împotriva credincioșilor care acum au nevoie de Nădejde. Iar nădejdea, așa cum ne învață Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii, ne-o dă doar credința în Iisus Hristos! De la di­riguitorii falși, lipsiți de orice credință, de orice iubire față de semenii lor, oamenii nu mai așteaptă nici o nădejde pământească! Doar de la Dumnezeu vine nădejdea!

Atacuri fățise

Atacurile împotriva creștinătății noastre, a Credinței în Dumnezeu, a Părinților Bisericii noastre strămoșești se înmulțesc pe zi ce trece, capătă forme extrem de diverse – de la cele fățișe, di­rect exprimate și înfăptuite, până la cele insidioase, prin mass-media, prin medii­le culturale, politice sau educaționale.

Chiar toți ne-am lepădat de Dum­nezeu? Chiar toți nu mai avem Credință în Hristos și am devenit insensibili, de-a dreptul indiferenți, aproape nesimțiți la ceea ce ni se întâmplă în perioada din urmă? Chiar dacă mai mergem la Bise­rică, chiar dacă uneori ne mai și rugăm, totuși nu ne sfiim să luăm în derâdere Credința, să ne batem joc de Părinții Bi­sericii noastre strămoșești... Ne-am uitat Țara, Neamul și Înaintașii, dar nu uităm să ne „rugăm” în mall-uri și să ne „închi­năm” la toate scursurile morale ale „lumii civilizate”...

Creștinismul abia începe!

„Creștinismul e calea înveșnicirii omului ce înțelege neputința morții și a timpului istoric convențional. Hris­tos este axa timpului, sensul istoriei și îndumnezeitorul omului. (...) As­tăzi asistăm la o neliniștitoare revol­tă, soldată de cele mai multe ori în acte de violență împotriva celor care sunt chemați să exercite paternitate spirituală asupra tinerilor: părinți, profesori, educatori, preoți. Diminu­area sau excluderea imaginii Tatălui ceresc, fără a vorbi de cel biologic, pământesc, a fragilizat în mod teribil psihismul uman. (...) Lipsa unui Părin­te ceresc, Ce așteaptă de fiecare dată cu răbdare întoarcerea omului de la păcat, a unui Taumaturg care vindecă orice maladie existențialistă și angoa­să filosofică, a unui Bine generator de speranță pentru o umanitate căzută în pesimismul viitorului apropiat, a gene­rat o creștinătate juvenilă debusolată.

Numărul tinerilor care se sinu­cid este înspăimântător. Trăim oare ceea ce Occidentul numește epoca postcreștină? Poate nu numaidecât poporul nostru! Dar întrucât și nea­mul românesc încearcă să se alinieze popoarelor europene, care se con­fruntă cu o aprigă criză spirituală, tre­buie să luăm în atenție acest fenomen al ateismului modern și practic. Cu toate că se spune că s-a instalat epo­ca postcreștină, sau post-religioasă, totuși nu se afirmă faptul că religio­zitatea tradițională nu va reveni, cel puțin sub alte forme.

Ne amintim că primii creștini, la început în număr foarte mic, au re­născut în milioane și milioane, după trei secole de persecuții. Vom ști noi, minoritari fiind într-o lume superse­cularizată, să triumfăm? (...)

Asistăm, de asemenea, la creș-terea vertiginoasă a păgânismului modern, acel păgânism care are drept scop repudierea sau aneantizarea ce­lor douăzeci de secole de creștinism, pretinzând că revigorează inocența oamenilor de la începuturi, prin pro­movarea întoarcerii la o natură, din care Dumnezeu personal este absent. La aceasta se adaugă așa-zisa cultură ambientală, mass-media, tinzând să glorifice permisivitatea, libertinajul, cu toate mrejele sale. (...)

Creștinul trebuie să rămână ceea ce este, chiar dacă este margina­lizat de societate. Sarea care în secolul al patrulea avea valoare de aur, acum, pe timp de iarnă, este aruncată pe jos ca să topească gheața. Așa și creștinul, fără să exagereze, trebuie să rămână în mijlocul lumii a cărei credință a înghețat. Ca să o dezghețe, de vreme ce are în el căldura Duhului Sfânt.

Știm că un cărbune aprins, așezat lângă un altul stins îl aprin­de, dându-i din energia sa, iar fierul așezat în foc împrumută din căldura focului pentru a fi maleabil în mâi­nile fierarului, însă fără a-și pierde calitățile proprii sau a se amesteca cu focul, arătând în felul acesta, ca imagi­ne plastică, relația de comuniune care există între Dumnezeu și om, pe de o parte, și între persoanele umane, pe de altă parte.” ( „Creștinismul abia în­cepe” – Episcop Ioachim Giosanu, ed. Filocalia, Roman, 2013)

Nimic mai puternic decât Biserica!

Hrisostomul - Sfântul Ioan Gură de Aur - ne-a prevenit, în urmă cu 1700 de ani că Biserica lui Hris­tos va rămâne invincibilă până la sfârșitul veacurilor. Iată un subiect de meditație pentru ighemonii mo­derni ai „statului de drepți”. Hrisosto­mul ne-a lăsat scris:

„Biserica este loc de vindecare, nu loc de judecată a sufletelor. Biseri­ca nu osândește păcatele, ci oferă ier­tarea lor. Nimic nu ne face viața mai frumoasă decât bucuria de a simți că facem parte din Biserică.

În Biserică, oamenii curați dobândesc bucuria, cei supărați, liniștea, iar cei mâhniți bucuria. În Biserică, cei chinuiți află mângâiere, iar cei obosiți află odihnă. Domnul spune: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi» (Matei 11, 28). Ce se află pe lu­mea aceasta mai dorit și mai frumos ca aceste cuvinte? Domnul te cheamă în Biserică la un prânz bogat. Te ia de la chinuri la odihnă și de la necazuri la mângâiere. Te scapă de povara pă­catelor tale. El vindecă supărarea și tristețea prin bucurie.

Nimic nu este mai puternic decât Biserica. Nimic nu se ridică la valoarea Bisericii. Biserica este mai înaltă decât cerul, mai întinsă decât pământul, mai luminoasă decât soa­rele. Câți nu au luptat cu ea și nu au reușit să o biruiască?”

De același autor